de Roxana Istudor
Munca de noapte împiedică repararea ADN
Turele de noapte au potențialul de a bloca repararea ADN și cresc riscul de mutații care duc la apariția cancerului, avertizează cercetătorii de la Centrul de studiere a cancerului din Seattle. De altfel, legătura dintre munca de noapte și apariția diabetului, obezității, infertilității sau atacurilor de cord a fost demonstrată repetat în ultimii ani. Acum s-a constatat că organismul persoanelor care lucrează după apusul soarelui produce cu 80% mai puțină substanță chimică responsabilă cu repararea țesutului ADN, explică specialistul Parveen Bhatti.
Odihna haotică alimentează gândurile suicidare
Dezechilibrele din programul de odihnă au capacitatea de a întreține gândurile suicidare în rândul adulților tineri, arată o cercetare a Școlii de medicină a Universității Stanford. Cele mai periculoase sunt variațiile semnificative între momentul în care aceste persoane merg la culcare și ora la care se trezesc, iar efectele se văd pe termen scurt, în decurs de săptămâni, chiar de zile. „Problemele de somn se evidențiază dintre celelalte cauze ale apariției intenției de suicid prin faptul că sunt vizibile”, argumentează psihiatrul Rebecca Bernert, autor al studiului.
Consultaţii oftalmologice gratuite pentru copii în Ambulatoriul Spitalului „Dr. Victor Gomoiu“
Consultații oftalmologice gratuite pentru copii sunt acordate, până la 30 august, în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, din Strada Prieteniei, numărul 2A, în baza unei programări telefonice. În cabinetul de oftalmologie al Ambulatoriului se pot realiza: măsurarea dioptriilor prin autorefractometrie, testarea acuității vizuale cu și fără corecție pe grupe de vârstă, teste de stereoscopie, examen biomicroscopic al polului anterior și posterior și examen fund de ochi prin oftalmoscopie indirectă. Orarul este luni, între orele 16:00 și 18:00, și miercuri, între orele 9:00 și 11:00. Programările se fac la numerele de telefon: 031.438.09.38, 031.438.09.39, 031.438.09.77 și 0755.884.185. Informații suplimentare pot fi obținute pe www.spitalgomoiu.ro, www.assmb.ro.