de Roxana Istudor
Cu un embargo de zeci de ani din partea SUA, micuţa Cuba a fost nevoită să-și dezvolte produsele medicale pe cont propriu. Vaccinul anticancer care în ultima vreme a început să facă „valuri” în restul lumii, Cimavax, este creditat cu vindecări sau cel puțin cu prelungirea vieții. În căutarea ultimei speranțe, unii dintre cei cu un astfel de diagnostic au cântărit informațiile, care balansează între mit și realitate, și au luat drumul Insulei pentru a încerca să-și salveze viața.
Rămaşi în viață după ani de la diagnostic!
Cubanezul Orelve Alberto Sanchez Leal are peste 77 de ani și a fumat de la 7 ani cam un pachet de țigări pe zi. În 2007 a fost diagnosticat cu cancer de plămâni. „A fost ca și cum mi-ar fi căzut cerul în cap”, povestește bătrânul. După chimioterapie și radioterapie, medicul său i-a sugerat să încerce Cimavax. În 2016, acest caz excepțional uimea lumea: „Când ți se spune că ai cancer e ca și cum ți se spune că ești deja mort. Trăiesc de mulţi ani cu boala asta și nu am de gând să mor din pricina ei”. Un alt caz care beneficiază de faptul că serul este gratuit pentru pacienții din Cuba este Lucrecia de Jesus Rubillo, de 65 de ani. La sfârșitul lui 2016 i s-au mai dat două luni de trăit. A făcut chimioterapie, apoi radioterapie, iar în final a ajuns la Cimavax. După șase luni urca singură cele cinci etaje ale clădirii în care locuiește. „Lucrecia a sosit la noi în scaun cu rotile, aproape incapabilă să se miște. Acum i-au dispărut și tumoarea din plămâni, și leziunile de pe ficat. Cu acest vaccin, este în remisie. Nu am crezut vreodată că voi lucra cu un produs care să aibă un astfel de efect. Am pacienți care sunt în viață după zece ani de la diagnosticul de cancer pulmonar stadiul IV”, explică oncologul Elia Neninger, de la Spitalul Hermanos Ameijeiras, din Havana.
Unii oncologi încep să creadă în minuni...
La rândul său, Judy Ingels, de 74 de ani, din SUA, a făcut primele injecții cu Cimavax în primăvara anului 2017. Deși este interzis cetățenilor americani să-și caute de sănătate în Cuba, lui Judy nu i-a păsat că încalcă legea. „Pentru prima dată am o speranță reală”, spune femeia care trăiește în California și a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în 2015. S-a documentat singură, întrucât medicul său din SUA nu auzise de vaccinul cubanez, arată BBC. Și Mick Phillips, din Wisconsin, a ales Cuba la un moment dat. După diagnosticul de cancer pulmonar stadiul IV, șansele sale de a trăi următorii cinci ani erau mai mici cu fiecare serie de chimioterapie. Așa că în 2011 s-a tratat cu Cimavax în Peru, unde este legal, arată „USA Today”. Ulterior, Mick, acum în vârstă de 80 de ani, și soția sa au găsit o cale de a introduce produsul astfel încât să poată continua terapia acasă, în SUA. Oncologul care l-a tratat, și care nu auzise de vaccinul cubanez, crede în miracole. „Dacă nu ar fi fost o intervenție divină, acest om nu ar trebui să fie în viață astăzi. Pentru cei care cred în Dumnezeu, este Dumnezeu, pentru cei care cred în știință, este Cimavax”, conchide medicul Timothy Goggins.
...alții invocă lipsa reglementărilor
Există însă și numeroși specialiști care nu sunt foarte convinși de faptul că Cimavax este salvarea pacienților cu cancer pulmonar. „Este un medicament foarte cunoscut prin intermediul internetului, dar adevărul este că nu știm încă dacă funcționează. Sunt foarte preocupat de siguranța pacienților, de lipsa supravegherii și a reglementărilor. Nu știm cine face aceste vaccinuri și dacă sunt administrate în clinici profesioniste”, afirmă Robert Doebele, profesor de oncologie la Universitatea Colorado-Denver. La rândul său, Roy S. Herbst, expert în cancerul pulmonar, renumit șef de catedră de Oncologie la Yale, este de aceeași părere: „În lipsa unor rezultate noi, nu mi se pare tratamentul atât de impresionant și nu sunt îngrijorat pentru cei care nu pot ajunge în Cuba”.
Rezultate diferite
Nu toți pacienții înregistrează însă asemenea efecte spectaculoase. În majoritatea cazurilor, produsul prelungește viața cu câteva luni, nu cu ani. Și nu-i ajută chiar pe toți. Testele au arătat că, dacă boala este prea avansată sau oamenii au alte afecțiuni care îngreunează tratamentul, nu se mai poate conta pe eficiența Cimavax. Dar entuziasmul specialiștilor americani de la Institutul pentru Cancer „Roswell Park”, unde se desfășoară testările de circa un an, este disimulat cu greu. „Dacă am putea vaccina fumătorii care prezintă un risc mare de a dezvolta cancer pulmonar și astfel să prevenim apariția bolii, ar fi ceva cu un impact enorm pentru sănătatea publică din SUA și din toată lumea”, este de părere expertul Kelvin Lee. În paralel, un studiu derulat pe 405 pacienți cubanezi cu cancer a relevat faptul că persoanele cărora le-au fost administrate cel puțin patru injecții cu Cimavax au trăit în medie cu trei luni mai mult decât cele care au primit doar tratamentul standard.
Adevărul testelor...
Care sunt argumentele pe care se bazează susținătorii acestei terapii? Pe lângă faptul că este aprobat în Cuba și în Peru, Cimavax a demonstrat, potrivit ABC News, următoarele proprietăți: a crescut în 50% dintre cazuri producerea de anticorpi; a funcționat cu efect mai mare la persoane sub 60 de ani; are un preț relativ scăzut față de celelalte tratamente destinate aceluiași scop; nu are efecte secundare semnificative; are mult mai multe teste decât variantele de vaccinuri împotriva cancerului pulmonar elaborate de cercetătorii americani; împiedică tumoarea să se lărgească, creând o proteină care determină sistemul imunitar să atace hormonul de creștere a acesteia; a dat unele rezultate în tratarea altor tipuri de cancer; medicii de familie cubanezi pot administra Cimavax.
...și legenda veninului de scorpion albastru
În anii ’80, biologul cubanez Misael Bordier Chivas testa diverse toxine împotriva tumorilor și a descoperit că veninul de scorpion albastru ar fi avut capacitatea de a scădea dimensiunea acestora în experimentele pe animale de laborator. De atunci, foarte mulți pacienți diagnosticați cu cancer din toată lumea au mers în Cuba spre a încerca să-și salveze viața cu acest tip de tratament. În jurul veninului de scorpion albastru s-a creat o aură de legendă, în special de la cazul din 1993 al tinerei care fusese diagnosticată cu cancer pancreatic, a primit doza diluată cu apă distilată și s-ar fi vindecat! Publicația „Miami New Times” spune povestea din 2013 a băiețelului care fusese diagnosticat cu tumoare inoperabilă pe creier, devenise mut și imobil, apoi și-a recăpătat controlul asupra mecanismelor corpului tot datorită acestei terapii. Între 2011 și 2012, când tumoarea scăzuse cu 15%, micuțul Leandro Gonzales nu a luat decât un preparat pe bază de venin de scorpion albastru, Escozul, care și-a căpătat renumele de antiinflamator, agent antitumoral și analgezic. Nu are efecte secundare și este creditat cu vindecări miraculoase. Cu toată reputația sa, totuși autoritățile cubaneze au dat publicității un comunicat în 2009 prin care anunță că Escozul nu este un medicament care poate fi folosit împotriva cancerului. Dar ideea nu a fost abandonată. Laboratoarele cubaneze Labiofarm au creat un produs homeopat numit Vidatox, pe care Cuba îl exportă în 26 de țări, și studiază proprietățile veninului de scorpion albastru în cadrul unor proiecte, în colaborare cu specialiști din China, Canada și Spania.
Tradiţie a dezvoltării vaccinurilor
Cuba a dezvoltat o adevărată tradiție a vaccinurilor, în special a celor direcționate spre lupta cu cancerul. Astfel, după patentarea Cimavax a urmat Racotumomab, în 2013 țara având deja patru tipuri de seruri de acest tip, potrivit greenleft.org.au. Tot aici a fost creat încă din 1985 un vaccin împotriva meningitei B, unicul din lume, alte seruri împotriva hepatitei B sau febrei Dengue.
Experimente promiţătoare în SUA
În 2017, experimentele cu Cimavax efectuate la „Roswell Park”, în SUA, erau mai mult decât promițătoare, potrivit specialiștilor americani implicați în aceste teste.
Nu s-au înregistrat efecte secundare foarte grave
Experții americani care testează Cimavax ca urmare a acordului SUA - Cuba de cooperare pe domeniul medical atestă faptul că pacienții care au primit vaccinul împotriva cancerului de plămâni au tolerat foarte bine tratamentul. „Fazele I și II ale testelor clinice au arătat certe beneficii clinice în termenii ratei de supraviețuire, ca și din perspectiva calității vieții”, punctează medicul Kelvin Lee. În cazul celor mai mulți dintre pacienții care au fost injectați în braț cu Cimavax, efectele adverse au fost de gradele 1 și 2, mai precis durere locală, febră, vărsături, migrene. Doar 3,6 procente dintre pacienți au acuzat efecte de gradul 3, cum sunt dispneea sau tremurul, iar în ceea ce privește efectele mai grave, acestea au lipsit, notează asco.org. Faza a doua a testelor este programată să se încheie la sfârșitul acestui an.
„Vaccinul poate fi utilizat şi în alte tipuri de cancer”
Întreaga comunitate științifică internațională așteaptă rezultatele testelor care se derulează în prezent în SUA. Cercetătorii speră nu doar să prelungească viața bolnavilor diagnosticați cu cancer, ci și să extindă utilizarea produsului inventat în Cuba spre alte tipuri de cancere. „Sperăm să putem optimiza și valida un sistem care stimulează anticorpii și în viitor să putem efectua teste care să ne ajute să identificăm biomarkeri de răspuns la rezistența în fața tratamentelor”, punctează specialista Grace Dy. De altfel, la „Roswell Park” sunt luate în considerare teste suplimentare prin care să fie experimentat Cimavax în cazul altor tipuri de cancer, în paralel cu cele efectuate în Cuba. „În mod cert, vaccinul poate fi utilizat şi în alte tipuri de cancer”, punctează Lee.
Deschidere pe segmentul prevenției
Potrivit specialiștilor americani care testează în prezent Cimavax, vaccinul ar putea avea o mare importanță pe segmentul prevenției cancerului pulmonar. „Avem în vedere o serie de teste prin care să folosim Cimavax în cazul persoanelor care prezintă risc crescut de a dezvolta acest tip de cancer, precum și pentru cele care riscă revenirea bolii”, detaliază Lee. Pentru a realiza aceste experimente va fi necesară o fază a II-a mai lungă de testare, la care să participe persoane care prezintă toate aceste riscuri, precum și fumători care sunt diagnosticați cu afecțiuni pulmonare obstructive.