de Călin Popa şi Adrian Barna
Diabetul de tip II predispune la Parkinson
Una dintre urmările nefaste ale diabetului de tip II poate fi instalarea bolii Parkinson, atrag atenția specialiștii de la University College, din Londra. În urma unui studiu extins la nivel mondial și după analiza cazurilor a 8 milioane de persoane, specialiștii au concluzionat că în cazul diabeticilor, riscul de Parkinson, afecțiune care nu are vindecare, crește cu peste 32%. „Acum putem afirma că există o legătură între cele două afecțiuni. Nu mai rămâne decât să descoperim dacă este o problemă de genetică”, explică expertul Tom Warner.
Credinţa prelungeşte viaţa
Psihologii de la Universitatea de Stat din Ohio au ajuns la concluzia că persoanele credincioase trăiesc mai mult și au adus în sprijinul acestei afirmații o serie de date științifice. Astfel, s-a constatat faptul că oamenii religioși sunt mai implicați în comunitate și astfel mai sociabili, ceea ce îi ferește de depresie, sunt mai disciplinați cu rutina zilnică, dormind mai bine, și consumă mult mai puțin alcool, cu efecte benefice din perspectiva unei vieți mai îndelungate și mai sănătoase.
Bombardamentul informaţional, atac direct la odihnă
Specialiștii recomandă, pentru o odihnă optimă, opt ore de somn în fiecare zi. Dar o cercetare recentă a pus în evidență faptul că bombardamentul informațional și petrecerea unui timp disproporționat de mare navigând pe internet au făcut ca organismul uman să aibă nevoie de 30 de minute în plus pentru a se odihni corespunzător. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania au realizat un studiu din care reiese faptul că stresul generat de cumulul zilnic de informații face ca organismul să necesite un timp mai mare de refacere decât cele șapte-opt ore standard recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
Alergicii la penicilină, expuşi microbilor letali
Persoanele diagnosticate cu alergie la penicilină sunt mult mai predispuse să contacteze supermicrobi cu potențial letal după ce li se prescriu alte antibiotice, arată datele unui studiu derulat la Massachusetts General Hospital, din Boston, pe un număr de 300.000 de voluntari. Mai precis, cercetătorii au stabilit că persoanele alergice la penicilină prezintă un risc mai mare cu două treimi de a contracta microbi care declanșează infecții ale sângelui, febră, diaree gravă sau pneumonie. „Studiul nostru ar trebui să-i pună în gardă mai ales pe părinți, pentru că alergia la penicilină este diagnosticată în general în copilărie”, explică experta Kimberly Blumenthal.