Main menu

header

de Călin Popa şi Adrian Barna

O porţie de alcool pe zi poate duce la atac vascular

Specialiștii Universității Oxford au pus în evidență faptul că doar unul sau două pahare cu alcool ziua sau, mai grav, seara, poate crește cu până la 15% riscul ca o persoană să aibă un atac vascular în următorii zece ani. Studiul a fost realizat pe 500.000 de participanți, iar rezultatele sunt valabile și pentru bere, care în unele state a intrat în categoria alimentelor.

Sporturile de contact cresc riscul de Parkinson

Encefalopatia traumatică generată de sporturile de contact, mai ales la vârste fragede, poate avea un efect teribil mai târziu în viață: declanșarea bolii Parkinson, pentru care în prezent nu există tratament. Aceasta este concluzia cercetătorilor Universității din Boston, care au pus în evidență faptul că simptomele specifice bolilor degenerative au fost descoperite la practicanții de box încă de acum un secol. Tremuratul, dificultățile de mobilitate și încetinirea mișcărilor sunt semne ale bolii Lewy Body, care duce de cele mai multe ori direct la Parkinson.

Unul din cinci copii suferă de o tulburare mentală

Un studiu de dată recentă, ale cărui rezultate au fost date publicității de o organizație din Ontario, Canada, arată că unul din cinci copii ai planetei suferă de un tip de tulburare de ordin mental, cu depresia și anxietatea deținând triste recorduri în acest clasament îngrijorător. Între 1983 și 2014, statistica a crescut cu aproape 100% în dreptul hiperactivității manifestate de băieții în vârstă de până la 10 ani, de exemplu. De asemenea, datele anterioare legate de diferențele între fetițe și băieți au înregistrat evoluții noi, complet diferite și mult mai grave la toate capitolele tulburărilor mentale sau de personalitate pe care le pot suferi copiii.

Supraponderalii care conduc spre serviciu pot muri prematur

Persoanele care au kilograme în plus și preferă să ajungă la serviciu cu autoturismul propriu prezintă un risc crescut de a dezvolta multe afecțiuni care, la un moment dat, pot să genereze moartea prematură, arată rezultatele unui studiu derulat la Universitatea din Glasgow. De pildă, aceste persoane sunt într-un pericol dublu de a face infarct față de supraponderalii care aleg spre locul de muncă bicicleta sau care merg pe jos. Per ansamblu, riscul de moarte prematură crește cu peste 32 de procente în cazul în care persoanele obeze conduc mașina spre și de la serviciu.