de Simona Lazăr

În 1906, la doar un an după descoperirea bacilului tuberculozei, România a început lupta cu această boală. După 113 ani, încă suntem țara din Europa cu cea mai mare rată de pacienți diagnosticați cu TBC. OMS și-a propus eradicarea bolii până în anul 2050. Care sunt azi premisele „războiului cu bacilul Koch”? Cum putem preveni îmbolnăvirea și care este realitatea medicală, în această privință, aflați de la doamna doctor Beatrice Mahler (medalion), manager general al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

„În 1906, rata de vindecare era de 4%”

- Doamna doctor Beatrice Mahler, sunteți managerul unei instituții medicale de tradiție, pentru că actualul Institut de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este urmașul direct al Spitalului Filaret, întemeiat cu mai bine de un secol în urmă. Vă propun, deci, să începem dialogul nostru cu câteva repere istorice.

- Institutul „Marius Nasta” are o experiență centenară. În anul 1906, Primăria comunei București a decis înființarea Spitalului Filaret, ca o necesitate impusă de cazurile de tuberculoză ajunse la un număr foarte mare. Erau 8.400 de cazuri diagnosticate în București, iar mortalitatea era foarte mare. Rata de vindecare, în acea perioadă, era undeva la 4%. În 1905, Robert Koch primise Premiul Nobel pentru descoperirea bacilului tuberculozei. Practic, România a fost în pas cu timpurile și a încercat să găsească o soluție pentru a vindeca, prin metodele de atunci, tuberculoza, prin izolarea pacienților și crearea condițiilor necesare tratamentului acestei boli infecțioase. Spitalul era localizat undeva pe dealul Filaretului, într-o zonă viticolă. Ulterior, se construiesc și primele două clădiri, pavilioanele 2 și 3, din curtea actualului spital. După 1944, se înființează Spitalul de Ftiziologie „Marius Nasta”, prin unirea Spitalului Filaret cu Centrul de cercetări în tuberculoză.

„Medicamentele noi reduc sechelele bolii”

- Instituția dumneavoastră a fost recent gazda unui eveniment internațional de anvergură, dedicat cercetărilor în domeniul tratamentului tuberculozei...

- Am fost onorați să fim gazda evenimentului TBnet Academy, la București, în luna mai 2019. Au fost cursuri care au avut ca invitați lectori din mai multe state europene, nume importante în cercetarea tuberculozei. Este importantă prezența lor în mijlocul nostru, pentru că Institutul „Marius Nasta” este cel mai important centru de cercetare din estul Europei pentru tuberculoză.

- Întâlnirea din luna mai a adus și noutăți în domeniu? Ce s-a schimbat sau ce se schimbă în tratamentul tuberculozei?

- Sunt lucruri care au fost sau așteaptă să fie publicate în urma cercetărilor la nivel internațional. S-a schimbat foarte mult schema de tratament a tuberculozei. Se intenționează să se ajungă în punctul în care tuberculoza multidrog rezistentă să fie tratată în maximum un an întreg, pentru că, în acest moment, tratamentul durează mai mult de doi ani. Medicamentele noi, prezente acum pe piață, nu doar că vindecă mai repede tuberculoza, dar, intervenind mai eficient, reduc sechelele pe care tuberculoza le lasă pe plămânul pacienților și reduc numărul de intervenții chirurgicale pe care pacientul cu tuberculoză multidrog rezistentă le necesită.

„Vrem să începem screeningul pacienților care tușesc”

- După mai bine de 100 de ani, încă mai sunt multe cazuri în România. Ne aflăm încă pe locurile „fruntașe” în privința numărului de pacienți diagnosticați cu TBC...

- Dacă privim statistica la nivel european, ocupăm, încă, primul loc în regiunea Europa la cazuri de tuberculoză. România are, în fiecare an, aproximativ 12.000 de noi cazuri de tuberculoză. Foarte multe. Dar dacă ne uităm la istoria tuberculozei în România, la faptul că, în 2002, incidența tuberculozei atinsese un vârf maxim de 142 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar în anul 2019 avem o incidență de 59 de cazuri la 100.000 de locuitori, efectele implementării strategiei naționale de control al tuberculozei vorbesc de la sine.

- Care sunt proiectele spitalului, în perioada imediat următoare, în ceea ce privește diagnosticarea TBC?

- Avem încă multe de făcut, dar suntem în direcția corectă de dezvoltare și, în acest moment, în Institutul „Marius Nasta” se desfășoară două proiecte. Unul dintre ele destinat specialiștilor care tratează pacienții cu tuberculoză, iar celălalt, care va începe cât de curând, este proiectul de screening al tuberculozei, având ca obiectiv evaluarea a 75.000 de persoane din anumite categorii sociale, mai ales persoane fără adăpost, consumatori de droguri - în București. Iar în țară, vrem să ajungem în locurile în care pacientul nu are acces la servicii medicale. Vrem să începem screeningul pacienților care tușesc din zonele periferice, satele izolate. Și nu doar să facem acest screening, ci să creăm echipe multidisciplinare cu ajutorul celor şase parteneri ONG din proiect, care, împreună cu psihologii și cu asistenții sociali din echipele respective, să acorde sprijin pacienților care vor fi depistați cu tuberculoză să ducă la bun sfârșit tratamentul. Abandonul tratamentului este o problemă reală cu care se confruntă pacientul cu tuberculoză, ca și rețeaua medicală care are în grijă acești pacienți. Se impune, deci, o conștientizare a pericolului - pentru sine, dar și pentru cei din jur. Prevenirea și eradicarea revin nu doar medicului, ci și comunității.

„Dacă avem grijă de sănătatea noastră, îi putem proteja pe cei dragi”

- OMS și-a propus ca, până în 2050, să fie eradicată tuberculoza. Este posibil acest lucru? Și cum vor face medicii români și partenerii lor de drum lung - ONG-urile, asociațiile de pacienți - să devină posibil acest lucru?

- Educația pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu tuberculoză este esențială. Proiectul despre care vorbeam include medici pneumologi, ONG-uri, asociațiile de pacienți, care vrem să poată transmite mesajul nostru. Vom avea alături și presa - care este cel mai important vector de transmitere a acestor informații.

- Ce trebuie să știe și să facă o persoană pentru a se feri de TBC?

- Orice persoană care tușește mai mult de două săptămâni trebuie să ajungă la medic. Consultul pneumologic în rețeaua de pneumoftiziologie se face fără bilet de trimitere, fără costuri suplimentare, pentru că orice pacient suspect este văzut de medicul pneumolog oriunde în România. E greu de spus ce trebuie să facem pentru protecție. În primul rând, trebuie să avem grijă ca oamenii de lângă noi să-și facă tratamentul până la capăt, pentru a elimina sursa de infecție. E adevărat că trebuie să avem grijă de modul în care ne trăim viața. Să avem un regim alimentar adecvat, să ne odihnim, să evităm presiunile psihice - atât cât putem. Deci, un regim de viață ordonat, cu grijă față de sănătatea noastră. O grijă care trebuie să fie corectă, promptă și responsabilă. Să ne îngrijim de sănătatea noastră înseamnă, în cele din urmă, o responsabilitate pe care ne-o asumăm față de societate și de semeni, de persoanele care se află în jurul nostru, iar aici intră familia, în primul rând, apoi prietenii, vecinii, colegii de serviciu și, în cele din urmă, orice persoană cu care intrăm în contact.

- Totuși, românul obișnuiește să ducă boala pe picioare. De multe ori, semnalele date de un plămân infectat cu bacilul Koch nu sunt corect percepute și, de aici, se ajunge uneori la situații dramatice...

- Plămânul este un organ care nu dă simptomatologie foarte rapid, exceptând foarte puține patologii. Există o rezervă funcțională foarte mare, astfel încât o afecțiune pe care o are poate fi mascată de cealaltă porțiune a plămânului. Organismul este învățat să se adapteze. De aceea, suntem obligați ca orice tuse care nu trece în două săptămâni să ne ducă în cabinetul unui medic. Iar dacă noi nu tușim și cel de lângă noi tușește, să-i dăm acest sfat. Cu blândețe, fără a stigmatiza, pentru că, de regulă, pacienții care au avut TBC sunt traumatizați.

„Nu tușiţi în fața celor din jurul dumneavoastră!”

- Cât de mult ne afectează mediul poluat în care trăim? Iată, uneori simțim săgeți în piept când respirăm, alteori mergem la munte și nu putem respira bine pentru că plămânul nu suportă atâta aer curat… ne-am obișnuit, parcă, cu noxele orașului. Cum ne putem apăra?

- De poluare ne putem apăra doar dacă împreună ne propunem acest lucru. Individual, e destul de greu să stăm cu măști pe față și să circulăm cu ele pe stradă. Dar putem fi alături de ONG-urile care sprijină un aer curat în orașe. Ne putem apăra de boli vaccinându-ne. Vaccinarea ar trebui să facă parte din programul anual al fiecărei persoane, mai ales persoanele la vârste extreme. Vaccinarea antigripală ar trebui să facă parte din obiceiul nostru de toamnă, vaccinarea antipneumococică obligatorie, la persoanele care au avut sau care fac infecții respiratorii repetate… Acestea sunt vaccinări care ne asigură că pe termen lung vor stimula imunitatea, astfel încât să ne protejeze de infecții. Noi, pneumologii, așteptăm cu real interes anul 2025, când OMS preconizează să se lanseze noul vaccin împotriva tuberculozei. BCG-ul care există acum pe piață este un vaccin util, dar pentru o categorie limitată, neasigurând o imunitate eficientă la pacientul adult. De aceea, nu se mai face.

- Ne putem proteja prin respectarea unor norme de igienă?

- Obligatoriu! Dacă ne gândim că TBC se ia prin aer, am putea spune că nu putem face aproape nimic. Dar dacă ne gândim că tușind putem să transmitem orice boală infecțioasă respiratorie, o igienă corectă a gestului tusigen - să tușim în batista pe care să o aruncăm, să nu tușim în fața celor din jurul nostru, să nu scuipăm pe jos pe stradă - reprezintă un gest simplu care-i protejează pe cei din jur. O igienizare a locuinței simplă, cu preparate din clor, aerisirea bună a casei sunt metode simple de prevenire a TBC.

„Suntem obligați ca orice tuse care nu trece în două săptămâni să ne ducă în cabinetul unui medic. Iar dacă noi nu tușim și cel de lângă noi tușește, să-i dăm acest sfat“

„Cancerul pulmonar este tot mai frecvent“

- Dar cancerul pulmonar? Știu că în urmă cu doar câțiva ani ați inaugurat aici un pavilion de oncologie...

- Din păcate, între patologiile cu procent mare de diagnosticare se găsește cancerul pulmonar, care este tot mai frecvent și a cărui incidență a crescut extrem de mult în ultimii ani. Nu doar frecvența cancerului, dar și tipul histopatologic s-au modificat în ultimii ani - nu mai predomină atât de mult epidermoidul, în cancer, produs de țigară, ci adenocarcinomul. Iar din punctul meu de vedere, tristețea este că în Institutul „Marius Nasta” doar 10% dintre pacienții diagnosticați cu cancer pot să rămână să se trateze. Da, avem o secție specială care are cinci paturi - puțin față de ce ar trebui să reprezinte tratamentul cancerului bronho-pulmonar în România. Pentru că, dacă vorbim despre diagnostic, vorbim despre aportul medicului pneumolog, de componenţă bronhoscopică de diagnostic, care este extrem de importantă, și, mai mult decât atât, în „Marius Nasta” sunt proceduri bronhoscopice care ajută la depistarea precoce a cancerului bronho-pulmonar, adică cu leziuni in situ, leziuni minim invazive la nivel bronșic; avem oncologul, care, făcând acum parte din echipa noastră, este un real partener de stabilire a conduitei corecte pentru pacient, și nelipsit este chirurgul toracic, care de cele mai multe ori ne ajută să găsim soluția optimă pentru pacient. Consider că în momentul acesta Institutul „Marius Nasta” are toate specialitățile necesare pentru un diagnostic complet al pacientului.

„Abandonul tratamentului este o problemă reală cu care se confruntă pacientul cu tuberculoză“

„Tratată tardiv, poate duce la bronşictazie“

- Am vorbit despre TBC, dar nu este singura afecțiune pulmonară care ne pune probleme. Care sunt cele mai frecvente patologii pe care le diagnosticați aici?

- Poate că cea mai frecventă patologie pe care o diagnosticăm aici este bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), o bronșită cronică produsă de cele mai multe ori de țigară, dar ultimele studii arată că și poluarea are un rol extrem de important. Este o boală invalidantă, o boală care te scoate, practic, din activitatea zilnică, din activitatea socială, din activitatea pe care fiecare persoană o desfășoară dacă este sănătoasă. Mai mult decât atât, aduce sentimentul de insatisfacție și de tristețe, pentru că lucruri simple, pe care le puteai face când erai sănătos - adică să te îmbraci, să te speli, să-ți faci de mâncare - nu le mai poți face. Obosești atât de tare încât nu poți; aceste momente sunt extrem de greu de depășit de pacienți. Un diagnostic poate mai puțin agresiv este astmul bronșic. Dacă este tratat corect, pacientul poate trăi fără probleme. Dar pentru astmul sever, impactul afecțiunii și al simptomelor și al limitării activității zilnice este mare. Bronșictaziile - o patologie pe care o dezvoltăm, unii, pentru că moștenim anumite defecte genetice care duc la apariția acestor dilatații de căi bronșice. Sau alții pentru că tuberculoza, tratată tardiv, poate să ducă la modificări de tract bronșic care creează acea tuse permanentă, cu expectorație, care este extrem de neplăcută.

- Sindromul de apnee în somn este iarăși o afecțiune complicată, dar prea puțin luată în seamă...

- O patologie mai puțin cunoscută - de fapt, din ce în ce mai cunoscută, dar încă insuficient - este sindromul de apnee în somn. Sindromul de apnee în somn are implicații nu doar la nivelul persoanelor care sunt conducători de profesie, la persoanele obeze; sindromul de apnee în somn produce modificări structurale organice importante - pentru că, în perioada somnului, oprindu-se respirația, anumite zone din creier nu se mai oxigenează - și atunci, practic, se creează riscul apariției altor afecțiuni: risc mai mare de accidente vasculare cerebrale, de tensiune care nu poate fi controlată, de tulburări de ritm cardiac care nu pot fi controlate cu medicație. Mai mult decât atât, există pericolul ca în cazul unor pacienți cu o greutate un pic mai mare, existența sindromului de apnee în somn să aducă un risc operator major pentru o operație banală, de hernie abdominală, pentru o operație care nu reprezintă un risc operator în sine, dar, în aceste cazuri, complică foarte mult evoluția postoperatorie.