de Claudia Stan
În ultima vreme, tot mai mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de uimitoarele rezultate ale terapiei cu esenţe florale Bach. Cel care a adus în România remediile florale se numeşte Alexandru Pap, un inginer electrotehnist şi doctor în energetică, autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice, laureat al Premiului Academiei Române „Aurel Vlaicu”, pentru realizările din domeniul modelării matematice în energetică. Captivat de tainele ascunse de lumea florilor şi de puterea lor vindecătoare, după ani de studiu, de informaţii culese cu trudă şi de pacienţi cu rezultate remarcabile, doctorul Alexandru Pap ne împărtăşeşte din secretele armoniei florilor.
„Multe boli apar din cauza disconfortului psihic”
- Ceea ce faceţi dumneavoastră este surprinzător pentru mulţi dintre noi. De unde s-a născut această pasiune pentru lumea florilor şi puterea acestora de a vindeca?
- Prin anul 1991, când am fost în vizită la un amic din Viena, am luat cunoştinţă pentru prima dată despre astfel de esenţe. Am observat că el le folosea şi le respecta cu sfinţenie. Pentru că la acea vreme aveam nişte probleme de sănătate, amicul meu mi-a dat să încerc aceste esenţe florale, iar rezultatele au fost remarcabile.
- Dacă dumneavoastră aţi adus această terapie la cunoştinţa românilor, care este „părintele” ei adevărat?
- Cu circa 100 de ani în urmă, un medic englez, Edward Bach, a descoperit că cele mai multe boli apar din cauza disconfortului psihic. După îndelungi cercetări, Bach a găsit 12 stări emoţionale, iar ulterior le-a completat până la 38. Fiind înzestrat cu nişte calităţi deosebite, a găsit pentru fiecare stare emoţională o floare a cărei vibraţie să-i anuleze efectul negativ. Trebuie menţionat faptul că aroma este mirosul, iar esenţa este vibraţia pe care o lasă florile în apă.
- Cum se poate obţine această vibraţie?
- Există două procedee. Primul constă în culegerea florilor la deplină maturitate, după care se pun în boluri de cristal, cu apă de izvor. Se ţin câteva ore în soare, timp în care apa de izvor preia vibraţiile florilor şi nu substanţa. Esenţa-mamă se produce prin iradiere solară şi e unică! Un al doilea procedeu constă în fierberea florilor, care, pe lângă vibraţie, îşi lasă şi substanţa. Pentru ca în masa lichidului să nu se dezvolte microorganisme (ale căror vibraţii ar putea altera calitatea esenţei), se adaugă o anumită cantitate de alcool etilic. Englezii, de exemplu, folosesc whisky de cea mai bună calitate. Esenţele florale pe care le avem sunt importate, deoarece procesul tehnologic e foarte pretenţios, asemănător lucrului adevăraţilor pictori de icoane: post, rugăciune şi meditaţie.
- Dar cum vă daţi seama care este esenţa potrivită fiecăruia?
- Omul nu descoperă uşor motivele din spatele problemei. Noi elaborăm o metodă nouă de diagnosticare, ce se bazează pe un test psihologic, pe alegerea unei culori. Fiecărei culori i se asociază un anumit fel de esenţe. Există şapte grupuri de esenţe pentru şapte dispoziţii sufleteşti: teama, nesiguranţa, interesul deficitar faţă de prezent, singurătatea, suprasensibilitatea pentru idei şi influenţe, lipsa de curaj şi disperarea, grija exagerată pentru binele altora. În timp ce se pun întrebările din testul psihologic, se urmăresc reacţiile corporale ale pacientului. Pornind de la ideea că nu există doi oameni identici, se verifică potenţa esenţelor decise pentru tratament, prin verificarea interacţiunii aurelor. Din cele şapte se face un cocteil, se amestecă un anumit număr de picături din fiecare şi pe bază de biodetecţie se stabileşte exact tipul de esenţe florale.
- Care sunt bolile ce îşi găsesc remediul în terapia Bach?
- Toate bolile ce sunt cauzate de stările psihice, cu condiţia ca organele să nu fi fost alterate, cum ar fi ulcer, hipertensiune arterială, diabet etc. Se simte o stare de bine interioară, ce se va propaga în tot corpul. Prin această terapie îşi găsesc vindecarea tot felul de fobii, de ticuri şi de depresii. Ca şi pacient al acestor esenţe vă pot spune că efectul se simte treptat, de la o zi la alta. Pacienţii noştri pleacă foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute în urma terapiei.
Câmpul electromagnetic dăunează sănătăţii
- Spuneţi-ne despre efectul nociv al câmpului electromagnetic.
- Poluarea electromagnetică este foarte des întâlnită în secolul în care trăim. Esenţele florale trebuie ferite de câmpul electromagnetic. De exemplu, oamenii nu îşi dau seama de efectele novice ale telefoanelor mobile asupra organismului şi nu sunt conştienţi că ţinerea acestor aparate pe lângă corp determină apariţia multor boli! De asemenea, foarte important este ca în camera în care dormim să nu existe computer, telefon mobil, televizor etc. Dacă totuşi acest lucru nu este posibil, vă recomand să acoperiţi aparatele cu o pânză de culoare violet, ce are un efect puternic de purificare.
- Este posibil ca esenţele să funcţioneze după efectul Placebo?
- În cazul rezultatelor esenţelor nu se pune problema efectului Placebo. Spun asta pentru că în decursul acestor ani am avut mii de pacienţi care mi-au trecut pragul. Unii dintre ei spuneau că nu cred în aşa ceva, dar că au venit împinşi de mamă. Un caz impresionant a fost al unei tinere care, în urma unei traume, avea coşmaruri groaznice şi ţipa foarte tare în somn. I s-au pus în apa de băut câteva picături de esenţe speciale pentru înlăturarea şocului emoţional, iar după câteva zile şi-a revenit!
- Ce alte metode de a simţi energia plantelor mai cunoaşteţi?
- Sunt foarte multe. Trebuie să ştim în primul rând că plantele simt. Le place şi se simt bine când le vorbeşti. Poate vi se pare absurd, dar chiar şi muzica le face bine. O metodă la îndemâna oricui este energizarea de la un copac. Îţi alegi un pom care îţi place cel mai mult dintr-un parc sau din curtea personală, te apropii de el şi mentalizezi că îi transmiţi energie. Atunci, el va primi acest semnal şi va transmite şi el din energia pe care o are. După acest schimb trebuie să-i mulţumeşti copacului. Efectul este extraordinar şi recunoscut de mulţi oameni!