de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Disfagia sau dificultatea la înghiţire, aşa cum este numită popular, este tot mai des întâlnită, cu precădere în cazul bătrânilor, dar cu un grad mai mare de periculozitate în rândul copiilor. Care sunt cauzele, cum se manifestă, ce tratamente se aplică şi ce complicaţii poate crea, ne-a explicat doctor Diana Ionescu (medalion), medic primar ORL şi director medical la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

„Semne: senzaţie de sufocare, salivaţie abundentă”

- Ce este disfagia?

- Disfagia reprezintă, conform definiţiei, dificultatea de înghiţire. Disfagia („dis” = greu, neplăcut, şi „phagein” = a mânca) reprezintă manifestarea clinică a tulburărilor deglutiţiei (înghițirii). Disfagia nu este o boală, ci este un simptom ce însoţeşte numeroase boli şi este caracterizată ca dificultatea în înghiţirea alimentelor sau ca şi perceperea senzaţiei subiective a trecerii dificile în esofag a alimentelor sau solidelor. Disfagia trebuie diferenţiată de alte simptome precum: odinofagie (deglutiţie dureroasă), globus (senzaţia de „nod în gât”), fagofagie (disfagie psihogenă).

- Cum se manifestă?

- Există mai multe semne şi simptome care se pot întâlni la pacienţii cu disfagie, şi anume: tuse recurentă, stagnare a bolului alimentar, senzaţie de presiune retrosternală, senzaţie de sufocare, sialoree (salivaţie abundentă), scădere în greutate, regurgitaţii nazale sau pneumonia recurentă.

„Poate fi provocată de o leziune esofagiană”

- De câte feluri este disfagia?

- Există numeroase clasificări, depinde la ce ne raportăm. După sediu, poate fi clasificată în trei grupe: disfagia oro-faringiană, care reprezintă dificultatea trecerii bolului alimentar din cavitatea buco-faringiană în esofagul cervical. Acest tip de disfagie este asociat cu variate simptome de însoţire: respiratorii, din cauza aspiraţiei în laringe (tuse apărută frecvent în timpul meselor şi bronşita cronică) sau simptome de tipul refulării alimentelor pe nas. Disfagia de transport este senzaţia de oprire a alimentelor la nivelul corpului esofagian şi disfagia esogastrică, care este definită ca dificultatea trecerii bolului alimentar la nivelul joncţiunii esogastrice. Disfagia poate fi provocată de o leziune esofagiană, de o leziune de vecinătate sau secundară unei boli sistemice. Disfagia secundară unei boli esofagiene poate fi determinată de afecţiunea numită acalazia cardiei, atunci când sfincterul esofagian interior nu se relaxează cum trebuie pentru a face loc alimentelor să pătrundă în stomac şi acestea revin în gât. Acalazia cardiei se manifestă prin regurgitații, durere în piept sau în spate şi pierdere ponderală moderată. Spasmul esofagian difuz este o tulburare de motilitate caracterizată de prezenţa unor contracţii anormale ale musculaturii esofagiene, astfel încât propulsia alimentelor spre stomac nu se mai realizează în mod eficient.

- Care sunt cauzele?

- Sunt mai multe cauze. Tumorile benigne esofagiene, tumorile maligne esofagiene, stenozele benigne peptice, postcaustice, postchirurgicale, sindromul Barrett, inelul Schatzki, care este o afecţiune rară şi apare ca un inel terminal al esofagului, situat în jurul joncţiunii dintre esofag şi stomac. Ar mai fi membrana postcricoidiană, diverticuli esofagieni, care sunt nişte dilataţii ale straturilor anatomice ale esofagului. Simptomele cuprind regurgitaţii frecvente, halitoză, iar tratamentul poate fi chirurgical sau endoscopic, sau corpii străini esofagieni. În cazul prezenţei unui corp străin sau alimentar se va efectua o endoscopie superioară pentru extracţie, procedeu de investigare ce permite medicului să exploreze interiorul esofagului, stomacului şi al primei părţi a intestinului subţire prin intermediul unui instrument subţire şi flexibil, prevăzut cu un aparat optic, ce poartă numele de endoscop. Disfagia secundară unei afecţiuni de vecinătate poate să apară în cazul adenopatiilor neoplazice, hemopatiilor maligne, cancerului bronho-pulmonar, guşă plonjantă, afecţiuni cardiace, cum ar fi pericardita, insuficienţa cardiacă, anomalii costo-vertebrale şi neoplasm gastric proximal. Disfagia secundară unei afecţiuni sistemice apare în cazul afecţiunilor neurologice (scleroză în plăci, accidente vasculare cerebrale), sclerodermia, lupus eritematos sistemic, miastenia gravis şi diabetul zaharat.

„Tratamentul se dă în funcţie de cauza declanşatoare”

- Care este vârsta la care apare frecvent această problemă?

- Categoria de vârstă predispusă apariţiei dificultăţilor la înghiţire este vârsta a treia. Bătrânii pot să dezvolte mai des probleme neurologice care asociază şi această complicaţie. O altă categorie de pacienţi o reprezintă cei cu probleme psihice care înghit diferite obiecte ce se pot bloca în esofag sau pot ingera substanţe caustice care inflamează şi fibrozează ţesuturile, ajungând până la disfagie totală atât pentru lichide, cât şi pentru solide. Tratamentul se dă în funcţie de cauza declanşatoare, iar dacă nu se tratează, pot apărea complicaţii.

- Cel fel de complicaţii?

- Complicaţii ale disfagiei pot fi multiple: malnutriţia (nutriţia proastă) fiind principală, urmată de scăderea în greutate şi deshidratarea bolnavului. Problemele respiratorii, precum infecţiile căilor respiratorii superioare sau/şi pneumonia, sunt complicaţii des întâlnite la pacienţii cu disfagie.

- Ce simptome are pacientul?

- Semnele şi simptomele pacientului pot fi multiple. Incapacitatea de a înghiţi, asociată sau nu cu durere, senzaţia impactării alimentelor în gât sau în spatele sternului, răguşeala, regurgitaţiile, arsurile frecvente retrosternale, scăderea involuntară în greutate, tusea recurentă, evitarea ingerării unor alimente care sunt tot mai greu de înghiţit. Tulburările de înghițire pot să apară la toate grupele de vârstă, inclusiv la copii, şi rezultă din anomalii congenitale, leziuni structurale și/sau afecțiuni medicale.

„Poate fi mai periculoasă la copil decât la adult“

- Este mai periculoasă în cazul copiilor?

- Da, sigur. Disfagia poate fi mai periculoasă la copil decât în cazul adultului. Depinde de cauza care a determinat disfagia. Spre exemplu, ingerarea unui corp străin, o patologie frecvent întâlnită la copii, cu blocarea acestuia în esofag sau ingerarea accidentală a unor substanţe caustice urmate de stenoze sau perforaţii. Acestea sunt foarte periculoase. După cum ştim, copiii se deshidratează mult mai uşor decât adulţii, iar complicaţiile pot apărea mult mai rapid. Ingerarea de corpi străini sau substanţe toxice se poate preveni. Pe de altă parte, un stil de viaţă sănătos, o alimentaţie corespunzătoare vârstei sunt elemente importante în prevenţie.

- Cel mai bun tratament recomandat?

- Pentru a putea trata adecvat disfagia şi, de fapt, orice boală este foarte important să se determine cauza ce a dus la instalarea acesteia. Tratamentul disfagiei constă în tratarea cauzei specifice. Astfel, în funcţie de cauză, se poate apela la diferite tratamente. Schimbarea dietei - poate fi recomandată consumarea de alimente cu consistenţă scăzută. Dieta reprezintă cheia în programul general de tratament al disfagiei. Persoanelor cu disfagie le este recomandat să mestece bine alimentele şi să consume alimente de consistenţă moale, semifluide. Concomitent, reducerea acidităţii şi soluţiile vâscoase de lidocaină de tip „clătire şi înghiţire” permit ameliorări suplimentare ale simptomelor. Medicaţia - inhibitorii de pompă de protoni sunt utili în cazul asocierii cu boala de reflux gastroesofagiană, injectarea de toxină botulinică, în cazul acalaziei cardiei, exerciţii speciale adresate pacienţilor cu disfagie orofaringiană, nutriţia enterală, în cazurile grave, dilatarea endoscopică a unor stenoze şi intervenţia chirurgicală, în cazul unor tumori maligne sau benigne.