de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Pericardita este o boală a pericardului, acel înveliş elastic al inimii, care poate avea numeroase cauze, printre care şi infarctul miocardic. Medicii recomandă pacienţilor investigaţii încă de la primele simptome, pentru o diagnosticare clară, rapidă şi un tratament eficient. Doamna doctor Daniela Calofir, medic specialist cardiolog la Spitalul Monza, a explicat pe larg ce înseamnă pericardita, ce ar trebui să ştie pacienţii şi ce riscuri există dacă ignorăm simptomele.

„Reprezintă o inflamaţie a membranei care înveleşte muşchiul cardiac”

- Ce este pericardita?

- Pericardita reprezintă o inflamaţie a foiţelor pericardului, membrana care înveleşte muşchiul cardiac, şi conduce la acumularea de lichid la nivel pericardic. Incidenţa pericarditei nu este cunoscută cu exactitate, deoarece multe cazuri, formele uşoare, pot fi asimptomatice, rămânând, astfel, nediagnosticate. Forma acută a bolii reprezintă aproximativ 5% din numărul total al durerilor în piept şi 1% dintre cazurile ce determină modificări la nivelul EKG în camera de gardă sau sunt descoperite la necropsii.

- Care sunt cauzele îmbolnăvirii?

- Etiologia bolii este reprezentată de un număr mare de cauze, care sunt împărţite de ghidurile actuale în cauze infecţioase şi noninfecţioase. Cele infecţioase pot fi cauzate de virusuri des întâlnite (uneori poate să apară în banala răceală), bacterii (cel mai frecvent în România, de bacilul Koch - tuberculoză) şi foarte rar de infecţii fungice sau parazitare. În categoria celor noninfecţioase sunt cuprinse numeroase boli precum cele autoimune, cancerul, boli renale, traumatisme sau poate să apară în timpul administrării unor medicamente. Chiar dacă există atât de multe cauze cunoscute ale bolii, unele rămân de etiologie idiopatică.

„Durerea poate iradia în spate, la nivel abdominal sau la nivelul gâtului”

- Infarctul poate fi o cauză?

- Infarctul de miocard poate fi o cauză a bolii şi poate să apară atât în faza acută a bolii, în primele 24-72 de ore, cât şi la o lună după infarct şi se numeşte Sindrom Dressler. Incidenţa acestei cauze a scăzut odată cu apariţia angioplastiei primare (montarea de stenturi coronariene) în infarctul acut. Prezenţa lichidului în jurul inimii poate să apară la naştere, dar este întotdeauna o consecinţă a altor patologii precum absenţa congenitală a pericardului sau prezenţa unor chisturi la nivelul pericardului. Aceste boli sunt foarte rare şi pot fi diagnosticate prin ecografie cardiacă, CT sau RMN.

- Ce simptome prezintă pacienţii care suferă de pericardită?

- Pacienţii cu pericardită pot fi anxioşi, febrili şi pot acuza palpitaţii. Cel mai frecvent simptom este, însă, durerea în piept, durerea toracică pericardică, ce poate iradia în spate, la nivel abdominal sau la nivelul gâtului. Este cu durată prelungită (ore), nu este legată de efort, însă este legată de mişcările respiratorii şi este tipic ameliorată la aplecarea în faţă. Primele semne ale pericarditei aparţin, de cele mai multe ori, bolii cauzatoare, însă semne precum durerea în piept, febra prelungită, durerea abdominală, respiraţia dificilă ar trebui să aducă pacientul către un consult medical măcar la medicul de familie şi, ulterior, să fie direcţionat către un medic specialist.

„Nu există o vârstă cu predispoziţie la apariţia acestei afecţiuni”

- Sunt mai multe tipuri de pericardită?

- Sindroamele pericardice includ diferite forme de prezentare precum forma acută - pericardita acută care durează aproximativ două săptămâni şi este caracterizată de durerile tipic pericardice, modificări la nivelul EKG şi apariţia lichidului pericardic. Forma incesantă a bolii apare atunci când pericardita durează patru-şase săptămâni, însă mai puţin de trei luni, fără să fie remisă. Forma recurentă a bolii se produce atunci când se repetă forma acută existând perioade cu durată de patru-şase săptămâni sau mai mari în care pacientul este vindecat. Pericardita cronică este forma bolii ce durează mai mult de trei luni de la debutul bolii.

- Există o vârstă predispusă acestei boli?

- Având în vedere etiologia vastă a bolii, nu se poate spune că există o vârstă la care pacienţii sunt predispuşi la apariţia acestei boli, ci mai degrabă putem spune că o anumită etiologie trebuie investigată în funcţie de vârsta pacientului, fără ca diagnosticul să fie ghidat doar de acest concept. Spre exemplul, în cazul pacienţilor tineri, căutăm mai frecvent cauzele infecţioase, la pacienţii vârstnici, pe cele neoplazice, în cazul copiilor ne orientăm către absenţa congenitală a pericardului sau în cazul celor care au călătorit în ţări unde bolile tropicale apar cu frecvenţă crescută, această etiologie trebuie investigată.

„Cu cât este depistată mai devreme, cu atât tratamentul va fi mai eficient”

- Se poate trata?

- Boala se poate trata. Cu cât este descoperită mai devreme, cu atât tratamentul urmat corespunzător va fi mai eficient şi riscul apariţiei unor eventuale complicaţii este mai mic. Tratamentul formelor simple virale este reprezentat de Ibuprofen şi Colchicină. În cazul în care în pericard se acumulează o cantitate mare de lichid, mai ales dacă se acumulează în timp scurt, este important ca acesta să fie rapid drenat chirurgical, deoarece viaţa pacientului poate fi pusă în pericol. Riscul recidivei există atunci când în cazul unei pericardite acute tratamentul nu este urmat conform indicaţiilor medicale sau durata sa este prea scurtă şi nu este ghidată după anumite analize specifice ale căror valori ne pot orienta în terapie. Există, de asemenea, cazuri în care, deşi tratamentul este urmat corespunzător, boala recidivează, deoarece nu am descoperit cauza şi nu ne-am adresat direct ei. Nu este necesar un regim alimentar special, însă, în prezenţa pericarditei acute, se contraindică efortul fizic. În cazul sportivilor de performanţă, care dezvoltă pericardită recurentă, efortul fizic poate fi contraindicat pentru o perioadă de aproximativ trei luni, în care aceştia sunt monitorizaţi periodic prin examinări clinice, analize de sânge şi ecocardiografii. Sunt, însă, cazuri în care se impune tratament cu antiinflamatoare steroidiene, context în care este necesară alimentaţia complet desărată.

- Ce complicaţii există?

- Unul dintre cele mai importante aspecte la această boală este etiologia bolii, deoarece, în funcţie de aceasta, tratamentul iniţiat la timp este vital pentru pacient. Însă, în multe cazuri, formele bolii sunt uşoare şi sunt paucisimptomatice, pacienţii neprezentându-se la medic. Sunt, însă, şi pacienţi care dezvoltă complicaţii precum ar fi tamponada cardiacă şi pericardita constrictivă. În cazul tamponadei cardiace, tratamentul iniţiat precoce salvează viaţa pacientului. Pericardita constrictivă apare ca urmare a unui proces de fibroză, calcificare şi aderare a foiţelor pericardice între ele care, în timp, poate induce modificări şi la nivelul muşchiului cardiac, acesta pierzându-şi capacitatea de a se relaxa şi, ulterior, de a se contracta eficient.

„Este necesară o anamneză detaliată“

- Ce ar trebui să ştie pacienţii care suferă de această afecţiune?

- Primul lucru pe care ar trebui să îl ştie este cauza acestei boli. Pentru identificarea acesteia este necesar să răspundă cu exactitate numeroaselor întrebări pe care medicii le vor avea, deoarece boala, având atâtea posibile etiologii, necesită o anamneză detaliată. Un alt lucru important este aderenţa la tratament şi respectarea indicaţiilor cu privire la investigarea etiologiei bolii, investigaţii ce, uneori, pot fi numeroase, obositoare şi costisitoare pentru pacient. Poate cel mai important este să ştie că boala se poate vindeca fără a exista consecinţe ulterioare şi că atunci când tratamentul impune intervenţia chirurgicală, este bine ca aceasta să fie făcută la timp, înaintea apariţiei posibilelor complicaţii care pot fi uneori ireversibile.