Main menu

header

763 14 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Când vine vorba despre longevitatea legendară a japonezilor, opinia generală este că aceasta se datorează unei diete sănătoase și unei educații care îi îndeamnă spre moderație. Dar pe lângă acest adevăr intervine și un alt element al stilului de viață nipon: ikigai.

Dietă, moderație, scop social

Ikigai este un concept complex, care poate fi sintetizat prin „rațiunea de a fi” sau „un motiv pentru a te trezi dimineața”, cum se exprimă occidentalii. Dacă pentru europeni acesta poate fi un reper motivațional, pentru japonezi este o componentă a stilului sănătos de viață, care include și psihicul. Pentru majoritatea niponilor, ikigai este definit ca un nucleu în care se combină dieta, profesia, pasiunea pentru viață, responsabilitatea socială și cariera. Spre deosebire de cultura occidentală, japonezii consideră că a fi sănătos înseamnă nu doar ca unui om să-i placă ceea ce profesează, ci, pe lângă asta, să aibă și un rol social care să-l împlinească. Astfel se multiplică efectele dietei și moderației.

Sentimentul utilității prelungește viața

Numeroase studii au pus în evidență faptul că pensionarea poate însemna o scurtare a vieții, întrucât mulți dintre cei care se retrag nu mai au un simț al utilității. Aici intervine ikigai în cazul japonezilor. Pentru un bucătar, de pildă, conceptul poate implica rămânerea în ac- tivitate, păstrarea și transmiterea către generațiile următoare a unor rețete tradiționale prețioase. Pentru a vă identifica propriul ikigai, imaginați-vă patru cercuri cu ceea ce vă place să faceți, unde aveți pricepere, ce are nevoie societatea din ceea ce faceți și pentru ce sunteți plătiți. Acolo unde cele patru cercuri se intersectează este nucleul sintetizat de ikigai, secretul longevității nipone.

„Încercați să deveniți parte a unui scop mai mare, ca să eliminați din presiunea psihică și să trăiți mai mult și mai sănătos“ (Lord Richard Layard, economist)