de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu
Mâncați sănătos, faceți sport și încercați să aveți o viață cât mai liniștită. Dar, spun oamenii de știință, indiferent cât de multă grijă ați avea de dumneavoastră, în funcție de grupa de sânge pe care o aveți, una dintre cele mai misterioase caracteristici ale organismului uman, sunteți predispuși sau din contră feriți de a contracta anumite boli.
Cel mai bine reacționează la stres cei cu grupa 0
Considerate agresive, dar și excesiv de energice, persoanele cu grupa 0 sunt recunoscute ca fiind extrem de tipicare, responsabile, dar și organizate și foarte ordonate. Acestora le este recomandat să consume cât mai multe proteine din carne și să mănânce cu moderație leguminoase, întrucât au un stomac mult mai acid decât celelalte. Din dieta acestora nu trebuie să lipsească nici ovăzul, aloe vera, ghimbirul, salata verde, bananele și pepenele. Potrivit studiilor, persoanele cu grupa 0 sunt rezistente atât în fața malariei, cât și a sifilisului, cancerului gastric și tuberculozei, dar au un risc crescut de a face ulcer peptic și tuberculoză. În plus, aceștia trebuie să se ferească de țânțari, pentru că sunt cei mai atacați. Potrivit unui studiu recent realizat în Danemarca, bărbații care au grupa 0 prezintă un risc mare de a deveni obezi, mai ales dacă sunt expuși multor poluanți la locul de muncă. Specialiștii spun că persoanele cu grupa de sânge 0 sunt cele care reacționează cel mai bine în condiții de stres.
Cele mai fertile sunt femeile cu A2
Chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate explicația științifică din spatele fenomenului, cei care au grupa de sânge A2 au un nivel mai mare al colesterolului, ceea ce poate duce la apariția de boli cardiace. De asemenea, aceste persoane se confruntă și cu un risc crescut de cancer gastric, dar și colorectal, stomacal și pancreatic, din cauza unui răspuns inflamator față de bacteria H. pylori, spun oamenii de știință. Ca urmare a diferențelor la nivel de coagulare, această grupă de sânge este, totodată, expusă și unui risc cu 31% mai mare de a suferi de tromboembolism venos, un cheag de sânge care se formează în venele din picior, din braț sau cele din zona inghinală. Nu în ultimul rând, cei cu grupa de sânge A2 sunt mai sensibili la efectele alcoolului și fumatului, iar femeile sunt cele mai fertile. În altă ordine de idei, cei cu grupa de sânge A2 au înclinații artistice, fiind plini de compasiune. Acestora le este recomandat să consume cât mai mult pește, pui și iaurt, să evite leguminoasele, condimentele, deshidratarea și cafeaua. Atenție! Dacă vor consuma însă multă carne și dulciuri, se vor îngrășa. În plus, toate persoanele cu grupa A e posibil să cadă pradă anxietăţii.
AB4 se confruntă cu dificultăți de concentrare
Chiar dacă cei cu AB4 (cea mai rară grupă de sânge) nu au fost supuși multor studii de-a lungul vremii, specialiștii susțin că sunt foarte sensibili la infecțiile respiratorii și ale urechilor, dar și la paraziți, anemie și multe forme de cancer. De asemenea, aceștia trebuie întotdeauna să-și mo- nitorizeze inima, pentru că sunt predispuși la atacuri cardiace și la formarea cheagurilor de sânge. La rândul lor, femeile cu grupa AB4 sunt vulnerabile la cancer pancreatic și ovarian. O altă problemă frecventă o constituie infecţiile şi dezechilibrele digestive, cauzate de inabilitatea de a procesa în întregime proteinele animale şi cele din lapte. Astfel, dieta vegetariană este adesea recomandată persoanelor cu grupa sangvină AB. Un lucru interesant, scos în evidență de studii, este faptul că cei cu grupa AB4 au, în timp, dificultăți de memorare a informației și probleme de învățare. Pe de altă parte, aceste persoane dau tot timpul dovadă de compasiune pentru animale și natură și sunt în stare să suporte multe palme pe care le primesc de la viață fără să se plângă.
Sistem limfatic deficitar pentru grupa B
O rezistență mare la boli, grație sistemului imunitar puternic o au persoanele cu grupa de sânge B. Pe de altă parte însă, aceștia trebuie să aibă mare grijă la sistemul limfatic, care este deficitar, lucru ce poate duce la afectarea globulelor albe. Drept urmare, persoanele cu această grupă de sânge se pot îmbolnăvi mult mai des decât celelalte de viroze, micoze, boli microbiene, reumatism, dar și afecțiuni pulmonare și sunt predispuse la boli autoimune, oboseală cronică, diabet, afecțiuni renale, hipotensiune arterială și scăderi în greutate. Întrucât au dificultăți în coagularea sângelui, aceștia se pot trezi cu pete de culoare mov pe piele, iar de aici până la apariția trombozei e uneori doar un pas mic.
Caracterizate de empatism și optimism
De asemenea, persoanelor cu grupa de sânge B li se recomandă să aibă mare grijă și la cancerul pancreatic. Partea bună este că persoanele cu grupa de sânge B sunt puțin vulnerabile la apariția cancerului tumoral, a celui pulmonar, endocrin, cerebral, dar pot face, în timp, cancer osos și conjunctiv reticulat. Alimentația acestor persoane este destul de permisivă, aceștia putând consuma în special carne de vită, miel și pește, dar trebuie să evite carnea de pui, pentru că aceasta conține cantități mari de hormoni, din cauza cărora pot dezvolta boli autoimune, respectiv lupus și scleroză multiplă. În altă ordine de idei, purtătorii grupei sangvine B sunt persoane contemplative, care tind mereu spre echilibru, încrezătoare și depotrivă fascinante, pline de optimism, care reușesc să înțeleagă punctele de vedere ale altora și să evite certurile și provocările, de aceea pot avea prietenii pe viață.
Cea mai bună compatibilitate
În anul 1901, omul de știință american Karl Landsteiner a identificat varietatea grupelor de sânge, iar în anul 1916, medicul japonez Kimata Hara a publicat o cercetare cu privire la conexiunile dintre grupele de sânge și temperament. Grupa de sânge A e compatibilă cu grupele de sânge 0 şi AB, iar grupa de sânge B are compatibilitate cu grupele de sânge A şi AB. Grupa de sânge AB e compatibilă cu orice altă grupă de sânge, în timp ce persoanele cu grupa de sânge 0 se potrivesc cu cele cu grupele de sânge A și AB.