Main menu

header

766 12 1de Călin Popa şi Adrian Barna

O dată în plus, din Asia se răspândește o epidemie mondială cu uriaș potențial letal, care deja a ucis și a spitalizat oameni dintr-o parte în alta a Globului. Coronavirusul care se răspândește în această perioadă a stârnit o panică interna- țională, iar situația gravă este, potrivit specialiștilor, abia la început.

Infecții pulmonare în orașul Wuhan

766 12 2Asia a mai trecut prin epidemii cu boli fatale în ultimii ani, cum ar fi sindromul respirator acut sever (SARS), la începutul anilor 2000, gripa porcină în 2009 și coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS - CoV) în 2012. În prezent, lumea întreagă ia măsuri în fața unei infecții pulmonare din orașul Wuhan, din China, care s-a răspândit global. Inițial s-a crezut că boala se poate transmite doar de la animale la om. Totuși, un expert din Guvernul Chinei a declarat, la 20 ianuarie, că se poate lua și de la oameni. Cert este faptul că epidemia a surprins autoritățile chineze pe picior greșit, iar contaminarea s-a răspândit fulgerător. Autoritățile încă studiază boala misterioasă, care între timp a generat panică la nivel mondial.

Sursa - cobra chinezească

Coronavirusul care a speriat o lume întreagă face parte dintr-o familie patogenă care are de regulă simptome moderate și este ceva obișnuit la animale. Doar câteva dintre aceste tulpini au capacitatea de a accede la oameni și rareori evoluează suficient încât să facă această trecere. Se pare că exact această mutație s-a petrecut. Potrivit revistei „Journal of Medical Virology”, din cele 200 de tipuri de coronavirusuri care afectează animalele, cel de la cobra chinezească ar sta la baza epidemiei actuale, patogenul demonstrând capacitatea de a recunoaște potențiali receptori din celulele altor „gazde”, abilitate care i-a permis să aibă acces la oameni.

3.000 de persoane infectate în toate punctele cardinale

Infecția a apărut între 12 și 29 decembrie 2019. În unele cazuri au fost implicați oameni care lucrau la piața angro de fructe de mare din Wuhan, un oraș din provincia Hubei. Virusul a ajuns rapid și în orașele mari, ca Beijing, Shanghai și Shenzhen. Au fost confirmate cazuri și-n provinciile Yunnan, Sichuan, Guangxi și Shandong. Un studiu al Colegiului Imperial din Londra a descoperit că, la data de 12 ianuarie, 1.723 de persoane din Wuhan erau deja infectate. În acest moment, CNN anunță aproape 3.000 numai în China. La nivel mondial, coronavirusul a provocat moartea a peste 80 de oameni, în China, și persoane afectate în mai multe țări. Hong Kong a raportat cinci cazuri și a decis să anuleze legăturile de transport cu China. De asemenea, școlile vor rămâne închise până la 17 februarie. În Australia au apărut patru cazuri de infecție provocată de coronavirusul gripal din Wuhan. Au fost raportate îmbolnăviri și în Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan.

A generat 774 de decese la nivel mondial

Potrivit specialiștilor citați de postul France24, coronavirusul cu care se luptă sistemele sanitare în prezent face parte din familia care a declanșat SARS în 2003-2004 și care a generat 774 de decese la nivel mondial. „Este limpede că avem de-a face cu un virus sever, din moment ce a ucis oameni”, explică specialistul Anne Cori. Statele Unite ale Americii sunt în alertă: șapte persoane suspectate de a fi infectate s-au adăugat, în ultimele zile, pe lista celor 56 deja monitorizate la Washington, Chicago, California și New York. Virusul a ajuns și în Europa, mai exact în Franța, doi pacienți fiind spitalizați în Paris, iar un al treilea la Bordeaux. Potrivit ministrului sănătății, Agnes Buzyn, oficialitățile se așteaptă la confirmarea altor cazuri în perioada imediat următoare. De asemenea, un britanic a fost izolat imediat ce a ajuns în țara sa după o vizită în China, și lungește astfel lista celor 14 posibil infectați aflați sub supraveghere medicală în Regatul Unit.

Yi Guan, virusolog: „Ceea ce se întâmplă este doar începutul”

766 12 3China a fost surprinsă de virulența răspândirii virusului. Unul dintre specialiștii de top ai țării, Yi Guan, personalitate recunoscută internațional, afirmă că, în cazul în care nu ar putea fi ținut sub control, coronavirusul care circulă în prezent ar putea genera urmări de zece ori mai grave decât s-au înregistrat în urmă cu 16 ani. În aceste condiții, China s-a grăbit să „sigileze” zona de start a epidemiei, închizând zece orașe și circa 40 de milioane de locuitori care trăiesc în condiții speciale, cu restricție de a călători, cu închidere de gări și stații de metrou, tăierea legăturilor între localități, a transportului intercity și închiderea anumitor șosele pentru autoturismele private, anunță CNN. De asemenea, în orașul Hubei se ridică de la zero un spital nou, cu 1.000 de paturi, care va fi dat în folosință peste câteva zile. „Orice virus are nevoie de două-trei luni pentru a-și atinge forța maximă de răspândire, așa că tot ceea ce se întâmplă acum este doar începutul”, atrage atenția Guan.

Igiena, prima regulă a prevenției

Este bine de știut că igiena și alimentația potrivită sunt cele dintâi reguli de apărare în fața noii epidemii. Pe lângă spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, prepararea atentă a alimentelor și procurarea acestora din surse sigure, trebuie evitate aglomerările, călătoriile în zonele contaminate, contactul cu persoane care au afecțiuni respiratorii, chiar și de altă natură. „Pentru cei cu simptomele coronavirusului se recomandă regulile de etichetă în caz de tuse, mai exact păstrarea distanței, acoperirea gurii și nasului cu un șervețel și spălarea pe mâini”, sintetizează BBC.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat momentan virusul „urgență de sănătate“ doar în China

Un cetățean israelian sosit din China și care avea simptome de gripă a fost preluat de ambulanță direct de pe Aeroportul Otopeni și dus la Spitalul de boli infecțioase „Matei Balș“, pentru verificări. Secretarul de stat Raed Arafat a explicat ulterior că a fost o alertă falsă

Pierderi economice uriaşe

Industria turismului este îngrijorată de impactul pe care îl va avea asupra sectorului epidemia de coronavirus din China. Operatorii din domeniu se aşteaptă la consecinţe economice grave și, din experiențele simi- lare anterioare, la pierderi de zeci de miliarde de dolari dacă se vor răspândi în continuare boala și panica. Închiderea aeroporturilor şi a frontierelor are deseori un impact economic mai mare decât epidemia propriu-zisă, amintește Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor. De asemenea, piețele financiare reacționează constant de la izbucnirea epidemiei, notează edition.cnn.com. „Lecțiile” epidemiilor anterioare sunt relevante: în 2009, impactul economic mondial a fost estimat la 55 de miliarde de dolari. Pierderi similare au fost resimţite de China, Hong Kong, Singapore şi Canada după valul epidemic din 2003.