Main menu

header

778 14 2de Valentin Țigău şi Eduard Popa

Stresul, anxietatea, schimbarea ritmului, lipsa de activitate - toate situații cu care ne confrutăm constant în timpul pandemiei cu noul coronavirus - pot duce la episoade de insomnie ori ne vor face să ne trezim obosiți, după un somn agitat. Un studiu recent, făcut public de cercetătorii norvegieni, îi avertizează pe părinți că până și copiii cu vârste mici pot să sufere de anxietate și depresie. Ce se poate face pentru ca toți membrii familiei, indiferent de vârstă, să aibă un somn odihnitor?

Micul dejun, prânzul și cina nu se vor lua în dormitor!

Pentru a dormi bine, aveţi nevoie de o zi cu activități variate și ritmuri precise... adaptate în funcție de vârstă. Dar atunci când te confrunți cu recomandarea de a nu ieși din casă și când conștientizezi că rutina de altădată nu mai face parte din viața ta, e greu să te adaptezi. Adulții trebuie să fie conștienți că, atât pentru ei, cât și (mai ales) pentru copiii lor, trebuie create rutine noi. Pentru ca ritmul veghe/ somn să nu sufere prea mult e importantă o structurare eficientă a zilei, păstrând măcar o parte dintre obiceiurile vechi. De exemplu: orele de masă, ora de culcare, de trezire. Chiar dacă rămân mereu în casă, copiii (și adulții) nu trebuie să își petreacă ziua în pijama. De asemenea, spațiile casei trebuie delimitate. Micul dejun, prânzul și cina nu se vor lua în dormitor!

Ecranele „strică” somnul

Privitul la televizor și jocurile pe computer, mai ales pentru copii, trebuie oprite măcar cu o oră înainte de culcare. Și este indicat să nu existe în spațiul dedicat somnului (dormitorul) nici televizor, nici computer, nici alte device-uri. Ecranele perturbă somnul! Dacă urmăriți televizorul mai multe ore pe zi, căutați să existe o proporție de 70%-80% programe recreative, amuzante, educative și evitați filme sau emisiuni cu mesaje care să provoace tristețe, depresie, anxietate. Emisiunile de știri sunt binevenite, dar nu abuzați!

Alternarea timpului de joacă și cel de studiu

Acordați-le copiilor timp suficient pentru lectură, muzică, jocuri de societate, alternând cu orele „de școală”, iar dacă aveți o casă cu grădină, lăsați copiii să se bucure intens de această facilitate. Sigur, mai greu este pentru cei care sunt în izolare, în zona urbană, care nu au permisiunea de a ieși. Amenajați pentru copii un spațiu în camera lor sau pe balcon în care să poată practica jocuri fizice: sărituri cu coarda, exerciții de gimnastică, o bicicletă de antrenament poate fi folosită și de copii, și de adulți.

Împărțiți sarcinile

În condițiile de recluziune impuse de starea de urgență, membrii unei familii - adulții - ar trebui să își împartă sarcinile zilei, astfel încât să nu se întâmple ca numai unul să iasă din casă (cu limitările permise), iar celălalt să rămâne „prizonier” în locuință (lângă copii, bătrâni sau persoane cu dizabiltăți, pe care le îngrijesc). Dacă unul merge la cumpărături, celălalt se va duce la farmacie etc. Cert e că ieșirea din casă, fie și pentru câteva zeci de minute, detensionează și aduce un somn mai liniștit.

Lumina zilei este esențială!

Limitarea sau lipsa luminii naturale pot, la rândul lor, să provoace tulburări de somn. Ceasul nostru intern este reglementat de alternanța de zi și de noapte. Dacă locuiți într-un apartament, este important să aveți grijă să intre suficientă lumină în casă. Se spune, de altfel, din bătrâni, că soarele și aerul curat aduc sănătate. Exercițiile de gimnastică este bine să fie făcute în fața unei ferestre bine luminate.