Main menu

header

de Călin Popa şi Florica Pintea

Traiul în zone petroliere creşte riscul de naştere prematură

Un studiu publicat în revista „Environmental Epidemiology”, din SUA, evidențiază faptul că femeile care trăiesc în zone cu sonde de petrol riscă să nască prematur. Datele au fost colectate în California, unul dintre perimetrele petroliere cele mai active din lume, constatându-se faptul că în cazul gravidelor care trăiau în preajma puțurilor de petrol din San Joaquin Valley, pericolul de naștere înainte de termen a fost mai mare cu 14 procente. În prezent, numai în SUA există peste 17 milioane de persoane care viețuiesc la 1,5 kilometri de o sondă petrolieră.

Afecţiunile gingivale pot genera hipertensiune

Gingiile inflamate și care sângerează în mod constant sunt un focar de afecțiuni grave, arată datele unei cercetări derulate de experții de la Institutul Dentar al University College, din Londra. Astfel, potrivit rezultatelor studiului, extinderea inflamațiilor la osul care susține dantura, afecțiune prezentă la aproape jumătate din populația lumii, sporește riscul de hipertensiune, ceea ce generează o creștere semnificativă, chiar și cu 25%, a pericolului de atac de cord sau accident vascular cerebral. De asemenea, deteriorarea danturii are urmări nefaste și asupra sistemului digestiv.

Muzica clasică atenuează crizele de epilepsie

Piesele lui Mozart stau la baza meloterapiei care tratează numeroase afecțiuni psihice, o cercetare recentă evidențiind faptul că muzica marelui clasic are capacitatea de a atenua vizibil și crizele de epilepsie. Potrivit experților de la Spitalul Toronto Western, din Canada, s-a demonstrat faptul că Sonata pentru două piane, K. 448, a redus și numărul acestor episoade de criză. Specialiștii canadieni estimează că acest tip de muzică poate avea ca efect scăderea necesității de a se efectua intervenții chirurgicale asupra acestor pacienți.

Optimismul susţine sănătatea microbiomului

Cercetări internaționale riguroase au pus în evidență importanța microbiomului asupra sănătății fizice și chiar psihice a omului modern. În aceste condiții, rezultatele unui studiu derulat în cadrul Centrului Medical Southwestern, din Dallas, vine să extindă lista metodelor prin care se poate susține echilibrul florei intestinale. Potrivit experților americani, sentimentele pozitive și abordarea mai relaxată a problemelor de fiecare zi generează la nivelul creierului serotonina, substanță capabilă să lupte eficient cu patogenii care cauzează infecții grave la nivelul intestinului.