de Ştefania Băcanu şi Adrian Pătrăuceanu
În prezent, tot mai multe afecţiuni neurologice pot fi depistate mai uşor şi mai repede cu ajutorul aparatelor ultraperformante. În acest sens, unul dintre cele mai utilizate aparate este electromiograful, cu ajutorul căruia specialiştii pot depista activităţile electrice anormale la nivelul muşchilor, cauzate de o serie de afecţiuni.
Pacientul simte furnicături
Electromiografia este o procedură care evaluează funcţia nervilor şi a muşchilor. Acest test este absolut necesar în stabilirea unui diagnostic exact în patologia sistemului nervos periferic. De asemenea, este folosită pentru identificarea afecţiunilor neuromusculare. Atunci când sunt activi, muşchii produc impulsuri electrice direct proporţionale cu nivelul contracţiei musculare. Medicii specialişti utilizează acest test pentru a depista activităţi electrice anormale la nivelul muşchilor cauzate de afecţiuni precum: inflamaţiile musculare, distrofia musculară, scleroză laterală amiotrofică, leziunile sistemului nervos periferic sau chiar hernia de disc. Neuronul motor transmite impulsuri electrice care fac muşchii să se contracte. Electromiografia traduce aceste semnale în grafice, sunete şi valori numerice pe care medicul le interpretează. Pe durata examinării, este foarte importantă cooperarea cât mai completă a pacientului. De aceea, testul electromiografic se efectuează, de regulă, fără anestezie. În plus, disconfortul provocat în timpul examinării este mic şi nu se justifică riscurile anestezice. De regulă, pacientul care se confruntă cu probleme ale nervilor periferici simt furnicături (senzaţia de ace în tălpi sau în palme), amorţeala membrelor, arsuri, slăbiciune musculară, durere musculară, crampe, cârcei, dar mai ales dureri la nivelul membrelor inferioare şi superioare. Când există această simptomatologie, medicul neurolog recomandă efectuarea electromiografiei care poate diagnostica sau elimina numeroase afecţiuni, cum ar fi cele musculare (distrofia musculară şi polimiozia), bolile care întrerup legătura dintre nerv şi muşchi, sindromul de tunel carpian, neuropatii periferice, hernia de disc sau boli care afectează neuronii motori din creier sau măduva spinării (scleroză laterală amiotrofică şi poliomielită).
Electroneurografia este prima etapă a testului
Examenul electromiografic este compus din două părţi. În situaţii speciale, medicul poate opta doar pentru una dintre acestea. Ambele etape ale testului sunt bine tolerate de cei mai mulţi dintre pacienţi şi nu au riscuri semnificative pentru starea de sănătate ulterioară. Prima parte a procedurii este electroneurografia (studiul conducerii nervoase) şi presupune stimularea nervilor în diferite puncte pe traseul lor printr-o mică descărcare electrică. Medicul va pune pe piele mici electrozi pentru înregistrare, de obicei la nivelul mâinilor şi picioarelor, şi va aplica un mic şoc electric pe piele în altă zonă a membrului căruia i se face înregistrarea. Senzaţia percepută poate fi sau nu dureroasă, deoarece fiecare membru are mai mulţi nervi care necesită evaluare. Procedura se va repeta de trei, patru sau de mai multe ori. Pe parcurs, testul se va întrerupe pentru a-i permite medicului să facă calcule şi măsurători. A doua parte a procedurii este electromiografia propriu-zisă (examinarea musculară cu ac) şi se efectuează prin introducerea unui ac foarte subţire în anumiţi muşchi. Acul conţine un electrod microscopic care înregistrează activitatea electrică normală sau anormală a fibrelor musculare. Acesta este introdus în muşchiul relaxat, dar şi mişcat puţin pentru a înregistra activitatea în repaus, dar şi în funcţiune. Momentul cel mai neplăcut este străpungerea pielii cu acul, mişcările în muşchi fiind percepute ca o senzaţie de presiune. Rolul acului este de înregistrare. Prin intermediul său nu se administrează şocuri electrice sau injecţii intramusculare.
Risc minim de sângerare
Pentru că în corpul uman sunt mulţi nervi şi sute de mușchi, electromiografia se efectuează numai în baza unui bilet de trimitere de la medicul specialist, în care se specifică suspiciunea de diagnostic. În funcție de suspiciunea de diagnostic şi după o scurtă discuție cu medicul examinator şi un examen fizic efectuat, acesta va stabili un plan de evaluare a anumitor nervi şi mușchi, astfel încât să obțină informația necesară diagnosticului cu un minimum de disconfort pentru pacient. Deoarece examinarea cu ac implică un risc minim de sângerare, ea nu se poate efectua la pacienții aflați în tratament anticoagulant (Sintrom, Trombostop, Eliquis, Pradaxa, Xarelto) sau care au tulburări de coagulare a sângelui. Medicii recomandă să nu se aplice uleiuri sau loțiuni pe piele în ziua procedurii, deoarece acestea pot interfera cu transmiterea şi culegerea semnalelor electrice. Se recomandă ca îmbrăcămintea purtată să fie lejeră, pentru că părţile corpului frecvent examinate sunt copsa, umărul şi spatele. Temperatura pielii trebuie să nu fie sub 320C-340C, astfel că, în anotimpul rece, va trebui să vă prezentați la clinică mai devreme cu cel puţin 20 de minute faţă de ora programării, pentru a vă încălzi.