de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Hemodializa este o tehnică de curățare a sângelui şi înlocuieşte unele dintre cele mai importante funcții ale rinichiului. Mai exact, atunci când acestea sunt foarte afectate. Tratează insuficienţa renală în stadiul V al bolii şi poate fi folosită pe o perioadă lungă de timp, până când pacientul primeşte un organ nou. Medicul nefrolog Claudia Oprea a explicat ce înseamnă tot acest proces, cum se realizează şi care sunt complicaţiile care pot apărea.
„Prin difuziune se elimină moleculele de dimensiuni mici”
- Ce este dializa?
- Dializa reprezintă o procedură medicală menită să înlocuiască o parte a funcţiilor rinichiului normal - funcţia de excreţie şi de menţinere a echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. Cele două tehnici de dializă destinate pacientului cu boala cronică de rinichi stadiul V sunt dializa peritoneală şi hemodializa. Dializa peritoneală este realizată de pacient (sau de un aparţinător instruit), la domiciliu, în timp de hemodializa se efectuează în centre special desemnate, sub supravegherea personalului medical.
- Ce implică hemodializa?
- Hemodializa este o procedură de dializă extracorporală, ce necesită un aparat de dializă la care este conectat filtrul de dializă (dializor). Acest dializor este alcătuit din două compartimente: unul prin care circulă sângele pacientului şi unul prin care circulă în sens opus soluţia de dializă. Ele sunt separate printr-o membrană semipermeabilă la nivelul căreia au loc procesele fizice care guvernează dializa-difuziunea şi ultrafiltrarea. Acestea au loc în acelaşi timp. Prin difuziune se elimină moleculele de dimensiuni mici (uree, creatinină, ioni), în timp ce prin ultrafiltrare sunt eliminate apa, molecule de dimensiuni mari şi anumiţi ioni.
„Pentru tratament este necesară o cale de acces vascular”
- Cum se realizează?
- În general, o şedinţă de hemodializă se desfăşoară pe durata a patru ore, de trei ori pe săptămână, în centrele de dializă, cu menţiunea că durata şi frecvenţa pot fi modificate în funcţie de starea clinică a pacientului, fără spitalizare. Pentru tratament este necesară o cale de acces vascular (fie fistula arterio-venoasă, fie cateter venos central). Calea de abord are două segmente: unul „arterial” şi unul „venos”. Pe segmentul arterial sângele este preluat prin tubi sterili de plastic către dializor. La acest nivel, sângele circulă în contracurent cu soluţia de dializă. Sunt eliminate materialele reziduale, toxinele uremice, anumite săruri, ioni, apă. Apoi, prin tubulatură, sângele se întoarce de la dializor la sistemul circulator al pacientului pe segmentul venos.
- Când este necesară hemodializa?
- Este necesară pacienţilor cu boala cronică de rinichi stadiul V, atunci când funcţia renală estimată prin filtrat glomerular este sub 7 ml/minut sau sub 10 ml/minut şi au semne şi simptome ale uremiei, precum hiperhidratare sau dezechilibre electrolitice, acido-bazice sau fosfo-calcice fără răspuns la medicaţia specifică, serozite, encefalopatie uremică, hemoragii secundare uremiei, greaţă şi vărsături care împiedică aportul alimentar, malnutriţie.
„Durata de viaţă a unei fistule este variabilă”
- Care este rolul fistulelor?
- Fistulele arterio-venoase reprezintă căile de acces de elecţie pentru tratamentul de substituţie al funcţiilor renale prin hemodializă. O fistulă este creată prin anastomoza unei vene cu o arteră. Sistemul arterial este caracterizat de o presiune înaltă de circulaţie a sângelui, în timp ce în sistemul venos sunt presiuni joase. Astfel, sângele arterial va trece cu presiune din artere în vene şi peretele venos se va întări, lumenul vasului se va dilata. Acest fenomen se numeşte arterializare şi, de obicei, durează aproximativ şase-opt săptămâni. În momentul în care fistula este complet „maturată” se poate începe puncţionarea. Efectuarea abordului vascular trebuie să fie planificată din timp, în funcţie de momentul la care se anticipează că pacientul va necesita iniţierea hemodializei. Pentru fistula arterio-venoasă nativă intervalul de timp optim este cu 6-12 luni înainte de iniţierea hemodializei.
- De câte tipuri este?
- Poate fi nativă sau protetică. Fistula nativă este efectuată prin anastomoza directă a arterei cu vena pacientului, în timp ce fistula protetică se obţine prin sutura unei grefe din material sintetic între o arteră şi o venă. Cel mai des folosite sunt fistulele native, întrucât sunt cele mai rezistente pe termen lung la puncţionare şi au un risc mai mic de complicaţii precum infecţie, tromboză şi stenoză. Durata de viaţă a unei fistule este variabilă şi depinde foarte mult de vârsta pacientului, prezenţa diabetului zaharat, hipotensiunea arterială, boală vasculară periferică, fumat. Pacientul trebuie să evite transportul obiectelor grele, măsurarea presiunii arteriale sau puncţionarea vaselor membrului superior cu fistula (recoltare de analize, administrare de medicamente intravenoase). Doar în cazul în care apar complicaţii şi fistula nu mai poate fi utilizată, atunci se analizează oportunitatea efectuării unei alte fistule, la alt nivel.
„Cele mai frecvente complicaţii sunt hipotensiunea arterială intradialitică şi aritmiile cardiace”
- Cum se realizează abordul vascular?
- Acesta poate fi temporar, trei-patru săptămâni (de tip cateter venos central temporar) şi permanent (de tip fistulă arterio-venoasă sau cateter venos central tunelizat, utilizabile pe termen lung). Cateterul venos temporar este folosit în cazul în care pacienţii necesită iniţierea hemodializei şi nu au pregătită o altă cale de abord vascular sau în contextul altor situaţii care necesită tratament de substituţie a funcţiei renale pe o perioadă limitată de timp. În ceea ce priveşte hemodializa cronică, după iniţierea tratamentului pe cateter venos central temporar se vor face imediat demersuri pentru obţinerea unei căi de acces vascular permanent.
- Există şi riscuri?
- Da, pot exista complicaţii în timpul hemodializei, cele mai frecvente sunt hipotensiunea arterială intradialitică şi aritmiile cardiace (de multe ori asimptomatice), dar pot să apară şi hipertensiunea intradialitică, angina pectorală, sindrom de furt vascular asociat dializei, crampe musculare, sindromul picioarelor neliniştite, convulsii, cefalee, prurit, greaţă şi vomă. Există şi alte complicaţii, foarte rare, odată cu dezvoltarea echipamentelor medicale performanţe, precum: reacţii alergice, embolismul aeric sau hemoliza.
„Trebuie evitat consumul de fructe şi de legume crude“
- E necesar un regim alimentar?
- Da, un procent semnificativ de pacienţi experimentează pierderea apetitului alimentar, pierderea de masă proteică, pierderea poftei de mâncare, toate având drept consecinţă instalarea malnutriţiei protein-energetice - factor de prognostic negativ în boala cronică de rinichi. De aceea, necesarul caloric este crescut - 30-35 Kcal/kg/zi, iar aportul de proteine trebuie să atingă 1.2 g/kg/zi, de preferat din proteine cu valoare biologică mare. Este necesară evitarea alimentelor bogate în fosfat - în special alimente procesate. De asemenea, pacienţii trebuie să ştie că, deşi prin hemodializă se elimină potasiul, tendinţa este de a creşte rapid interdialitic, motiv pentru care trebuie evitat consumul de fructe şi de legume crude. Consumul de lichide trebuie limitat la 500 ml + volumul de urină măsurat pe 24 de ore şi este recomandată respectarea unui regim hiposodat (consumul de sare va stimula senzaţia de sete).