Main menu

header

799 14 1de Călin Popa şi Adrian Barna

O descoperire considerată revoluționară a cercetătorilor australieni vine să adauge încă un beneficiu major pe lista impresionantă a calităților pe care le are veninul albinelor în lupta cu diverse afecțiuni.

Distruge celulele cancerului de sân

Specialiștii de la Institutul Harry Perkins de Cercetare Medicală și de la Universitatea Western Australia au folosit venin de la sute de albine pentru a pune în evidență capacitatea acestei substanțe cu proprietăți miraculoase de a distruge celulele cancerului de sân. În cadrul unui studiu de laborator pe mai multe tipuri de cancere de sân agresive, cum ar fi cel triplu negativ, melitina din acest venin este capabilă să distrugă 100% din tumori și celule canceroase. „Veninul este extrem de puternic. Am descoperit că melitina din venin poate distruge complet membranele celulelor canceroase în 60 de minute”, susține expertul Ciara Duffy. Potrivit rezultatelor experimentului, publicate în revista „Precision Oncology”, veninul albinelor poate elimina celulele canceroase, distrugându-le în același timp și capacitatea de a se reproduce. De asemenea, veninul nu are efect asupra celulelor sănătoase, care sunt afectate în nenumărate cazuri de tratamentul standard. „Acest studiu pune în evidență felul în care substanțele din venin interferează cu sistemul de înmulțire al celulelor canceroase și furnizează un alt exemplu magistral despre puterea compușilor din natură de a trata afecțiunile umane”, punctează cercetătorul Peter Klinkenhe.

Amplifică efectul chimioterapiei

Compusul-vedetă din venin, melitina, poate fi replicat cu succes în condiții de laborator. „Produsul sintetic care imită veninul a dat aceleași rezultate, observându-se efecte identice pe direcția distrugerii totale și rapide a membranelor celulelor canceroase”, se arată într-un comunicat al experților australieni. În aceste condiții, veninul albinelor poate intra în schemele de tratament, alături de chimioterapie, pe care o poate potența fără să cauzeze daune în plus. Și asta pentru că, potrivit descoperirilor cercetătorilor, melitina creează în celulele tumorale pori prin care medicamentele pot pătrunde mai ușor, astfel fiind amplificat efectul tratamentului.

Stimulează sistemul imunitar

Specialiştii în apiterapie afirmă de mai mulți ani că o înţepătură cu venin de albine poate distruge 3.000 de celule canceroase. Această substanță naturală are binecunoscute proprietăţi antibiotice şi antibacteriene. Veninul de albine conține o mare varietate de substanțe foarte importante pentru organismul uman. De altfel, efectele veninului de albine sunt cunoscute din vechime, motiv pentru care produsul a fost utilizat de multă vreme în medicina tradițională. După confirmarea numeroaselor beneficii ale acestui venin asupra organismului, s-au realizat modalități moderne de a se pune în valoare calitățile terapeutice ale acestui tip de venin. Tratamentele de dată recentă includ injecții, aplicarea terapiei cu venin în acupunctură, creme cu direcționare locală sau diverse tehnici fitoterapeutice.

Eficient în caz de artrită reumatoidă

Principalele afecțiuni în care veninul de albine își probează eficacitatea sunt cele reumatismale, nevralgiile, scleroza multiplă. Numeroase cercetări recente s-au axat pe proprietățile antiinflamatoare ale veninului de albine. Grație compușilor pe care îi conține, această substanță s-a dovedit eficientă în controlarea simptomelor specifice artritei reumatoide, o boală cronică ce se manifestă prin dureri puternice la nivelul articulaţiilor. Un studiu de dată recentă a evaluat starea de sănătate a 120 de persoane diagnosticate cu artrită după ce participanții la teste au fost înțepați de până la 15 ori pe zi. Chiar dacă metoda a fost relativ neobișnuită, voluntarii au observat că, pe parcursul studiului, durerile articulare s-au diminuat semnificativ, iar cercetătorii au concluzionat că efectele benefice ale veninului de albine sunt similare celor obţinute în cazul administrării unor medicamente specifice pentru tratamentul artritei. De asemenea, un raport publicat în revista „British Medical Journal” a confirmat efectele pozitive ale veninului de albine asupra persoanelor care suferă de artrită, poliartrită deformantă sau sciatică și care au fost tratate experimental cu acest produs natural.

Reduce riscul bolilor autoimune

Cercetătorii au descoperit că veninul de albine ar putea avea un efect benefic asupra imunităţii. Studiile pe animale de laborator arată că terapia cu venin de albine reduce riscul unor boli autoimune, precum lupusul, astmul sau encefalomielita, datorită reducerii inflamaţiilor din corp şi a creşterii numărului de limfocite, celule care apără organismul de substanţele pe care le consideră străine. „O înţepătură de albină declanşează o reacţie locală sub forma unui edem, a unei inflamări care poate să dureze de la trei minute până la trei ore, însă tocmai acest lucru determină punerea în mişcare a sistemului imunitar, care nu poate avea decât efecte benefice asupra stării noastre de sănătate”, explică medicul specialist în medicină de familie şi apifitoterapie Liana Strâmb.

Tratează hipertensiunea arterială

799 14 2Veninul de albine s-ar putea dovedi de ajutor şi în ameliorarea tulburărilor neurologice, aşa cum este boala Alzheimer, a durerilor cronice de spate sau a simptomelor bolii Lyme. Totodată, potrivit specialiştilor în apiterapie din toată lumea, veninul de albine poate fi recomandat în anumite afecțiuni musculare și ale sistemului musco-scheletic, precum și în cazuri de probleme de tonus muscular sau în deficiențe ligamentare. În același timp, veninul albinelor este creditat de mai mult timp cu proprietatea de a susține sănătatea sistemului cardiovascular, fiind eficient împotriva simptomelor neplăcute ale bolii vasculare periferice și a hipertensiunii arte- riale. Produsul poate fi folosit în cazuri de tromboze cerebrale, afecţiuni ale sistemului endocrin, sindrom premenstrual, boli metabolice, afecțiuni ale prostatei, hepatite.

Potrivit unor studii recente, veninul de albine stimulează secreţia internă de cortizol, hormonul prin care organismul face față stresului

Încetineşte îmbătrânirea organismului

Numeroase produse cosmetice destinate atenuării ridurilor conţin venin de albine, despre care studiile au descoperit că poate avea un efect benefic în acest sens. Introducerea acestui ingredient natural cu proprietăți de medicament natural poate reduce inflamaţia la nivelul ţesuturilor, încetinind astfel procesul de îmbătrânire celulară, aspect evidențiat de studii internaționale riguroase. Un mare număr de produse cosmetice pentru umplerea ridurilor și reîntinerirea aspectului tenului folosesc la baza formulelor veninul de albine. De altfel, însăși ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a folosit o cremă cu venin de albine pentru a-și pregăti tenul pentru ziua nunții cu Prințul William. În plus, produsul poate atenua acneea, datorită efectelor antibacteriene şi antiinflamatoare. Pe parcursul mai multor teste s-a demonstrat faptul că veninul albinelor are capacitatea de a distruge bacteria care cauzează afecțiunea.