de Ştefania Băcanu şi Adrian Pătrăuceanu

Organele pelvisului, uterul, colul uterin, pereții vaginali, vezica urinară, uretra şi rectul, sunt menţinute de un grup de muşchi şi de alte ţesuturi. Atunci când acest sistem de sprijin se deteriorează, acestea se desprind şi încep să coboare spre vagin şi se produce prolapsul. Cristina Vasiliu (medalion), medic primar obstetrică-ginecologie, ne-a explicat care sunt cauzele prolapsului genital, factorii de risc, dar şi metodele de tratament.

„Se regăsește la aproape 50% dintre femeile mame”

- Ce este prolapsul genital?

- Prolapsul organelor genitale presupune coborârea unuia sau mai multor organe, respectiv uter și col uterin, pereți vaginali, vezică urinară, uretră, rect şi boltă vaginală, în cazul femeilor care nu mai au uter. Este o afecțiune care se regăsește la aproape 50% dintre femeile care au născut, afectează milioane de femei din toată lumea și reprezintă o veritabilă problemă de sănătate care duce la deteriorarea funcției normale a organelor implicate și diminuează calitatea vieții. Pacienta observă coborârea uterului și a colului, cu exteriorizarea lui parțială sau în totalitate în afara vaginului, secreții mai mult sau mai puțin abundente, iar în timp, din cauza frecării uterului exteriorizat de lenjerie, apar leziuni de decubit.

- Care sunt simptomele?

- Simptomele sunt cele date de coborârea organelor pelvine prin vagin: senzație de presiune pelvină, senzația de a sta pe o minge, senzație de greutate în vagin. Apar incontinența urinară, micțiuni frecvente, urgența urinară, senzația de golire incompletă a vezicii după urinare, jet urinar slab sau prelungit, necesitatea de a reduce manual prolapsul pentru începerea sau terminarea urinatului, necesitatea schimbării poziției pentru începerea sau terminarea urinatului. Incontinența de gaze sau scaun, senzația de golire incompletă, urgența la defecare, senzația de blocaj sau obstrucție în timpul defecării, necesitatea împingerii vaginului sau perineului pentru a începe sau a termina defecarea, disconfort în timpul actului sexual. Aceste simptome apar atunci când peretele vaginal posterior coboară și, odată cu el, și rectul.

„Obezitatea și ridicarea de greutăți pot preveni apariţia afecţiunii”

- Care sunt cauzele?

- Pierderea suportului care menține aceste organe într-o anumită poziție în pelvis este principala cauză. Suportul este menținut de interacțiuni complexe între mușchii planșeului pelvin, țesuturile conjunctive ale planșeului pelvin și pereții vaginali. În condiții normale, mușchii planșeului pelvin, prin contractilitatea lor, ridică și împing vaginul, uretra și rectul către osul pubic, îngustând, astfel, deschiderea vaginului și prevenind prolapsul. Când tonusul acestor mușchi scade odată cu vârsta, vaginul cade din poziția sa aproape orizontală, se verticalizează și, astfel, favorizează coborârea organelor pelvine. Țesutul conjunctiv pelvin prin sistemul său de fascii și ligamente contribuie și el la statica organelor pelvine. În procesul de îmbătrânire, aceste țesuturi își pierd din proprietăți, iar deficitul de estrogeni modifică conținutul de colagen și afectează calitatea țesutului conjunctiv.

- Dar cei mai întâlniţi factori de risc?

- Studiile epidemiologice arată că nașterea pe cale vaginală și îmbătrânirea sunt doi factori de risc majori pentru apariția prolapsului uterin și al celorlalte organe pelvine. Factorii de risc care predispun la prolapsul uterin sunt multipli și se dezvoltă treptat pe parcursul anilor. În cazul naşterii, de exemplu, riscul este cu atât mai mare cu cât numărul acestora este mai mare, sau feții sunt mari, macrosomi, s-a folosit forcepsul la naștere, ori travaliile au fost prelungite, şi dilacerările de sfincter anal. Bolile țesutului conjunctiv şi presiunea abdominală crescută cronică predispun și ele la apariția prolapsului organelor pelvine.

- Se poate preveni afecţiunea?

- Dintre factorii de risc enumerați, doar doi pot fi modificați astfel încât să se poată preveni apariția prolapsului organelor pelvine: obezitatea și ridicarea de greutăți. În rest, știm destul de puțin despre prevenirea prolapsului și recidivele după tratamentul chirurgical reprezintă o problemă care dă multe bătăi de cap atât pacientelor, cât și medicilor. Diagnosticul se pune pe baza istoricului bolii relatat de pacientă: descrierea simptomelor caracteristice, momentul apariției lor, eventuala agravare pe parcurs, apariția altor simptome noi, în timp etc. A doua etapă în stabilirea diagnosticului o reprezintă examinarea clinică a pelvisului care cuprinde: inspecția vizuală, examinarea cu speculul vaginal, examinarea bimanuală pelvină, examinarea recto-vaginală, examinarea neuromusculară.

„Tratamentele nonchirurgicale se bazează pe nişte dispozitive de silicon numite pesare”

- Care sunt metodele de tratament?

- Tratamentul poate fi chirurgical sau nonchirurgical, în funcție de preferințele pacientei și de scopul urmărit. Tratamentul chirurgical al prolapsului uterin nu este indicat în toate cazurile. Stadiul 1 al prolapsului uterin nu necesită tratament chirurgical decât dacă disconfortul pacientei este considerabil. Disconfortul este mai mare în cazurile în care colul uterin coboară până la intrarea în vagin. Tratamentele nonchirurgicale presupun susținerea pereților vaginali cu ajutorul unor dispozitive de silicon, unele gonflabile, numite pesare. Aplicarea pesarului reașează colul și uterul în poziția lor normală în pelvis. Tot o metodă conservatoare este și cea a exercițiilor Kegel (antrenarea musculaturii pelvine printr-o serie de exerciții în vederea creșterii tonusului muscular).

- Închiderea vaginului e o soluţie?

- La femeile mai în vârstă, care nu mai au activitate sexuală și care au și alte afecțiuni care contraindică o intervenție de amploare cum este histerectomia, există o procedură simplă de reducere a prolapsului - colpocleisis - prin închiderea mecanică a vaginului. Procedeul are o rată mare de succes, recidivele sunt foarte rare și satisfacția pacientelor apare în peste 90% dintre cazuri. Prolapsul vaginal însoțit de cistocel și rectocel la femeile histerectomizate poate fi soluționat prin pesar, dar de multe ori acesta este greu de menținut în vagin, sau prin diverse procedee chirurgicale pe cale vaginală sau abdominală.

„Pierderea suportului care menține aceste organe într-o anumită poziție în pelvis este principala cauză. Suportul este menținut de interacțiuni complexe între mușchii planșeului pelvin, țesuturile conjunctive ale planșeului pelvin și pereții vaginali“

„La femeile mai în vârstă, care nu mai au activitate sexuală și care au și alte afecțiuni care contraindică o intervenție de amploare cum este histerectomia, există o procedură simplă de reducere a prolapsului - colpocleisis - prin închiderea mecanică a vaginului“

„Înainte de operaţie, este necesar un tratament estrogenic“

- În ce situaţii se intervine chirurgical?

- Tratamentul chirurgical este rezervat cazurilor simptomatice. La femeile în postmenopauză, înainte de operație, este necesar un tratament estrogenic de substituție, de cel puțin 30 de zile, cu creme vaginale care îmbunătățesc vitalitatea epiteliului vaginal și vascularizația acestor organe, favorizând refacerea. Operația nu se face decât după vindecarea ulcerațiilor colului sau uterului pentru că altfel există riscul de infecție sau de eșec al intervenției. De cele mai multe ori, tratamentul chirurgical în cazul prolapsului uterin constă în histerectomie pe cale vaginală cu suspendarea boltei vaginale. Această procedură este contraindicată în cazul intervențiilor chirurgicale pe cale abdominală pentru procese inflamatorii cu antecedente. În aceste situații, se va practica histerectomie pe cale abdominală sau histerectomie vaginală asistată laparoscopic.