de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna
Boala serului este o reacţie imună alergică, neaşteptată şi imprevizibilă, care poate apărea în urma administrării anumitor medicamente, înţepăturilor de insecte sau chiar a vaccinurilor. Aparent, nu este ceva grav, dar frecvenţa, severitatea şi manifestarea ei pot varia de la forme uşoare, la foarte severe, uneori cu complicaţii grave sau cu risc de moarte. Tocmai de aceea, este absolut necesar să fie descoperite şi recunoscute la timp, pentru a se reduce riscul unor eventuale complicaţii. Ignorată, boala serului poate afecta buna funcţionare a rinichilor şi a aparatului digestiv.
Debutează în cel mult o săptămână de la administrare
Cei mai întâlniţi factori declanşatori sunt penincilina, furazolidonul şi unele seruri imune antitetanic şi antirabic spun specialiştii. Boala debutează în maximum o săptămână de la administrarea pastilelor, dar reacţiile nu sunt imediate sau, dacă apar, nu sunt de speriat. O a doua doză, în schimb, va transforma simptomele şi manifestările într-unele mult mai severe şi mai rapide. De exemplu, au fost cazuri în care s-au declanşat a doua zi de la interacţiunea cu substanţa alergică, cum este cazul penicilinei, când răspunsul organismului la a doua administrare tinde să fie aproape imediat, chiar dacă este produsă de o cantitate mai mică de substanţă. Reacţiile de hipersensibilitate sunt măsurate la aproximativ 10%-20%, în funcţie de medicamentul în cauză, dar care, deseori, sunt specificate ca şi formă simptomatică pe prospectul medicamentului. În ultimii ani, boala serului a devenit mai rară, datorită utilizării limitate a proteinelor străine, cum ar fi antitoxina, necesară în tratarea rabiei, cangrenei gazoase şi chiar a veninului de şerpi şi păianjeni.
Produce tulburări cardiovasculare
Boala serului apare atunci când organismul identifică o substanţă, regăsită în anumite vaccinuri sau medicamente, ca fiind alergică. Simptomatologia are la bază erupţia cutanată de tip urticarian cu severităţi variabile, febră (peste 38 de grade), dureri articulare şi inflamaţie periarticulară. Există şi implicări pluriorganice, dar apar destul de rar. Cel mai des predomină erupţia urticariană, uneori însoţită şi de frisoane. În faze complicate, care nu au fost diagnosticate şi tratate la timp, sau în cazul unor forme evolutive rapide, simptomele pot include şi afectarea organelor. Rinichii, vasele de sânge şi inima, tractul digestiv, sistemul nervos, când deja se poate vorbi despre o pierdere a stării de orientare sau despre o serie de ameţeli sau vertij. De asemenea, pot avea de suferit şi sistemul hematopoietic, membrele inferioare şi superioare, îndeosebi la cot şi umăr, unde pot apărea artrita şi edemele. Dacă boala evoluează şi nu se intervine cu tratament, pacientul ar putea avea probleme cu cefaleea, vederea înceţoşată sau tulburările cardiovasculare.
Tratamentul se face ambulatoriu
Tratamentul este absolut necesar în cazul formelor mai grave. Se administrează medicamente antihistaminice şi antiinflamatorii şi, uneori, atunci când se impune, se poate apela şi la corticoterapie. Foarte important este faptul că, indiferent de forma bolii, încă de la apariţia primelor simptome, este bine să consultaţi un medic, pentru că evoluţia poate să fie destul de rapidă şi acest aspect implică o serie de riscuri. Orice medicament trebuie administrat doar la recomandarea şi sub supravegherea personalului medical. După controlul specializat, tratamentul se va efectua ambulatoriu, internarea fiind necesară doar în cazuri grave, cum ar fi artrita severă sau miocardita. Medicamentaţia se administrează din clasa antihistaminicelor orale şi a corticosteroizilor, de regulă, pe cale orală, pentru maximum două săptămâni. Efectul este pozitiv în cele mai multe cazuri, foarte rar apar complicaţii, dacă pacientul nu a respectat întocmai recomandările medicale. Manifestările se remit, în general, în 10-20 zile.
Diagnosticul necesită analize amănunţite
Diagnosticarea se face prin urmărirea şi clasificarea clinică a simptomelor. Mai exact, se face o analiză a reacţiilor cutanate de eritem şi urticarie, şi a stărilor pe care le are pacientul. Articulaţiile membrelor sunt, de asemenea, foarte bine analizate. Un diagnostic clar, însă, necesită o serie de analize paraclinice. Adică un calcul al numărului leucocitar şi limfocitar general, dar şi al imunoglobulinelor de tip G. Se mai poate impune şi o testare în urma căreia să se poată stabili tipul de reacţie alergică. Orice tip de analiză, însă, se va face doar într-un mediu spitalicesc şi se va realiza cu o cantitate mult mai mică de ser, pentru a nu determina o reacţie prea puternică care să creeze complicaţii şi mai mari. Mai exact, se impune o mică leziune şi inserarea mai multor tipuri de agenţi patogeni de reacţie.