de Călin Popa şi Adrian Barna
Avansul spectaculos al tehnologiei a îmbunătățit enorm viața persoanelor cu dizabilități, dintre care cele paralizate au nevoi foarte crescute. Pentru acești pacienți a fost lansat un dispozitiv care îi „conectează” la dispozitivele electronice și astfel le schimbă mult viața.
Se pot face cumpărături online
Starea de paralizie este cunoscută ca având un impact devastator asupa capacității unei persoane de a rămâne conectată social, izolarea instalându-se rapid și pe termen nedeterminat. Cercetătorii din Australia au găsit o modalitate de a face acești pacienți să se poată „întoarce” în lumea reală prin intermediul celei… virtuale. Mai precis, experții de la Universitatea din Melbourne au realizat un dispozitiv de tip implant care le (re)dă pacienților posibilitatea de a trimite e-mailuri, de a comunica prin SMS și chiar de a face cumpărături online. „Lucrăm de opt ani pentru a realiza un implant care să le faciliteze suferinzilor de paralizie să controleze echipamente electronice cu puterea gândului. Suntem mândri să afirmăm că am reușit”, punctează profesor Nicholas Opie.
Precizie de operare de peste 90%
Numit Stentrode, de dimensiunile unei agrafe pentru hârtie, noul dispozitiv reface sistemul de transmitere a impulsurilor creierului prin corp. Folosind o tehnologie de urmărire și „decriptare” a privirii, sistemul ajută utilizatorul să semnalizeze ceea ce dorește și să poată fi conectat la un computer care să execute comanda fără ca persoana să trebuiască să atingă ceva. „Este pentru pima dată când această operațiune a fost dusă la bun sfârșit și, chiar dacă încă nu putem garanta că nu vor exista deloc probleme în viitor, cei doi pacienți cărora le-am implantat în creier acest dispozitiv se simt foarte bine după operație”, detaliază profesor Peter Mitchell, de la Royal Melbourne Hospital. Prin rezultatele obținute, acest tip de intervenție, chiar dacă deocamdată este în fază experimentală, a demonstrat că îi poate ajuta pe pacienții suferinzi de paralizie să „opereze” un computer cu precizie de peste 90%.
„Observând ceea ce pot participanții la experiment să facă după procedură, felul în care folosesc sistemul pentru a comunica doar cu ajutorul minții, independent, de acasă, am avut un sentiment extraordinar“ profesor Nicholas Opie, Universitatea din Melbourne
Mărirea unei imagini de pe computer, fără atingere
Dispozitivul Stentrode a fost implantat într-o zonă anume din creier, nefiind nevoie de mai mult decât de o mică incizie în zona gâtului pacienților și plasarea implantului. Ca urmare, recuperarea a fost una rapidă. „Procedura nu este una ușoară, deși este foarte puțin invazivă, dar persoanele care au fost supuse intervenției au putut pleca acasă după câteva zile și imediat au început sesiunile necesare pentru a face posibile operațiuni care înainte de intervenție păreau imposibile, cum ar fi mișcarea unui mouse sau mărirea unei imagini de pe computer, fără atingere”, argumentează Mitchell. Suferinzii de paralizie implicați în procedură au reușit să bată până la 20 de caractere pe minut și să miște mouse-ul computerului pentru anumite operațiuni de comunicare online. Deși sistemul nu va putea fi disponibil la scară mare într-un orizont de timp foarte scurt, faptul că a fost realizat demonstrează că această evoluție este posibilă.