Main menu

header

813 16 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Cu o multitudine de utilizări potențiale, „e-skin” este un nou tip de piele sintetică, aplicabilă pentru protezele viitorului, dar nu numai, și cu o serie de proprietăți uimitoare.

„Simte” obiectele de la distanță

Foarte puternică, elastică și extrem de sensibilă, noua piele sintetică „e-skin” a fost realizată de experții de la Universitatea de Știință și Tehologie din Arabia Saudită. Cu aceeași sensibilitate cu cea a organului uman, pielea electronică este cea mai avansată variantă din perspectiva utilității extinse. Astfel, prototipul poate „simți” obiectele de la o distanță de 20 de centimetri, detectează căldura, reacționează într-o zecime de secundă și se repară singur de peste 5.000 de ori. „A reuși realizarea unui dispozitiv electronic care să fie capabil de a duce la îndeplinire sarcini atât de delicate în paralel cu a avea abilitatea de a depăși atâtea traume ale vieții de fiecare zi a fost o mare provocare, fiecare material implicat fiind o capodoperă de tehnologie”, explică expertul Yichen Cai.

Nanoparticule de silicon și senzor cu nanofire

După încercări anterioare, care s-au lovit de dificultăți de a se obține flexibilitatea și durabilitatea necesare funcționării pielii sintetice, experții au reușit să ajungă la rezultatul de ultimă generație grație avansului tehnologiei. „Apariția senzorilor 2D a facilitat integrarea unor materiale foarte subțiri și în același timp foarte rezistente într-un prototip de piele artificială funcțională și durabilă”, detaliază Cai. Pentru a realiza proiectul, specialiștii au introdus în pielea electronică nanoparticule de silicon întărite cu hidrogel, generând elasticitatea necesară și, de asemenea, un senzor cu nanofire cu con- ductivitate ridicată.

Aplicabilitate la proteze și monitorizarea sănătății

Materialul din care este alcătuită pielea electronică se poate întinde de 28 de ori mai mult decât dimensiunea sa inițială și se reface într-un sfert de secundă după orice tip de deformare. Dispozitivul urmează să fie folosit în domeniul protezelor, dar nu numai. Potrivit experților, „e-skin” se va preta și altor domenii ale activității medicale, monitorizând starea de sănătate sau adunând date despre tensiunea arterială, care vor putea fi stocate cu ajutorul dispozitivelor inteligente. „Avem în vedere și o extindere peste biologie a utilizării acestui tip de piele artificială, spre măsurarea datelor structurale ale clădirilor, aeroplanelor sau chiar mobilierului”, adaugă Cai.

„Am reușit să realizăm un material care să-și mențină duritatea după utilizare repetată, având aceeași capacitate de întindere și de revenire cu a pielii umane“ (Jie Shen, Universitatea de Știință și Tehnologie din Arabia Saudită)

Membrană „umană“ pentru telefonul mobil

813 16 2În anul 2019, mai mulţi cercetători din Marea Britanie şi Franţa lansau un accesoriu-membrană foarte asemănător cu pielea umană, pentru telefonul mobil. Obiectul, aplicat peste un strat hipodermic artificial, imită îndeaproape textura şi consistenţa variantei naturale, sub stratul relativ gros, dar uşor maleabil, fiind o reţea de electrozi conectaţi la un procesor dedicat, instalat pe spatele husei de protecţie şi conectat la telefonul mobil. În acest fel, atingerile pot fi măsurate cu precizie de o aplicaţie instalată, diferenţiind între manevrarea normală a telefonului mobil şi anumite gesturi intenţionate. „Acesta este primul studiu care vizează folosirea pielii artificiale cu aspect autentic ca metodă de interacţiune pentru dispozi- tive augmentate”, afirma la acel moment cercetătorul Mark Teyssier.