de Călin Popa şi Adrian Barna
Tot ceea ce se cunoaște astăzi în materie de îngrijiri medicale a fost cândva doar experiment. Deseori de-a lungul istoriei medicinei, descoperiri epocale, care astăzi ni se par atât de firești, au fost întâmpinate cu o înverșunată rezistență, au fost ridiculizate, iar inițiatorii lor au suportat consecințe majore.
Microbii aduc boli
Oricât de straniu ar părea astăzi, pe vremea când Loius Pasteur lega inexorabil existența agenților patogeni de o serie de boli, o parte a opiniei publice era ferm convinsă de teoria unui competitor al marelui om de știință, Pierre Béchamp, biolog renumit în epocă. Acesta credea că microorganismele sunt prezente în toată materia și astfel provoacă boli, nu că agenții patogeni atacă organismul din exterior. Victoria teoriei demonstrate de Pasteur l-ar fi lăsat în uitare pe Béchamp dacă ideile acestuia nu ar fi stat în centrul unei mișcări conspiraționiste care s-a prelungit aproape pe toată durata secolului al XX-lea.
Spălatul pe mâini înainte de intervenții
În prezent este de neimaginat ca un medic să intre la intervenție fără să se fi spălat pe mâini îndelung și cu mare atenție, dar un pionier al medicinei a plătit cu libertatea și la scurt timp cu viața această idee. Medicul Ignaz Semmelweis lucra într-o maternitate din Viena la mijlocul secolului a XIX-lea și a observat că studenții și obstetricienii care făceau autopsii și apoi asistau nașterile transmiteau microbi și boli proaspetelor mame, cu ceea ce Semmelweis a numit „particule de la cadavre”. Medicul a făcut un apel la colegii din clinicile de obstetrică să-și spele și să-și dezinfecteze mâinile după autopsii, cu atât mai mult cu cât, implementând metoda în clinica sa, a constatat o scădere a mortalității cu 90 de procente în mai puțin de șase luni. Doar că nu toată lumea era de acord și medicul a început să fie criticat și ridiculizat. Semmelweis a răspuns public, prin scrisori deschise, acestor reacții de respingere a unei evidențe, dar influența detractorilor a fost mai mare: a fost internat într-un ospiciu împotriva voinței sale, a fost bătut cu bestialitate și a decedat după câteva zile. Astăzi, spălatul pe mâini înainte de orice intervenție medicală este lege.
Virusurile generează cancer
În 1911, Peyton Rous demonstra că este posibilă transmiterea virală a cancerului. Descoperirea sa a întâmpinat o asemenea rezistență, încât omul de știință a fost nevoit să-și dea demisia și a încetat să lucreze cu retrovirusul care astăzi îi poartă numele și care provoacă neoplasmul Rous. Timp de două decenii, presiunile asupra cercetătorului și negarea descoperirilor sale au fost atât de mari, încât acesta aproape s-a retras din viața publică timp de 20 de ani. Șase decenii mai târziu, biologii americani Peter Duesberg și Peter Vogt confirmau descoperirea, iar astăzi se știe că 20% din cancere au o etiologie infecțioasă, notează medscape.com. În 1966, Rous lua Premiul Nobel pentru munca sa, acesta fiind considerat cel mai îndelungat termen până la care s-a recunoscut la nivel mondial o descoperire medicală.
Imunoterapia
Ideea că sistemul imunitar ar putea avea un rol major în lupta împotriva cancerului a fost primită cu un val de critici și de specialiști, precum și de opinia publică, în primii ani ai mileniului trei. „Imunologia avea un renume foarte prost atunci când am propus-o pentru prima dată. Aproape nimeni nu credea că sistemul imunitar joacă vreun rol în lupta cu tumorile”, afirma descoperitorul metodei, James Allison, citat de New Yorker. De la mentorii săi la colegi și companiile farmaceutice, plus pacienții și oamenii obișnuiți, metoda lui Allison a întâmpinat o rezistență remarcabilă, egală cu încăpățânarea cu care imunologul a susținut-o. Astăzi, tratamentul care constă în eliminarea semnalului negativ al celulelor T, teoria imunologului, este printre cele mai eficiente și mai căutate în medicină, iar expertul a câștigat numeroase premii pentru descoperirea sa.
Helicobacter pylori provoacă ulcer
În anii 1980, toată lumea, de la specialiști la pacienți, credea că ulcerul este generat de stres și de alimentele iuți. Dar gastroenterologul Barry Marshall, din Australia, era convins că o bacterie pe nume Helicobacter pylori este responsabilă pentru această afecțiune. „Toți erau împotriva mea. Dar eu știam că am dreptate”, mărturisea mai târziu expertul. Controversele erau atât de mari, iar rezistența oamenilor de știință și a bolnavilor la teoria lui Marshall atât de înverșunată, încât medicul și-a administrat un cocteil cu această bacterie pentru a demonstra pe propriul stomac că provoacă ulcer. „Am fost convins că de dragul pacienților trebuie să demonstrez în acest fel”, explica mai târziu omul de știință actul de curaj prin care a revoluționat un segment al medicinei. În anul 2005 i s-a decernat Premiul Nobel, iar în prezent nimeni nu mai crede că ulerul este provocat de… piper.
Incubatoarele pentru nou-născuți
În prezent, a nu avea incubatoare pentru nou-născuții care au nevoie de ele este considerat o înapoiere care costă multe vieți de bebeluși. Dar în prima etapă a inventării acestor spații protejate pentru micuți, incubatoarele erau văzute în SUA doar în parcurile de distracții, alături de… înghițitori de săbii. Inventate de obstetricianul francez Stéphane Étienne Tarnier, folosite pentru prima dată în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea, incubatoarele nu doar că n-au făcut nicio impresie peste Ocean, dar erau ridiculizate de toată lumea, inclusiv de corpul medical, și nu păreau să aibă viață lungă în societatea americană. Între 1903 și 1940, Martin Arthur Couney, care lucrase cu unul dintre asistenții lui Tarnier, a luptat neîncetat cu rezistența manifestată în societate, a dus incubatoarele la toate târgurile și expozițiile, iar cu banii a tratat circa 8.000 de bebeluși prematuri, din care a salvat circa 6.500. Abia în 1939 în spitalul din New York se deschidea prima secție de tratare a nou-născuților care prevedea incubatoare. Coney a decedat uitat de contemporani, în 1950, dar trăiește pentru totdeauna în istoria medicinei.
Ereditatea
Întreaga lume știe astăzi că ereditatea joacă un rol major în incidența bolilor, fiind un element major al predispoziției unei persoane către anumite afecțiuni. Dar puțini specialiști au fost mai ridiculizați pentru această descoperire majoră decât inițiatorul său, omul de știință Gregor Mendel, care a experimentat pe plante și animale. Considerat un biet provincial fără importanță, luat în derâdere pentru că lucrase cu „un amestec de botanică și matematică”, ridiculizat pentru că prezenta „statistici”, Mendel a devenit o legendă a istoriei medicinei abia la câteva decenii după ce a lansat teoria care astăzi pare cea mai firească abordare.