Main menu

header

832 14 1de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu

Transpiraţiile nocturne sunt normale mai ales în sezonul cald, dacă temperatura în dormitor este mult prea ridicată sau dacă vă place să adormiţi acoperiţi cu pături groase. Dar dacă se întâmplă frecvent şi transpiraţiile sunt în exces, atunci ar trebui să mergeţi la doctor, pentru că aceste manifestări ale glandelor sudoripare pot ascunde afecţiuni grave. Specialistul va face o analiză a istoricului medical şi va stabili care sunt paşii pe care trebuie să îi urmaţi pentru a afla cauza transpiraţiilor nocturne.

Tuberculoza, o posibilă cauză

Există multe persoane care se plâng de faptul că se confruntă cu transpiraţii excesive în timpul nopţii, manifestări care duc la răcirea corpului şi necesitatea de a schimba lenjeria sau, în unele cazuri, chiar aşternuturile. Cei mai mulţi ignoră aceste semne, punând totul pe seama unei răceli sau, pur şi simplu, a faptului că s-au încălzit prea tare din cauza temperaturii din cameră. În realitate, lucrurile stau altfel, în foarte multe cazuri. Tuberculoza este cea mai frecventă boală asociată cu transpiraţiile nocturne. Aceasta este contagioasă şi afectează în primul rând plămânii, apoi, dacă nu este tratată, se răspândeşte şi la celelalte organe. Tuberculoza este, de cele mai multe ori, silenţioasă, dar când începe să se manifeste, pe lângă transpiraţii inexplicabile ale corpului ce se produc îndeosebi în zona pieptului, apar tusea, stările febrile, stare generală proastă, oboseală excesivă şi pierderea rapidă în greutate. Apoi, pe lângă tuberculoză, endocardita, inflamaţia valvelor cardiace, osteomie- lita, inflamaţia oaselor şi a măduvei, sau abcesele pot fi afecţiuni ce provoacă transpiraţii nocturne reci şi în exces.

Hipertiroidia creşte pulsul

Transpiraţia reprezintă calea prin care organismul nostru reuşeşte să menţină temperatura corporală în limite fiziologice, dar când aceasta se manifestă în exces, înseamnă că organismul vrea să transmită semnale legate de sănătatea noastră. Astfel, transpiraţiile nocturne nu apar pur şi simplu, ci ca o cauză a mai multor afecţiuni, printre care şi cele hormonale. Hipertiroidia este una dintre ele şi se referă la activitatea crescută a glandei tiroide, respectiv la producerea în exces a hormonilor. Această afecţiune se manifestă prin transpiraţii nocturne, însoţite de insomnii, anxietate, puls crescut, slăbire bruscă şi cădere a părului. De asemenea, transpirațiile nocturne pot indica prezența unei boli cardiovasculare, vorbim despre atacul de cord, accidentul vascular cerebral sau boala coronariană. Dacă arterele sunt îngustate, inima pompează sângele mai greu, ceea ce implică un efort mai mare, iar organismul se luptă să producă mai multă transpirație pentru a menține temperatura scăzută. De aici și sudoarea abundentă.

Femeile trecute de 50 de ani sunt mai predispuse

Menopauza este o altă cauză a transpiraţiilor nocturne în exces. Peste 50% dintre femeile care trec prin această perioadă se confruntă deseori cu bufeuri și transpirații, manifestări care persistă între patru şi șapte ani de la debut. Chiar dacă sunt o consecinţă normală a menopauzei, dacă transpirațiile devin dese şi greu de suportat, ar fi indicat să consultaţi un medic, pentru că există remedii care combat acest disconfort. Până să ajungeţi la doctor, încercaţi să evitaţi cofeina, alimentele condimentate, stresul și alcoolul în exces. De asemenea, persoanele cu diabet zaharat pot experimenta, deseori, transpiraţiile nocturne, din cauza scăderii nivelului de glucoză, asociate cu amețeli și dureri de cap. Pentru a nu avea parte de astfel de episoade, mâncaţi ceva uşor înainte de culcare şi evitaţi pe cât posibil situaţii sau persoane care vă pot genera stres şi nelinişte. Anxietatea provoacă transpiraţii în timpul somnului, mai ales în zona gâtului şi a capului.

Chimioterapia activează glandele sudoripare

Depistarea cauzei exacte a transpiraţiilor nocturne se face prin efectuarea analizelor de sânge şi a altor investigaţii specifice, stabilite de specialist. Acesta va evalua cu atenţie hemoleucograma completă, dozarea hormonilor tiroidieni, nivelul glicemiei în sânge şi cel al acidului uric în sânge. Uneori, poate fi necesară şi efectuarea tomografiilor pulmonare, pentru depistarea eventualelor infecţii. În urma studiilor, s-a stabilit că transpiraţiile nocturne reprezintă unul dintre primele simptome al mai multor tipuri de cancer şi cel mai întâlnit este limfomul. Acesta afectează sistemul limfatic al organismului şi duce la pierdere în greutate, febră și transpiraţii abundente, atât ziua, cât şi noaptea. Pentru cei mai mulţi pacienţi, aceste reacţii sunt cauzate de tratamentele pe care le primesc, chimioterapia, terapia hormonală, radiațiile sau steroizii. De asemenea, bolile autoimune, boala Hodgkin şi leucemia sunt afecţiuni care generează transpiraţii abundente, chiar şi în timpul somnului. Şi bolile neurologice pot creşte cantitatea secreţiilor glandelor sudoripare şi, implicit, transpiraţii nocturne abundente, dar în cazuri mai rare. Exemple de astfel de condiţii medicale sunt disreflexia autonomă, un sindrom ce apare la pacienţii cu leziuni ale măduvei spinării, deasupra vertebrei T6, accidentul vascular cerebral şi neuropatia vegetativă.

Printre tulburările de somn asociate cu transpirațiile nocturne se numără sforăitul, mioclonia nocturnă (tulburarea de mișcare periodică a membrelor) și coșmarurile

Hiperhidroza este însoţită de migrene

Transpirațiile reci abundente sau hiperhidroza apar, de regulă în palme, la subsuoară şi în tălpi. Acestea sunt diferite de transpirațiile obișnuite prin faptul că nu se dezvoltă ca răspuns normal al organismului la durere. Acest lucru înseamnă că persoanele care se confruntă cu astfel de schimbări pot avea piele asudată, rece sau palidă, frisoane, greaţă, vărsături, slăbiciune musculară, amețeală, frici, dificultăţi de respiraţie şi migrene. De regulă, transpiraţiile reci apar în urma unui şoc, timp în care oxigenul și sângele nu mai ajung la organe într-o cantitate suficientă, astfel încât să asigure buna lor funcționare. De aceea, atunci când în corp se manifestă starea de şoc pentru o perioadă mai lungă de timp, organele vor suferi leziuni, care pot pune viața în pericol. La fel se întâmplă şi în situaţia unui leşin, sau în pierderea temporală a conştienţei, momente în care creierul nu mai este oxigenat aşa cum trebuie. Astfel, apare transpiraţia rece, odată cu starea de leşin. În unele cazuri, transpiraţiile reci însoţesc şi sepsisul, fiind un răspuns inflamator al organismului, atunci când acesta se confruntă cu o infecție bacteriană generalizată.