de Ştefania Băcanu şi Daniel Şuta
Când vorbim despre pneumotorax, ne referim la disfuncţionalitatea unui plămân. Ea apare atunci când aerul se scurge în spațiul dintre plămân și peretele toracic, împinge partea exterioară a organului și îl face să se prăbușească. Poate fi un colaps pulmonar complet sau o cedare a unei singure părţi. Liana Negru, medic specialist pneumolog, ne-a explicat ce este pneumotoraxul, care sunt cauzele declanşatoare, cât de gravă este afecţiune şi cum se poate trata.
„Cavitatea pleurală se transformă dintr-una virtuală într-una reală”
- Ce este pneumotoraxul?
- Pneumotoraxul este afecţiunea în care cavitatea pleurală se transformă dintr-o cavitate virtuală într-una reală, prin pătrunderea aerului între cele două foiţe pleurale (parietala, care înveleşte pe interior cavitatea toracică, şi viscerala, care acoperă plămânul) cu colabarea secundară parţială sau totală a plămânului. Pneumotoraxul reprezintă o urgenţă medico-chirurgicală care pune în pericol viaţa pacientului.
- Cum şi de ce apare?
- Sursa ce determină apariţia unui pneumotorax este cel mai frecvent plămânul, printr-o soluţie de continuitate de la nivelul pleurei viscerale, urmată de esofag prin ruptura de cauze variate, şi atmosfera, prin soluţie de continuitate la nivelul peretelui toracic.
„Se declanşează spontan sau se dobândeşte”
- De câte feluri este?
- Pneumotoraxul poate fi spontan sau dobândit. Cel spontan este, la rândul lui, primar şi secundar, iar cel dobândit, posttraumatic şi iatrogen. În funcţie de extindere, pneumotoraxul mai poate fi total sau parţial. După evoluţie, se clasifică în complicat şi necomplicat, iar după mecanismul fiziopatogenic, este închis, cu o evoluţie relativ benignă (când fistula, prin care aerul pătrunde în cavitatea pleurală, se închide repede de către ţesutul înconjurător, în ea se păstrează presiunea negativă, aerul se resoarbe treptat şi plămânul se reexpansionează), şi deschis (când fistula nu se închide din cauza ţesutului înconjurător rigid sau a aderenţelor, presiunea din cavitatea pleurală se egalează cu cea atmosferică şi aerul nu se resoarbe). Deseori, pneumotoraxul deschis este cauzat de bronhopneumopatii cronice şi are tendinţa să se cronicizeze. Mai poate fi hipertensiv (când aerul pătrunde în cavitatea pleurală la fiecare inspiraţie şi nu mai poate fi eliminat în expiraţie, presiunea din cavitatea pleurală creşte rapid şi o depăşeşte pe cea atmosferică, turtind plămânul complet, deplasând organele mediastinale.
- Care sunt cauzele?
- Pneumotoraxul spontan primar apare la orice vârstă, la pacienţii fără afecţiuni pulmonare preexistente, dar este mai frecvent la bărbaţii tineri, longilini, mai ales primăvara şi toamna. Pneumotoraxul spontan secundar complică o boală pulmonară cunoscută precum cele bronhoobstructive, neoplazii sau infecţii. Cel posttraumatic apare secundar unor plăgi sau contuzii toracice, însoţite de soluţie de continuitate la nivelul peretelui toracic, plămânului, arborelui traheobronşic, esofagului sau atmosferei. Pneumotoraxul iatrogen apare ca o complicaţie a unor manevre terapeutice.
„Bărbaţii au o predispoziţie mult mai mare”
- Care sunt factorii de risc?
- Factorii de risc sunt reprezentaţi de sexul pacientului. Cum spuneam, bărbaţii au o predispoziţie mult mai mare comparativ cu femeile (raport bărbaţi/femei = 7/1). De asemenea, vârsta, incidenţa acestei patologii este mult mai crescută la persoanele care au între 20 şi 40 de ani. Fumatul, statusul ponderal, frecvenţa crescută la persoanele înalte şi slabe, predispoziţia genetică, bolile cronice pulmonare, bolile de pneumotorax sau ventilaţia mecanică pot duce şi ele la declanşarea bolii.
- Care sunt cele mai întâlnite afecţiuni declanşatoare?
- Sunt o multitudine de boli cronice sau acute care pot avea complicaţie un pneumotorax secundar: fibroza chistică, bronhopneumopatii cronice obstructive, stare de rău astmatic, infecţii, maladii pulmonare interstiţiale, infarct pulmonar, tumori benigne sau maligne, micoze pulmonare etc.
„Se indică toracoscopia sub anestezie generală”
- Ce simte pacientul?
- Clasic, debutul pneumotoraxului spontan este brusc, prin apariţia unui junghi toracic unilateral, dispnee amplificată de efort, tuse iritativă, în cazuri grave asociindu-se chiar cianoza şi insuficienţa respiratorie gravă. Diagnosticul pozitiv se bazează pe anamneză, examen clinic (tim- panism, absenţa murmurului vezicular şi a vibraţiilor vocale) şi examen radiologic sau ecografic, care evidenţiază aer în cavitatea pleurală, plămân turtit, chiar deplasarea mediastinului contralateral. Se poate efectua şi tomografie computerizată pentru a decela cauza pneumotoraxului.
- Ce variante de tratament sunt?
- Tratamentul pneumotoraxului îşi propune obţinerea reexpansiunii plămânului prin evacuarea aerului acumulat intrapleural şi tratarea leziunilor generatoare de pneumotorax. În colabarea moderată mai mică de 20% a plămânului este suficientă supravegherea pacientului, a diagnosticului şi înlăturarea cauzei pneumotoraxului. În colabarea mai mare de 20% a plămânului, metoda optimă de tratament este reprezentată de drenajul aspirativ pleural. Dacă pierderile aeriene persistă între cinci şi şapte zile după efectuarea pleurotomiei sau plămânul este în continuare comprimat de un volum de aer intrapleural, sau în cazul pacienţilor cu un prim episod de pneumotorax, care lucrează ca piloţi sau scafandri, atunci se indică toracoscopia sub anestezie generală. Concomitent cu drenarea cavităţii pleurale, se administrează un tratament simptomatic: oxigenoterapie, analgezice, antitusive etc.
- Care sunt indicaţiile medicului?
- În cazul unui prim pneumotorax, riscul pentru recidivă este crescut. Aproximativ toate recidivele apar în doi ani de la primul caz. Cel spontan recidivează la 20%-30% dintre persoanele care nu au boli pulmonare. Cei cu boli pulmonare coexistente au un risc de 50% pentru recidivă. De aceea, recomand pacienţilor să evite factorii de risc şi să urmeze tratamentul corect al bolilor ce pot să se complice cu pneumotorax.
„Incidenţa este de 1%-2% la nou-născuţi“
- Cât de periculos este pentru nou-născuţi să fie diagnosticaţi cu pneumotorax?
- La nou-născut neumotoraxul sub tensiune poate împiedica o bună expansiune pulmonară. Poate fi asimptomatic (cantitate mică de aer, care nu produce simptome sau sunt discrete), care poate fi tratat conservator până la resorbția aerului, sau simptomatic (respiraţie afectată). Acesta din urmă impune amplasarea în urgenţă a unui ac sau a unui tub de dren, pentru evacuarea aerului, după confirmarea diagnosticului prin transiluminare sau/şi radiografie cardiopulmonară şi după intubare. Incidenţa este de 1%-2% la nou-născuţi, dar cu frecvenţă de 5%-7% la cei născuţi prematur, cu greutate sub 1.500 g.