Main menu

header

de Călin Popa şi Daniel Şuta

Scrisul de mână stimulează creierul mai mult decât tastarea

O cercetare a specialiștilor din cadrul Universității din Tokyo a evidențiat că în epoca tastării, scrisul de mână trebuie să rămână un exercițiu frecvent, întrucât stimulează creierul mai mult decât același gest pe ecranele inteligente. Potrivit experților niponi, scrisul de mână pe hârtie este mai complex, mai avansat și mai util pentru abilitățile creierului decât documentele electronice, întrucât îi ajută pe cei care au acest obicei să rețină mai ușor informațiile și are o manieră unică de a determina funcționarea memoriei pe termen lung.

Stresul financiar generează boli cronice

Potrivit rezultatelor unei cercetări efectuate de specialiștii din cadrul Universității din Georgia, SUA, stresul financiar din tinerețe ajunge să declanșeze afecțiuni și suferințe serioase mai târziu în viață. Chiar și după trei decenii de la perioada încărcată de griji, acesta poate sta la baza apariției unor dureri cronice de toate felurile, de la spate la mâini sau picioare, precum și a unor afecțiuni cardiovasculare sau de ordin mintal. La rândul lor, din cauza costurilor de îngrijire a sănătății, aceste suferințe generează un nou stres financiar.

Păpuşile slabe distorsionează percepţia despre propriul corp a fetiţelor

Un studiu derulat în cadrul Universității Durham, din Marea Britanie, a pus în evidență faptul că fetițele care se joacă cu păpuși foarte slabe au tendința de a avea o imagine distorsionată despre propriul corp și despre cum ar trebui să arate acesta, începând chiar de la vârsta de 5 ani. Potrivit experților, imaginea acestor păpuși poate genera copilelor nemulțumire față de felul în care arată și de aici pot deriva probleme de alimentație, care au început să fie depistate de la vârste tot mai mici. Experții au evidențiat faptul că, după ce se joacă cu aceste păpuși, fetițele au o idee greșită despre masa corporală normală.

Durerea acută de gât, o chestiune de... greutate

Un studiu al specialiștilor de la Universitatea Texas A&M a relevat faptul că durerile acute de gât, care sunt o constantă în lumea contemporană, ce lucrează în fața unui ecran sau stă cu ochii aplecați pe smartphone timp îndelungat, țin de capacitatea gâtului de a susține aceste activități și de… indicele de masă corporală. „Durerile acute de gât sunt una dintre afecțiunile cu cea mai rapidă creștere și țin nu doar de postură, ci și de greutatea corporală și de orele la care este depus efortul”, susține expertul Xudong Zhang.

Fumatul pasiv dublează pericolul de cancer oral

O cercetare internațională de dată recentă, publicată de revista „Tobacco Control”, a relevat faptul că fumatul pasiv sporește riscul de cancer oral în dreptul nefumătorilor care sunt expuși la fumul altor persoane, cu un uimitor procent de 51%. După ce au sintetizat datele unor pacienți din 192 de țări, experții au constatat că expunerea nefumătorilor la fumul de tutun, pe o durată de 10-15 ani, cauzează numeroase boli, de la cancerul cavității bucale la cel de plămâni, în unele cazuri dublând această incidență.