de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Cătălin Pşenişnic, un tânăr din Rădăuţi, ajuns acum la vârsta de 21 de ani, este primului pacient transplantat cu celule stem hematopoietice în România. Se întâmpla în 2013, graţie unui donator compatibil din Germania, găsit după lungi căutări. Acum, la opt ani distanţă, Cătălin duce o viaţă normală şi se bucură la maximum de tot ce-l înconjoară, dar nu a uitat nicio secundă chinurile prin care a trecut.

„Eram foarte slăbit, obosit, nervos şi nu mă puteam concentra la şcoală”

- Cătălin, care este povestea ta? Ești primul pacient din România, transplantat cu celule stem hematopoietice. De ce ai avut nevoie de acest transplant?

- Mă numesc Pşenişnic Cătălin, am 21 de ani şi în prezent studiez la Şcoala Postliceală Sanitară din Rădăuți, dar acum opt ani, în urma unor analize care nu au ieșit prea bine, am luat decizia de a merge la Spitalul Clinic Fundeni, la doamna doctor Anca Coliță, care s-a ocupat de cazul meu şi care mi-a dat un diagnostic precis: aplazie medulară (n.r. - este o afecţiune determinată de reducerea numărului de celule stem din măduvă, celule care sunt implicate în procesul de producere a liniilor sangvine - albă, roșie, tromocitară). Singura soluție a fost transplantul de celule stem. Pe lângă toate analizele, am făcut și o puncție prin care mi-a extras un fragment de țesut.

- Ai ajuns la Bucureşti de la început?

- Nu, prima oară am mers la Iași pentru a face investigații, iar de acolo ne-a trimis la București sau la Cluj. Părinții mei au ales să mergem la București, la Spitalul Clinic Fundeni.

- Care au fost următorii pași? Ai încercat şi alte tratamente?

- După mai multe investigații, singura soluție a fost transplantul de celule stem. Deci, nu am urmat niciun alt tratament. Apoi, din cauză că membrii familei mele nu erau compatibili 100%, doamna doctor Anca Coliță a fost nevoită să caute un donator neînrudit. După aproximativ şapte luni, s-a găsit un donator din Germania. La început eu nici nu ştiam că sunt primul pacient transplantat cu celule stem, dar m-am bucurat şi m-am simțit unic.

- Ce simptome aveai? Ce simțeai?

- Mă simțeam foarte slăbit, obosit, nervos şi nu mă puteam concentra la şcoală.

„Mi-a fost teamă că nu o să mai trăiesc”

- Ți-au spus medicii care ar fi motivele, cauzele declanșatoare?

- Cauzele ar fi atât epuizarea fizică şi psihică, cât şi moştenirea genetică. Pentru mine a fost un şoc să aflu că sufăr de o boală complexă, deoarece eu eram mai mic şi nu înțelegeam atât de bine boala de care sufeream. Medicii au vorbit mai mult cu mama mea, deoarece eu eram un copil și nu întelegeam atât de bine situația.

- Aveai doar 13 ani… Ce gânduri te-au încercat atunci? Te-ai temut pentru viața ta?

- Dat fiind faptul că atunci aveam 13 ani şi eram doar un copil, mi-a fost teamă că nu o să mai trăiesc. Viața mea s-a schimbat destul de mult după ce am aflat diagnosticul. Am început să mergem lunar la controale la Spitalul Clinic Fundeni, la doamna doctor Anca Coliță, iar acest lucru era obositor atât pentru mine, cât şi pentru părinții mei. Făceam investigații peste investigaţii, iar analizele ieşeau din ce în ce mai rău. Unica soluție a fost transplantul de celule stem cu donator compatibil 100%.

„Mă simţeam diferit de ceilalţi copii”

- Cum a fost viaţa ta după diagnosticare? Cine avea grijă de tine?

- A fost o experiență grea care m-a făcut mai puternic. Atât părinții mei, cât și personalul medical mi-au fost alături și m-au încurajat. A contat foarte mult psihicul și atitudinea pozitivă de care am dat dovadă, deoarece, după ce am aflat că s-a găsit un donator compatibil, am devenit plin de speranță pentru un nou început.

- Te simţeai diferit de ceilalţi copii de vârsta ta?

- Da, mă simțeam diferit de ceilalţi copii, deoarece ei mă priveau cu alți ochi, iar pentru un copil este un lucru greu de acceptat. Un copil, mai ales când nu este într-o astfel de situaţie, nu ştie ce înseamnă boala.

„Am stat un an acasă, fără să primesc vizite sau să merg eu undeva”

- Deci, în şapte luni s-a găsit donatorul. Cât a mai durat până la transplantul propriu-zis?

- Transplantul a avut loc pe data de 5 iunie 2013. Am avut emoții, mi-a fost teamă, pentru că nu ştiam exact cum o să fie viața mea după, dar, din fericire, am avut susținerea domnului doctor Dan Coliță și a tuturor doctorilor şi asistentelor, şi mai ales a familiei, care au dat dovadă de profesionalism. M-au ajutat cu tot ce s-a putut, nu am simţit nicio secundă că sunt singur.

- L-ai cunoscut pe cel care ţi-a salvat viaţa?

- Nu, nu l-am cunoscut, pentru că donarea este confidenţială.

- Cum a decurs recuperarea?

- După transplant, nu am avut voie să ies nicăieri. Am stat un an acasă, fără vizite, iar doamna director a școlii la care învățam a amplasat o cameră web în clasă, ca eu să pot viziona lecțiile de acasă.

- Cum ai descrie experiența ta medicală în tot acel timp?

- La început a fost destul de greu, pentru că regimul alimentar era strict şi trebuia respectat. Pe lângă acesta, am stat un an acasă, fără să primesc vizite sau să merg eu undeva. Încet, încet am început să mă simt mai bine, eram mai energic şi simţeam că pot să mă bucur de viață la fel ca toţi ceilalți copii de vârsta mea.

- Au trecut opt ani de atunci, cum te simți, cum este viaţa ta posttransplant?

- În prezent, viața mea este una normală. Din cauza pandemiei, încă nu am fost la Spitalul Fundeni pentru investigațiile periodice pe care încă le fac, chiar dacă au trecut opt ani, dar mă simt foarte bine, sunt sănătos şi trăiesc fiecare clipă la maximum. În timpul liber îmi place să ies cu prietenii, să mă plimb cu maşina şi să vizionez filme. Sunt elev în anul II, la şcoala postliceală pentru asistenţi medicali, iar după finalizarea studiilor, vreau mă angajez și să profesez în acest domeniu.

„După aproximativ şapte luni de căutări, s-a găsit un donator din Germania. La început, eu nici nu ştiam că sunt primul pacient transplantat cu celule stem, dar m-am bucurat şi m-am simțit unic“

„A fost o experiență grea care m-a făcut mai puternic. Atât părinții mei, cât și personalul medical mi-au fost alături și m-au încurajat“

„Încurajez pe toţi cei care pot dona să facă acest pas“

- Fiind un pacient care a trecut printr-un astfel de transplant, primul chiar, ce îi sfătuiești pe cei aflați în situația ta?

- Cei care se află în situaţia în care am fost eu, trebuie să fie puternici și încrezători și să lupte pentru viața lor, pentru că este cel mai scump lucru pe care îl au.

- Din păcate, în 2021 nu s-a înregistrat niciun donator compatibil… Este un semnal de alarmă?

- Consider că este un semnal de alarmă, deoarece, din ce în ce mai des, se înregistrează pacienți cu boli asemănătoare la care singura soluție este transplantul de celule stem. Chiar dacă ultimul an a fost unul dificil pentru toată lumea, încurajez pe toți cei care pot dona să facă acest pas, pentru că au şansa să salveze vieți.