de Ștefania Băcanu şi Daniel Şuta
Sarcoidoza este o boală sistemică, rară, ale cărei cauze sunt necunoscute, ce constă în creșterea numărului de celule inflamatorii în mai multe părți ale organismului. Cea mai răspândită formă e sarcoidoza pulmonară, întâlnită la peste două milioane de pacienți la nivel global, urmată de sarcoidoza pielii, a ochilor și a ganglionilor limfatici mediastinali. Chiar dacă nu se cunoaște exact cauza declanșatoare, specialiștii susțin că boala apare ca răspuns al sistemului imunitar la o substanță inhalată, cel mai probabil, din aer.
Frecvența este mai mare la femei
Sarcoidoza este afecțiunea prin care celulele imune sunt implicate în formarea granuloamelor și, potrivit cercetătorilor, în declanșarea ei sunt implicați factori genetici, poziții genetice, dar și expunerea la diferite bacterii, virusuri, praf sau substanțe dăunătoare. Boala duce la o imunitate exagerată, ceea ce înseamnă că sistemul de apărare care, în mod normal, protejează organismul de infecții și boli, reacționează disproporționat și deteriorează propriile țesuturi ale corpului. Practic, ca și for- mă de protecție, corpul îndepărtează infecțiile prin eliberarea de globule albe în sânge, cu scopul de a izola și elimina bacteriile. Așa i-a naștere o inflamație a țesutului din apropierea zonei afectate. În România, prevalența sarcoidozei este de aproximativ patru cazuri la 100.000 de locuitori, cu frecvență mai mare la sexul feminin și grupa de vârstă 30-40 de ani. Boala se manifestă diferit de la pacient la pacient și poate lua foarte multe aspecte. Începe de la forma asimptomatică, descoperită complet întâmplător, urmată de manifestări generale nespecifice, și până la semne clare legate de afectarea organului în cauză (simptomatologia respiratorie, cardiacă, hepatică, neurologică, a sistemului osteo-articular, a mușchilor şi cea digestivă sau renală). De asemenea, pot apărea manifestări cutanate și endocrine, dar indiferent de forma bolii, aproape toți pacienții diagnosticați cu sarcoidoză se confruntă cu manifestări pulmonare.
Se instalează febra și oboseala
Pe lângă vârstă și sex, din categoria factorilor de risc mai face parte și istoricul familial (dacă cineva din familie a avut sarcoidoză, crește riscul ca și moștenitorii să dezvolte boala). Afecţiunea poate apărea ocazional la mai mulți membri ai familiei, dar nu există dovezi clare că starea este moștenită. De asemenea, rasa, persoanele de origine africană și cele nord-europeane au o incidență crescută a sarcoidozei. Din fericire, această afecțiune nu este infecțioasă, deci nu poate fi transmisă de la o persoană la alta, indiferent de tipul de relație sau gradul de rudenie. Sarcoidoza se dezvoltă, de cele mai multe ori, treptat și produce simptome care durează chiar și ani întregi. Alteori, simptomele apar brusc și dispar de la sine, la fel de repede. Există și pacienți la care boala nu se manifestă în niciun fel, tocmai de aceea, o pot duce pe picioare toată viața, fără să știe de ea. Există, totuși, niște semne specifice de care ar trebui să țineți cont, în momentul în care începeți să vă confruntați cu ele: oboseală, febră, noduli limfatici umflați și pierdere în greutate. În cazul sarcoidozei pulmonare, cea mai întâlnită formă, simptomele sunt specific: tuse uscată persistentă, dificultăți de respirație și dureri severe în piept. În timp, dacă nu este tratată, boala poate duce la fibroză pulmonară, care se manifestă cu dificultăți respiratorii, chiar și cu hipertensiune pulmonară, în cele mai multe cazuri.
În cazuri severe, se face transplant
Cei mai mulți pacienți diagnosticați cu sarcoidoză nu au nevoie de tratament medicamentos, pentru că, așa cum am menționat, boala dispare de la sine, în cele mai multe cazuri, în câteva luni sau în câțiva ani, fără probleme. Dar, există și cazuri când afecțiunea generează complicații și este nevoie urgent de consult medical chiar de la primele simptome. Tratamentul poate include medicamente, fizio- terapie, intervenție chirurgicală, dar și remedii pe care le puteți face singuri acasă. Corticosteroizii sunt considerați necesari în lupta pentru combaterea bolii. Rolul lor este să încetinească, să oprească sau chiar să prevină deteriorarea organelor prin reducerea inflamației cauzate de sarcoidoză. De asemenea, medicamentele imunosupresoare pot contribui la controlarea simptomelor și la reducerea riscului de lezare a organelor. Dacă, însă, lucrurile se complică, împreună cu medicul curant, pacientul poate lua în calcul transplantul organului afectat.