de Ştefania Băcanu şi Daniel Şuta
Dacă vă „mănâncă” urechea sau vă curge o secreţie ciudată din ea, înseamnă că vă confruntaţi cu o infecţie dezvoltată pe un tegument al conductului auditiv extern deja lezat. Vorbim despre otita externă care, de cele mai multe ori, apare după contactul cu apa din piscine, din râuri, sau după contactul cu anumiţi detergenţi care distrug stratul protector al urechii. Adina Zamfir (medalion), medic ORL specialist, ne-a vorbit despre otita externă şi formele ei, despre cum se manifestă, ce complicaţii creează, dar şi cum se tratează.
„Apare prin contact prelungit al tegumentului cu apa sau cu lichidele”
- Ce este otita externă?
- Otita externă reprezintă leziuni inflamatorii ale tegumentului pavilionului urechii sau al conductului auditiv extern. Aceasta poate fi primitivă, apărută prin contact prelungit al tegumentului cu apa sau cu lichidele şi, mai rar întâlnită, otita medie supurată acută sau cronică netratată, în care există o otoree mucopurulentă (scurgere de secreții) constantă, abundentă în conductul auditiv extern, care se exteriorizează printr-o perforaţie a membranei timpanului.
- Care sunt cauzele apariţiei?
- Factori adjuvanţi care pot contribui la apariţia şi la menținerea unei otite externe sunt corpii străini auriculari, traumatismele locale (fie chiar prin grataj sau curățare), afecţiuni generale, cum ar fi diabetul sau administrarea locală excesivă de antibiotice. Etiologic, cei mai frecvenţi germeni implicaţi în geneza otitelor externe sunt Pseudomonas aeruginosa şi Staphylococcus aureus.
„La copil, leziunile inflamatorii se pot extinde”
- Cum se manifestă? Care sunt cele mai întâlnite simptome?
- Simptomele tipice pentru otita externă sunt otalgia (durerea) care se agravează la atingerea sau mobilizarea pavilionului auricular, senzația de plenitudine auriculară, otoreea (secreții în ureche) franc purulentă, cu miros neplăcut, şi hipoacuzia moderată. În general, simptomatologia este absentă sau minimă. La copil, însă, leziunile inflamatorii se pot extinde şi la tegumentele aflate în vecinătatea meatului auditiv extern, mai rar la faţă sau în regiunea cervicală. La examenul clinic al pacientului, se constată edem la nivelul pereților conductului auditiv extern (CAE), ceea ce face, adesea, dificilă observarea membranei timpanice și îngreunează diagnosticul. Secrețiile pot fi aspirate, pentru o examinare mai facilă dar și în scop terapeutic. Pielea conductului este intens congestivă. Dacă apar granulații sau ulcerații la nivelul său, atunci se poate suspecta o complicație sau instalarea unei otite externe maligne.
- Cum se stabileşte diagnosticul şi cum se diferenţiază de celelalte forme ale otitei?
- Diferențierea diagnostică a otitei externe de cea medie se poate face pe baza examinării pacientului. Semnificativ, însă, pentru un tratament corect este stabilirea germenilor implicați în apariția bolii, deoarece tratamentul poate fi complet diferit. Acest lucru ar putea fi suspectat pe simptome și semne clinice și confirmat prin examene de laborator.
„Tratamentul constă în administrarea de analgetice”
- Netratată, poate crea complicaţii?
- Prognosticul afecțiunii este bun, dacă nu există comorbidități sau anomalii anatomice ale conductului auditiv extern. Formele clinice particulare de otită externă sunt furunculul CAE, o afecțiune rară, legată de manevrele excesive de curățare a conductului auditiv în condiții de igienă precară, ce necesită un tratament cu antibiotice pe cale generală, îndreptate către stafilococul auriu. Alte forme sunt otita externă micotică (otomicoza) şi otita externă malignă, frecvent întâlnită la vârstnici, diabetici sau în cazul pacienţilor cu sindroame imunodeficitare (infecţie HIV, leucemii).
- În ce constă tratamentul?
- Evoluția otitei externe se poate face spontan către vindecare, dacă se îndepărtează cauzele ce au favorizat apariția sa. Tratamentul constă în administrarea de analgetice pe cale generală și menținerea uscată și aerisită a conductului auditiv extern. Durerea se ameliorează și dispare după câteva zile de tratament. Pentru formele cu edem local și secreții semnificative sau în caz de otită externă secundară unei patologii de ureche medie, se pot recomanda instilații auriculare (picături) cu antibiotice, eventual, asociate cu corticosteroizi, dirijate către Pseudomonas aeruginosa și/sau Staphylococcus aureus. Menținerea unui tegument cu aerare bună și umezeală minimă sunt necesare pentru vindecare.
„Otomicoza creează dificultăţi“
- Care este cea mai gravă formă a otitei externe?
- Otita externă micotică este o afecțiune ce merită menționată, din cauza dificultăților pe care le creează și a tratamentului diferit pe care îl necesită. Incidența bolii este de 9% dintre otitele externe izolate sau peste 9%, în patologiile auriculare asociate, de exemplu supurațiile cronice ale urechii medii. Este legată mai mult de climatul umed, tropical și subtropical. Cele mai frecvente specii de fungi implicate în această patologie sunt Aspergillus, întâlnite în geneza otitelor externe maligne, iar Candida albicans, pare să fie al doilea germen ca frecvență în infecțiile micotice ale conductului auditiv extern.
- Care sunt cauzele apariţiei?
- Cauze favorizante de apariție sunt, pe lângă cele ale otitei externe bacteriene, administrarea excesivă a picăturilor auriculare cu antibiotic în CAE, umezeala excesivă, o îngustare congenitală sau posttraumatică a CAE, administrare orală de antibiotice cu spectru larg (chinolone), sarcina, protezele auditive, sau o patologie de ureche medie preexistentă. Simptomele bolii cuprind prurit auricular, fiind cel mai comun şi des întâlnit, otalgie spontană mai puțin agravată de atingerea pavilionului auricular, tragusului sau a pereților CAE, față de forma bacteriană, otoree minimă, alb cremoasă, fără miros neplăcut, scădere de auz, moderată, plenitudine auriculară şi, în cazuri mai rare, tinitus.
- Cum se tratează?
- Tratamentul otomicozelor depinde de amploarea afecțiunii. Pentru formele localizate la CAE, este suficientă extragerea secrețiilor de către medicul specialist și administrarea locală a unui antifungic, iar un tiocarbamat inhibă produ- cerea ergosterolului fungic şi este folosit pentru afecțiuni cutanate externe, dar şi pentru conductul auditiv extern. Prognosticul de vindecare depinde de cel al bolii de bază, în cazul imunodepresiilor organismului sau al tratamentelor imunosupresive impuse de comorbiditățile asociate.