Main menu

header

853 12 1de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Conducătorii auto a căror dietă este încărcată cu zahăr, carne procesată și grăsimi nesănătoase sunt mult mai predispuși să fie implicați în incidente rutiere, întrucât au un comportament mai violent la volan, arată rezultatele unor cercetări de dată recentă.

Oboseală accentuată, conducere riscantă

Potrivit datelor unei noi cercetări, derulată în cadrul Universității din Tartu, Estonia, șoferii care au în meniu hamburgeri, cârnați, biscuiți, băuturi răcoritoare și alte gustări cu zahăr prezintă un comportament mai riscant la volan. Potrivit oamenilor de știință care au elaborat studiul, dietele cu alimente de tip „junk” și gustările nesănătoase contribuie la instalarea unei oboseli accentuate, ceea ce poate duce la conducere periculoasă. „Am reușit să determinăm o mulțime de legături între alimentația nepotrivită, asumarea riscurilor de zi cu zi și conducerea riscantă. De exemplu, subiecții care consumă băuturi energizante cel puțin o dată pe săptămână au o probabilitate de două ori mai mare de a fi implicați în evenimente rutiere decât ceilalți”, detaliază specialistul Tonis Tokko.

Zahărul scade concentrarea și crește agresivitatea

Pentru a-și susține teoria, oamenii de știință au evaluat structura psihologică a șoferilor care conduc cu viteză, punând-o în relație cu dorința de a consuma băuturi energizante și mâncare nesănătoasă. După prelevarea mostrelor de sânge, înregistrările din bazele de date ale Poliției și companiilor de asigurări au arătat că majoritatea participanților care au fost avertizați pentru depășirea vitezei aveau obiceiul să consume băuturi energizante și alimente nesănătoase, cu mult zahăr, înregistrând, în același timp, și un scor mai mare în ceea ce privește ostilitatea fizică și verbală. De altfel, creșterea caloriilor nu este singura problemă de luat în considerare atunci când un conducător auto mănâncă pe drum. Conținutul ridicat de zahăr și grăsimi poate provoca o reducere a nivelurilor de concentrare și o schimbare semnificativă a dispoziției. Mai mult, șoferii pot fi acuzați de conducere neglijentă dacă produc un accident de mașină în timp ce mănâncă.

„Am constatat că există asociaţii semnificative între comportamentul riscant la volan şi o serie de repere personale, cum ar fi consumul de alimente nesănătoase şi de băuturi energizante“ Tonis Tokko, Universitatea Tartu, Estonia

Stilul de viaţă determină atitudinea în trafic

Cercetătorii au descoperit o legătură psihologică între consumul de mâncare „junk” și sancțiunile pentru conducere imprudentă sau pentru implicarea în accidente rutiere. Potrivit experților, efectul ține de o genă care metabolizează serotonina. Studiul a arătat că mutațiile care transportă neurotransmițătorul serotoninei sunt asociate cu un stil de conducere auto caracterizat de predispoziția pentru risc. „Am descoperit că anumite variante genetice sunt asociate cu un comportament de asumare a riscurilor la volan. Istoria conducerii auto este o platformă excelentă pentru a studia reglarea comportamentală, iar sancțiunile și accidentele sunt înregistrări obiective - rămân în bazele de date și ne oferă o platformă pentru legăturile dintre stilul de viață și atitudinea în trafic”, explică Tokko.