de Ştefania Băcanu şi Anca Flondor
Chirurgia antepiciorului sau laba piciorului, aşa cum se mai numeşte popular, se îngrijeşte de modificările şi deformările care apar însoţite sau nu de durere. Una dintre cele mai întâlnite intervenţii la nivelul antepiciorului are loc în zona monturilor, frecvent dezvoltate în rândul femeilor. Tarek Nazer, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, la Clinica Masaya, ne-a vorbit despre diformităţile labei piciorului, care sunt cele mai comune, ce le cauzează şi cum se tratează cel mai eficient.
„Protejează ţesuturile”
- Ce este chirurgia antepiciorului?
- Chirurgia antepiciorului tratează diformităţile de la nivelul antepiciorului, dobândite sau congenitale. Există zeci de diagnostice care necesită tratament chirurgical la nivelul piciorului, începând cu cele care apar la degete, metatarsiene, chiar şi la oasele tarsiene, talusul şi calcaneul.
- Vorbim despre chirurgia minim-invazivă sau despre cea clasică?
- Mulţi chirurgi folosesc încă metodele clasice pentru a trata diferite probleme ale piciorului, dar viitorul stă în intervențiile chirurgicale minim invazive ce se efectuează cu ajutorul tehnologiei de ultima generație, fără a fi nevoie de efectuarea unor incizii mari. Chirurgia minim invazivă protejează ţesuturile. Atunci când inciziile sunt mai mari pe exterior, cu siguranţă că şi cele interne sunt la fel de mari. Asta înseamnă o leziune mai mare a structurilor anatomice (muşchi, tendoane şi ligamente) şi, automat, duc la o recuperare mai lungă. Avantajele principale ale chirurgiei minim-invazive sunt durata intervenției, care e mai scurtă, perioada de spitalizare mai mică, inciziile și cicatricile postoperatorii mai mici și timpul de recuperare redus, pe lângă faptul că durerea și disconfortul sunt mai slabe ca intensitate faţă intervenția clasică.
„Printre cele mai comune menționăm operația de monturi”
- Care sunt afecțiunile antepiciorului care pot fi tratate chirurgical?
- Afecțiunile care pot fi tratate prin chirurgie sunt monturile (Hallux valgus), artroza (Hallux rigidus), montul croitorului, degetele în ciocan, boala Morton și alte afecțiuni ale oaselor tarsiere.
- Dintre acestea, care este cea mai frecventă?
- Nu putem spune că este o singură intervenție mai frecvent întâlnită, dar printre cele mai comune putem menționa operația de monturi, cea de hallux rigidus sau diformităţile degetelor 2, 3, 4 ale piciorului. Acest lucru se întâmplă prin devierea degetului mare, determinând, astfel apropierea acestuia de restul degetelor, în cazul monturilor, iar în cel al artrozei sau al halluxului rigidus, din pricina uzurii progresive a cartilajului care se manifestă cu rigiditate severă și dureri în timpul mersului. Diformităţile care apar la falangele degetelor 2, 3, 4 pot fi de tip „Gheară” sau „în Ciocan”, şi necesită tratament chirurgical pentru remedierea acestora.
„Încălţămintea neadecvată, una dintre cauze”
- De ce apar aceste deformări ale piciorului?
- Pot fi cauze genetice, din pricina unei boli asociate (reumatice, endocrinologice), traumatisme locale sau alţi factori care agravează, precum încălțămintea neadecvată, munca în ortostatism prelungit și lipsa exercițiilor fizice.
- Vârsta are vreo legătură?
- La vârste mai înaintate creşte riscul de apariție a diformităţilor și a artrozei, iar odată cu intrarea la menopauză, în cazul femeilor, se pot observa diferite modifcări la nivelul oaselor şi nu numai. De aceea noi, medicii, mereu sfătuim pacienţii să efectueze controale medicale periodice, chiar dacă nu sunt semne clare ale unei probleme articulare, de cele mai multe ori, se pot depista forme incipiente care se pot trata uşor şi fără a fi nevoie de tratamente chirurgicale.
„Se efectuează osteotomii de corecţie la nivelul oaselor”
- Ce implică o intervenție chirurgicală?
- În cadrul consultației, se decide tipul de tratament chirurgical după examinarea clinică și imagistică a pacientului, apoi se efectuează un set de analize preoperatorii, un consult cardiologic și unul preanestezic, în vederea intervenției chirurgicale. Toate aceste pregătiri sunt necesare pentru a putea stabilii dacă pacientul este apt pentru a suporta o operație. Dar, pentru intervenţia în sine, nu sunt multe pregătiri, având în vedere că operaţiile se fac cu incizii foarte mici, riscurile sunt mult mai scăzute comparativ cu metodele clasice şi recuperarea este mult mai rapidă.
- În cazul monturilor, de exemplu, cum se procedează?
- Tratamentul chirurgical, în momentul de faţă, are mai mult de 10 tehnici care pot fi aplicate pentru a scapă de monturi. Există unghiuri intermetatarsiene şi metatarso-falangiene care se modifică o dată cu deformarea, la fel şi centrul de greutate, ceea ce duce la apariția durerii în timpul mersului. Prin metodele minim invazive, noi reuşim să eliminăm acest dezechilibru şi să aducem aceste unghiuri la limitele normale, efectuând osteotomii de corecţie la nivelul oaselor şi schimbarea axului mecanic al piciorului către un ax anatomic.
„Tratamentul ortopedic poate fi o variantă în stadiile incipiente”
- Se intervine la ambele picioare în același timp?
- Se poate interveni la ambele picioare în același timp, dacă gradul de deviere al montului nu este unul mare, dar este de preferat să se efectueze pe rând la un interval de minimum trei-şase luni între intervenții.
- Operaţia este prima opțiune de tratament sau se încearcă și alte variante?
- Tratamentul ortopedic poate fi o variantă în stadiile incipiente, prin schimbarea încălțămintei cu una comodă și largă, purtarea de orteze pe timpul nopții și tratamente medicamentoase pentru reducerea inflamației și a durerii, dar toate acestea pot doar întârzia dezvoltarea diformităţilor și amânarea tratamentului chirurgical, în cazul monturilor, dar sunt multe alte patologii ale piciorului care se pot trata fără intervenţii chirurgicale.
„Placa asigură o stabilitate mai bună osului“
- Ce riscuri există în urma operațiilor?
- Riscurile sunt minime, sunt cele generale care pot apărea la orice tip de intervenţie, însă comunicarea cu medicul curant și respectarea indicațiilor acestuia în perioada postoperatorie reduce semnificativ incidența complicațiilor și a riscurilor. Cele mai frecvente probleme apar când pacienţii nu respectă indicaţiile postoperaţiii şi aleg să facă altfel decât este indicat. Putem menționa şi riscul de recidivă, deși este unul foarte mic, dacă folosim metodele moderne minim invazive. În timpul operației, dacă se constată că osul are o fragilitate crescută, se poate decide modificarea metodei de fixare, de la cea cu șurub, la folosirea unei plăci blocate, pentru a asigura o stabilitate mai bună a osului.