de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
În ultimii ani s-au derulat numeroase cercetări cu privire la stres și efectele acestuia asupra sănătății umane. Oamenii de știință au descoperit că această stare crește riscul de accident vascular cerebral, boala Alzheimer și de diabet. Un studiu de dată recentă pune în evidență că stresul poate afecta negativ intestinul.
Atacă citokina care protejează mucoasa intestinală
O echipă de cercetători de la Universitatea McMaster, din Ontario, Canada, a descoperit o legătură între stresul psihologic și boala Crohn. După o serie de experimente pe animale de laborator, experții canadieni au observat modul în care stresul a crescut numărul bacteriilor, cum ar fi E.coli, în intestin și, de asemenea, a afectat negativ o citokină care ajută la protejarea mucoasei intestinale de bacteriile agresive, care pot provoca crizele bolii Crohn. Aceasta este o afecțiune autoimună, care generează inflamarea tractului gastrointestinal, mai precis sistemul complex care include hrana, digestia acesteia și eliminarea deșeurilor. Simptomele afecțiunii sunt foarte neplăcute - diaree, constipație, pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate, inflamarea articulațiilor, oboseală accentuată, complicaţii cutanate.
Slăbește sistemul imunitar
Boala Crohn afectează, în Occident, aproximativ 300 de persoane la fiecare 100.000. Tratamentele includ medicamente, modificări ale dietei și posibile intervenții chirurgicale, pentru a repara secțiuni deteriorate ale tractului gastrointestinal. În timp ce, pe de o parte, cauzele bolii Crohn nu sunt complet cunoscute, iar cercetătorii afirmă că genetica, ereditatea și mediul de viață pot juca un rol în această afecțiune, noul studiu canadian pune în evidență faptul că stresul este un element care intră în ecuația simptomelor acute ale acestei afecțiuni. „Ne-am concentrat asupra modului în care stresul a afectat alcătuirea microbiomului intestinal, ceea ce ne-a condus la o nouă descoperire a modului în care acesta are un impact negativ asupra sistemului imunitar al corpului, împiedicându-ne astfel capacitatea de a îndepărta bacteriile asociate bolilor”, explică specialistul Brian Coombes, care a condus echipa ce a realizat cercetarea. Odată cu această descoperire, specialiștii consideră că ar putea fi dezvoltate noi tratamente pentru boala Crohn.
„Am descoperit că stresul permite bacteriilor asociate bolii Crohn să se extindă în intestin“ (Brian Coombes, Universitatea McMaster, Canada)
Facilitează înmulţirea bacteriilor agresive
Tipurile de stres psihologic care pot agrava boala Crohn includ probleme de relație, decesul unei persoane dragi, dificultăți financiare sau de muncă. „Am fost interesați să înțelegem mai bine legătura dintre creier și intestin, care ar putea conduce această conexiune între stres și sănătatea precară a microbiomului”, adaugă Coombes. Pentru studiu, cercetătorii au folosit un stimulent de stres psihologic la un grup de animale de laborator și au descoperit la exemplarele cu stres indus o creștere a unei familii de bacterii periculoase, pe care cercetări anterioare o asociaseră cu sindromul colonului iritabil. Experții canadieni și-au continuat experimentul timp de o lună și au mai demonstrat că hormonii de stres au distrus celulele care ajută la producerea citokinei care asigură buna funcționare a celulelor peretelui intestinal, facilitându-se astfel pătrunderea bacteriilor în intestin. În viitor, echipa de experți canadieni se va concentra pe evaluarea vitezei cu care se reface microbiomul intestinal după stres și dacă există consecințe pe termen lung.