de Camelia Onciu
Vă scoate din sărite sforăitul partenerului? Apăsarea tastaturii vă aduce în pragul unei crize de nervi? Sunteți gata să izbucniți nervos atunci când cineva își taie unghiile? Sau când cineva apasă butonul pixului în mod repetat? S-ar putea să fiți un misofon, iar tulburarea este considerată o reacție irațională, pentru care ar trebui să mergeţi la specialist.
Sunetele banale pot deveni insuportabile
Termenul „misofonie” a fost creat în anul 2000 de profesorul american Pawel Jastreboff, medic specialist ORL, pentru a o diferenția de alte forme de intoleranță la zgomot (fonofobie, hiperacuzie, tinitus etc.). Mulți dintre noi reacționăm intens la sunete banale: trosnitul degetelor, dregerea vocii, mestecatul cu zgomot, râsul compulsiv al unui prieten. Se pare că aversiunea cea mai puternică o avem față de zgomotele deranjante produse de cei apropiați, fapt ce poate afecta grav relațiile de familie. Din fericire, doar o mică parte dintre misofoni resimt afecțiunea ca pe o dizabilitate. Cei mai mulți reușesc să se calmeze, însă unii experimentează reacții puternice: dezgust, dorință de a lovi autorul zgomotului enervant.
Cauzele rămân un mister
La originea hiperacuziei stă adesea o traumă sonoră care duce la o alterare a funcționării creierului auditiv. Dar pentru misofonie, apariția tulburării rămâne un mister. Unele studii sugerează că ar fi legată de particularități ale creierului, de anomalii în secreția anumitor neurotransmițători (dopamină, serotonină), altele constată o frecvență mai mare a acestor reacții la persoanele care suferă de tulburări obsesiv-compulsive. Dar aceste caracteristici nu sunt suficiente pentru a explica apariţia tulburării. Cel mult, ne permit să înțelegem intensitatea reacției emoționale care însoțește captarea anumitor sunete.
O problemă care vine din trecut
Dovezile sugerează că această aversiune se dezvoltă în copilărie și tinde să se înrăutățească odată cu trecerea timpului. Dar de ce unele zgomote sunt intolerabile și altele nu? De ce mestecatul tatălui, fratelui sau soțului stârnește o furie aproape incontrolabilă, în timp ce aceleași zgomote produse de un copil sau de animalul nostru de companie ne lasă indiferenți? Abordările psihoterapeutice prin care terapeutul ajută pacientul să retrăiască emoțiile din trecut au scos la suprafață evenimente îngropate în subconștient. Mulți pacienți și-au amintit momente în care sunetul insuportabil se petrecea în copilărie, asociat unor evenimente neplăcute.
Întoarcerea la normalitate e posibilă
Fugi sau atacă: aceste două reacții spontane la stres ar trebui evitate. A fugi înseamnă a te izola, a te desprinde de cei care se află la originea zgomotului. Furia nu este nici ea un consilier mai bun. Dopurile de urechi sau alte dispozitive de protecție pot fi indicate uneori, ca măsură intermediară. Soluția este comunicarea cu persoana responsabilă de zgomotul enervant, sub îndrumarea unui specialist. Terapiile comportamentale și cognitive sunt utile, metodele de relaxare sunt buni adjuvanți pentru a scădea nivelul de stres. Misofonia în loc să fie reprimată, trebuie acceptată pe deplin, cu toate senzațiile pe care le scoate la iveală. Pe parcursul psihoterapiei și cu exercițiile de acasă, se estompează și, în cele din urmă, dispare.