de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Avansul tehnologic din prezent permite estimări foarte optimiste asupra impactului pe care inteligența artificială îl va avea pe direcția creșterii speranței de viață, arată cele mai recente rapoarte americane.
Cunoștințele medicale se vor dubla la fiecare 73 de zile
Speranța de viață care va depăși frecvent vârsta centenară se va datora avansului tehnologic și mai ales utilizării inteligenței artificiale pe segmentul prevenirii îmbătrânirii, arată datele unui raport realizat de experți de la Bank of America. Potrivit documentului, în modalitățile de a amâna momentul decesului „curg” sume colosale - 110 miliarde de dolari, care ar urma să crească la 600 miliarde de dolari până în 2025. Analiștii Felix Tran și Haim Israel, autori ai lucrării, punctează faptul că aceste rezultate se vor datora în primul rând dezvoltării fără precedent a geneticii, a editării genomului uman, a intrării în forță a inteligenței artificiale în lumea medicinei, precum și a avansului spectaculos al modalităților de tratament al diverselor boli. „Începând din anul 2022, cunoștințele medicale se vor dubla la fiecare 73 de zile comparativ cu o perioadă de 3,5 ani necesară pentru același efect în 2010. Din 2003 încoace, costurile editării genomului au scăzut cu peste 99%, ceea ce a facilitat o nouă frontieră în medicina de precizie și permite o creștere semnificativă a speranței de viață, anunțând ceea ce se poate numi tehmanitate, revoluția spațiului de întâlnire a omului cu tehnologia”, explică Israel.
Mai puține boli, mai multe zile
Începând din viitorul imediat, arată raportul, „amortalitatea” - complexul de metode de amânare a decesului - va „rula” sume colosale, după principiul îmbunătățirii calității vieții și eliminării unui număr cât mai mare din suferințele oamenilor. „Această industrie nu se va axa neapărat pe a le promite oamenilor că vor trăi veșnic, ci va încerca să le facă viața cât mai lipsită de boli și astfel prelungirea acesteia să vină în mod natural”, argumentează Tran. Specialiștii exemplifică cu programe recente de explorare a spațiului cosmic care au inclus companii care se ocupă cu echipamentele chirurgicale și care în multe cazuri colaborează cu alte multinaționale pentru a descoperi înlocuitori pentru genunchii afectați sau, prin editarea genetică, pentru a preveni o serie întreagă de boli care în prezent scurtează viața oamenilor. În noua generație de tehnologie pe acest segment se vor investi 41 de miliarde de dolari până în 2025, arată raportul Bank of America.
Inteligența artificială va scădea costurile cu îngrijirea
Alți giganți din domeniul tehnologic caută modalități de a realiza medicație foarte avansată, bazată pe avansul rapid al cercetării, susținând serii după serii de teste moleculare. Alte domenii foarte vizate în prezent de investiții masive sunt cele despre descoperirea de remedii pentru Alzheimer, Parkinson sau fibroză cistică, adaugă autorii raportului. Și implicarea inteligenței artificiale în prelucrarea unui număr imens de date este o arie în care se investește masiv, dat fiind faptul că aceste colectări pot genera foarte utilele legături cauză-efect în cazul bolilor. Și acest domeniu va „înghiți” sume colosale în anii imediat următori - 36 de miliarde de dolari până în 2025. Avansul pe acest domeniu este considerat foarte important de autorii documentului, întrucât inteligența artificială este creditată cu capacitatea de a contribui la scăderea costurilor cu îngrijirea medicală prin creșterea preciziei procedurilor și abordările țintite.
Dezvoltarea tehnologică va fi orientată preponderent pe tratarea maladiilor care afectează 91% dintre vârstnici: demenţa senilă, Alzheimer şi Parkinson
Raportul Bank of America face referire și la creșterea speranței de viață prin promovarea de campanii a alimentației sănătoase și a exploatării raționale a resurselor Terrei („Daily Mail“)