de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Lumea contemporană este marcată de evoluția rapidă a bolilor mintale și neurodegenerative, de la anxietate la Alzheimer. Specialiștii recomandă mijloace simple, accesibile, prin care poate fi menținută tinerețea creierului în fiecare zi.
Mișcare fizică departe de zonele poluate
Odată cu înaintarea în vârstă, creierul începe să se schimbe. De la vârsta de 60 de ani, lobul frontal și hipocampul, zone implicate în funcția cognitivă și care codifică noi amintiri, încep să se micșoreze. În aceste condiții, experții recomandă insistent exercițiile fizice regulate, care cresc numărul de mitocondrii din celulele creierului. „Mișcarea de fiecare zi trebuie făcută departe de zonele cu poluare ridicată, întrucât aceasta poate anula beneficiile. Poluarea duce la inflamație sistemică în tot corpul, care afectează creie- rul”, explică specialistul Ian Mudway, de la Școala de Sănătate Publică de la Imperial College London.
Evitarea focurilor deschise
Expunerea la un anumit poluant - nanoparticulele de magnetit, specific arzătoarelor cu lemne - este deosebit de dăunătoare pentru creier, punctează Barbara Maher, profesor de Științe la Universitatea Lancaster. Alături de poluanții ultrafini specifici fumului din trafic, acesta este un catalizator pentru formarea de compuși care pot duce la deteriorarea sau moartea celulelor. Într-un studiu pe care l-a publicat recent, Maher a detaliat prezența abundentă a nanoparticulelor de magnetit în țesutul creierului locuitorilor din Mexico City sau Manchester - ambele fiind orașe în care oamenii sunt expuși la fumul arzătoarelor de lemne. „Rezultatele indică faptul că nanoparticulele de magnetit pot pătrunde în creier, prezentând un risc pentru sănătate, inclusiv instalarea bolii Alzheimer. Ratele de demență sunt mai mari în țările în care folosirea arderii lemnului este foarte răspândită”, explică Maher.
Minidiete de două săptămâni
În condițiile vieții contemporane, creierul rămâne expus la numeroși agresori, pe lângă procesele firești de declin care survin odată cu înaintarea în vârstă. „Mitocondriile din celule pot înceta să funcționeze corect și să înceapă să elibereze molecule dăunătoare, numite radicali liberi. Vă puteți ajuta celulele să elimine aceste molecule prin minidiete de două săptămâni sau post intermitent, care declanșează autofagia, procesul organismului de curățare a celulelor vechi și deteriorate și care generează producerea altora, noi. Chiar și oameni de știință care lucrează în domeniu urmează o dietă 7:2, în care se ține post două zile pe săptămână. Sau, pentru un efect similar, se reduce consumul la 40% din normal timp de două săptămâni. Personal, practic acest aport redus, la fiecare câteva luni”, afirmă Nicholas Ktistakis, biolog la Institutul Babraham, din Cambridge.
Tratament adecvat pentru tensiunea arterială
Tensiunea arterială crescută, netratată corespunzător, este unul dintre factorii care accelerează declinul cognitiv. În aceste condiții, specialistul Gill Livingston, profesor de psihiatrie la University College London, afirmă că „persoanele cu hipertensiune arterială sunt mult mai susceptibile de a avea un accident vascular cerebral și mai expuse riscului de a avea boli neurodegenerative. Pacienții cu tensiune arterială ridicată prezintă o subțiere mai pronunțată a țesutului cerebral, ceea ce reduce capacitatea creierului de a funcționa bine”. Ca urmare, se recomandă menținerea sub control a valorilor tensiunii arteriale, deopotrivă prin medicamente și prin metode simple de stil de viață - consumul de alimente adecvate, de condimente (ardei iute, curcuma), de ceai de hibiscus și de ciocolată neagră.
Consum de ardei gras roșu și galben
Menținerea în stare bună a celulelor gliale este importantă pentru o serie de funcții ale creierului. Aceste celule se găsesc în întregul sistem nervos și susțin neuronii, inclusiv aducând nutrienți și eliminând deșeurile. Dacă celulele gliale devin inflamate, pot elibera substanțe chimice toxice, care perturbă funcționarea normală a neuronilor. Inflamația cronică a acestor celule a fost legată de probleme mintale, inclusiv depresie, și neurodegenerative, ca demența. „Există abordări dietetice pentru a combate fenomenul. Flavonoidele din plante - compuși care produc pigmenții colorați găsiți în ardeii grași roșii și galbeni, vinetele violet și legumele cu frunze verzi - au demonstrat că au efecte antiinflamatorii asupra acestor celule, precum și acțiuni antivirale și antitumorale”, recomandă Tony Dickenson, profesor de neuroștiință, fiziologie și farmacologie la University College London.
Verificarea glandei tiroide
Mulți oameni au o tiroidă mai puțin activă, care nu produce suficientă tiroxină, ceea ce duce în timp la declin cognitiv. Pe lângă cazurile cunoscute, există și un număr neestimat de persoane care nu sunt conștiente că au această problemă. Dar o tiroidă mai puțin activă duce la slăbirea memoriei, deoarece hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru funcționarea creierului. „Deficitul de hormoni tiroidieni, chiar și de scurtă durată, poate duce la leziuni ireversibile ale creierului, ale căror consecințe depind nu numai de severitatea, ci și de momentul specific de debut și durata deficienței. Nu există nicio modalitate de a preveni o tiroidă subactivă, dar este tratabilă cu medicamente care să înlocuiască hormonii pe care tiroida nu îi produce. Dacă o persoană are simptome de letargie sau constată o creștere inexplicabilă în greutate, este nevoie de un test de tiroidă”, afirmă Stephen Shalet, profesor de endocrinologie la Spitalul Christie, din Manchester.
Prevenirea pierderii auzului
Pierderea auzului este în mare parte inevitabilă odată cu înaintarea în vârstă, dar cercetările sugerează că persoanele cu pierdere severă a auzului au un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta boli neurodegenerative. Acest lucru ar putea fi cauzat de faptul că persoanele cu surditate devin treptat izolate social, un factor de risc pentru demență. „Soluția la îndemână este socializarea, dar pe cât de stimulatoare poate fi o conversație, pe atât de mare este efortul pentru creierul unei persoane cu auz slab de a descifra ce se spune. Nu putem vindeca surditatea, dar există aparate auditive avansate, care le pot permite oamenilor să rămână activi în societate”, recomandă Rony Ganguly, președintele Asoc iației Profesioniştilor Independenţi din domeniul Sănătăţii Auditive, din Marea Britanie.