de Ștefania Băcanu şi Adrian Pătrăuceanu
Sindromul Horner, cunoscut și ca palsia oculosimpatetică, reprezintă un cumul de reacții provocate de obstrucția unei căi nervoase de la creier la nivelul feței și al ochiului, pe o parte a corpului. Este rezultatul unui atac vascular cerebral, al unei tumori sau o leziune a coloanei vertebrale și se manifestă prin scăderea dimensiunii pupilei, căderea pleoapei și transpirație redusă pe partea afectată a feței.
Poate fi o boală congenitală
Despre Sindromul Horner a vorbit pentru prima dată oftalmologul elvețian Johann Friedrich Horner, în 1869, care a și dat numele acestei boli. Potrivit cercetărilor efectuate de medic, boala este rezultatul afectării unei anumite căi din sistemul nervos simpatic, cel responsabil de reglarea bătăilor inimii, a transpirației, a tensiunii arteriale, dar și de dilatarea pupilelor și a altor reacții tipice schimbărilor din mediu. Astfel, leziunea poate fi localizată la nivelul primului neuron sau la nivelul celui de-al doilea și al treilea neuron, cum este cazul trombozei de sinus cavernos, ca urmare a unui accident vascular cerebral, al unui infarct miocardic, a unei tumori, ca o consecință a întreruperii arterei principale a gâtului sau ca o complicație accidentală a intervenției chirurgicale. Există și situații când Sindromul Horner este congenital sau este rezultat al cancerului pulmonar, dar sunt cazuri izolate. Înainte de a merge la medic pentru un diagnostic clar, pacientul trebuie să își urmărească stările și simptomele o perioadă de timp și să și le noteze, pentru că acestea se pot schimba de la o zi la alta. De asemenea, este necesară o schemă a medicamentelor pe care le ia și, eventual, dacă se cunoaște existența vreunui accident vascular cerebral.
Culoarea irisului se modifică
Sindromul Horner se diagnostichează clinic, evidențiind simptomatologia specifică: migrene puternice, micșorarea și dilatarea pupilei, pleoapă căzută, ridicarea ușoară a pleoapei inferioare, transpirație redusă pe partea afectată, absența reacției de înroșire a porțiunii de piele care, în mod normal, s-ar fi modificat la căldură, după efort fizic sau în urma unei emoții puternice, sau iris mai deschis la culoare. De asemenea, studiile imagistice și cele de laborator sunt utilizate pentru a diagnostica prezența sindromului. Inervația simpatică a globului ocular și a feței este responsabilă cu funcțiile involuntare ale acestora, adică dilatația pupilei și sudorația cutanată. Orice întrerupere a traiectului normal al acestor căi poate fi cauza manifestărilor specifice Sindromului Horner. Această inervație este constituită dintr-un arc reflex cu trei neuroni: primul se găsește în hipotalamusul postero-lateral și fibrele simpatice coboară pe aceeași parte, prin trunchiul cerebral, în măduva spinării. În cazul celui de-al doilea neuron, fibrele pleacă din măduva spinării și urcă în lanțul simpatic cervical, aproape de artera subclaviculară. Ajung la nivelul ganglionului cervical superior, aflat la bifurcația arterei carortide comune, unde fac sinapsă. În cazul afectării primului neuron, aceasta se produce ca urmare a meningitei bazale, a accidentului vascular cerebral sau ocular, a diagnosticului de scleroză multiplă, a malformației Arnold-Chiari sau ale unor traumatisme în zona gâtului. În ceea ce privește afectarea celui de al doilea neuron, responsabile sunt tumoarea pulmonară, lezarea arterei carotide, afecțiuni ale urechii medii, abcesul mandibular sau anevris- mul de aortă. A treia grupă neuronală se extinde de-a lungul gâtului și duce către pielea feței și mușchii irisului și ai pleoapelor, iar afecțiunile asociate pot fi deteriorarea arterei carotide, a venei jugulare sau o infecție dezvoltată în zona craniului.
Operaţia este necesară dacă factorul declanşator este tumora
Tratamentul se stabilește de medicul specialist, în funcție de tipul afecțiunii care provoacă simptomele sindromului. Remediul este diferit și poate varia mult, pentru că și cauzele dezvoltării acestei boli sunt numeroase. De exemplu, dacă la baza sindromului stă o tumoră sau o anomalie, cea mai bună variantă de tratament este intervenția chirurgicală. Este foarte important de reținut că Sindromul Horner poate crea complicații greu de gestionat, dacă nu sunt prezentate la timp. Mai exact, amețeala din senin, tulburările de vedere, slăbiciunea musculară și incapacitatea de a controla mișcările sau durerile acute de gât sunt semne că trebuie să mergeți urgent la medic. Altfel, problemele se pot agrava și vor fi mai greu de controlat și de remediat.