de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Siliconul este un material străin pentru corpul uman și, prin urmare, stimulează sistemul imunitar să lupte. În aceste condiții, un studiu israelian numește implanturile mamare, care se practică, în pofida controverselor și nenumăratelor efecte negative, de 60 de ani, „o greșeală medicală istorică”.
Pierderea auzului, erupții cutanate, căderea părului, reacții alergice
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Ariel și Facultății de Medicină Sackler, a Universității din Tel Aviv, avertizează că implanturile mamare provoacă probleme autoimune, scrie Jerusalem Post. Decizia din anii 1960 a comunității medicale de a permite implanturile mamare cu silicon pentru chirurgie estetică și reconstrucție este considerată o „eroare medicală istorică”. „Societatea medicală a considerat în mod eronat siliconul ca fiind un material inert în relație cu corpul uman și cu sistemul imunitar”, au scris experții din echipa condusă de imunologul prof. Yehuda Shoenfeld și biologul molecular de la Universitatea Ariel, dr. Gilad Halpert, în cel mai recent număr al revistei IMAJ „The English-language journal of the Israel Medical Association”. Astfel, s-a constatat că implanturile de silicon sunt asociate cu dezvoltarea de manifestări clinice severe și uneori inexplicabile, cum ar fi oboseală cronică, probleme de somn și de memorie, durere generalizată, uscăciunea gurii și a ochilor, mialgii, palpitații, pierderea auzului, erupții cutanate, căderea părului, probleme de vedere, reacții alergice etc.
Inflamații acute și cronice
De-a lungul anilor, în întreaga lume, „s-au acumulat multe rapoarte cu privire la efectul dăunător al implanturilor de silicon asupra sănătății umane și a fost generată o mare dezbatere cu privire la siguranța implanturilor mamare”, arată specialiștii israelieni. Acestea declanșează inflamații acute și cronice, ducând la formarea de capsule fibrotice pe suprafața implantului. În plus, s-au dovedit a fi asociate cu dezvoltarea bolilor reumatologice și a limfomului. Deși Autoritatea pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) și-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea cu privire la implicațiile acestor intervenții și a cerut companiilor implicate să furnizeze date despre orice alertă cu privire la implanturi, companiile au continuat să le vândă fără a raporta date, așa cum s-a convenit. În octombrie 2019, FDA a recomandat din nou avertismente în care să fie descrise pericolele cu care se confruntă femeile care solicită implanturi mamare.
Microparticulele pot migra către tiroidă, intestin, măduva spinării
În avertismentul lor, specialiștii din Israel, care au intervievat un eșantion reprezentativ de femei, punctează că în cadrul laboratorului s-a descoperit prezența autoanticorpilor împotriva sistemului nervos autonom în sângele femeilor cu astfel de implanturi, ceea ce ar putea explica unele dintre simptomele severe ale pacienților - oboseală, durere larg răspândită, palpitații, pierderi de memorie și un tip rar de limfom (cancer de sânge), printre alte complicații. „Siliconul nu este un material natural, ci un polimer ramificat care a fost fabricat din atomi de siliciu… Expunerea îndelungată a oamenilor la siliciu s-a dovedit că declanșează boli autoimune”, atrag atenția experții. Pe de altă parte, un grup de cercetători din Olanda a raportat că microparticulele unui polimer pot migra către tiroidă, intestin, măduva spinării și chiar rinichi. Un studiu extins israelian, publicat anterior în Jurnalul Internațional de Autoimunitate, a constatat că multe dintre zecile de mii de persoane analizate care au primit implanturi de silicon au dezvoltat sindromul Sjogren (ochi uscați și gură uscată), sarcoidoză (pete de țesut roșu și umflat, care se dezvoltă în organele corpului), artrită reumatoidă și fibromialgie.
Creșteri uluitoare ale incidenței bolilor reumatice
În anii 1990, mai multe rapoarte au revizuit puținele studii care evaluează orice risc crescut de boli sistemice și autoimune în rândul femeilor cu implanturi mamare. Concluzia la acel moment a fost că nu existau dovezi care să stabilească o legătură cauzală între implantarea de implanturi mamare cu silicon și oricare dintre tipurile de boală. Dar în ultimii ani, studii ample au raportat cifre uluitoare, clinic și statistic, ale unora dintre aceste boli. Un studiu realizat pe 24.000 de femei cu implanturi mamare a constatat o creștere semnificativă statistic, cu 22%, a bolilor autoimune sau reumatice diagnosticate. Un studiu derulat pe paciente din SUA de specialiștii de la MD Anderson Medical Center a luat în calcul datele a circa 100.000 de femei cu implanturi mamare, descoperindu-se o creștere cu 800% a sindromului Sjögren, cu 700% a sclerodermiei și cu aproape 600% a poliartritei reumatoide în rândul femeilor cu implanturi mamare, comparativ cu populația generală de aceeași vârstă.
Triplare a riscului de deces
Pe segmentul psihologic, s-au înregistrat la femeile care au recurs la implanturi cu silicon tulburare dismorfică corporală (un tip de boală mintală) și depresie. Datele internaționale arată, de pildă, că în Danemarca, 8% dintre pacientele care au recurs la mărirea sânilor au avut un istoric preoperator de spitalizare psihiatrică. În același timp, studiul longitudinal Excess Mortality from Suicide and other External Cause of Death Among Women with Cosmetic Breast Implants a raportat că femeile care au avut implanturi mamare înregistrează și un risc de trei ori mai mare de a se sinucide. Mai mult, femeile cu implanturi mamare s-au confruntat și cu un risc de deces triplat din cauza abuzului de medicamente prescrise pentru a atenua efectele luptei organismului împotriva respectivelor corpuri străine din silicon, medicație care nu le-a rezolvat problemele de sănătate.
Complicaţii chirurgicale, neplăceri estetice
Amplasarea chirurgicală a dispozitivelor de implant mamar prezintă aceleași riscuri pentru sănătate ca orice altă intervenție chirurgicală - reacția adversă la anestezie, hematomul (sângerare postoperatorie), hematomul tardiv (sângerarea postoperatorie după șase luni sau mai mult de la operație), serom (acumulare de lichid), defalcare la locul inciziei (infecție a plăgii). Complicațiile specifice măririi sânilor includ durerea sânilor, senzația alterată, încrețirea vizibilă, asimetria, subțierea țesutului mamar și întreruperea planului natural dintre sâni. În plus, complicațiile și reoperațiile legate de intervenția chirurgicală de implantare și de expansori de țesut (suporturi de implant în timpul intervenției chirurgicale) pot provoca cicatrici. Statistic, peste 20% dintre femeile care au recurs la implanturi cosmetice și 50% dintre cele care au suferit o implantare de reconstrucție a sânilor au cerut explantarea lor la 10 ani după intervenție.