Main menu

header

de Roxana Istudor şi  Daniel Şuta

Consumul excesiv de alcool accelerează ceasul biologic

Oamenii de știință de la Universitatea din Oxford atrag atenția asupra unuia dintre cele mai grave efecte ale consumului excesiv de alcool - mai mult de cinci pahare cu vin pe săptămână: accelerarea ceasului biologic al organismului. Experții au examinat date de la aproape 250.000 de persoane și au descoperit că aceia care au băut peste 17 unități de alcool pe săptămână aveau telomeri mai scurți. Acest efect este direct legat de protejarea ADN-ului împotriva deteriorării și de instalarea unor afecțiuni precum Alzheimer, diabet și boli de inimă.

Stilul de viaţă nepotrivit, mai periculos decât îmbătrânirea

Un stil de viață care include fumatul, consumul masiv de alcool, hrana nesănătoasă și instalarea diabetului zaharat pot îmbătrâni creierul cu până la 20 de ani peste nivelul înregistrat de oamenii cu un stil de viață mai sănătos, arată rezultatele unei cercetări derulate de Rotman Research Institute, din Toronto, Canada. De asemenea, foarte periculoase pentru sănătatea creierului s-au dovedit depresia și abuzul de medicamente sau de substanțe halucinogene, fiecare având potențialul de a adăuga circa trei ani la vârsta cognitivă normală.

Adolescenţii care îşi pierd bunicii riscă depresia

Potrivit rezultatelor unui nou studiu derulat în cadrul Universității Penn State, din SUA, există o corelație semnificativă între decesul unui bunic și depresie, fenomen care se manifestă cel mai pregnant în rândul băieților adolescenți. Cercetarea a pus în evidență faptul că timp de până la șapte ani de la moartea unui bunic, tinerii au prezentat o creștere cu 50% a simptomelor depresiei. De asemenea, pierderea unei bunici a fost legată de un risc mai mare ca și mamele adolescenților să devină depresive.

Sedentarismul creşte riscul de AVC

Fiecare oră petrecută în sedentarism după vârsta de 60 de ani crește riscul unui accident vascular cerebral cu 14%, avertizează un studiu recent, derulat în SUA. Potrivit cercetătorilor americani, voluntarii participanți la teste care nu s-au mișcat suficient timp de 13 ore au prezentat un pericol cu 44% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral decât cei care au fost sedentari mai puțin de 11 ore. Pe de altă parte, doar 25 de minute de exerciții fizice moderate zilnic reduc riscul cu peste 40%.

Traiul în apropierea şoselelelor aglomerate, mai scurt cu 20%

Un studiu realizat la Universitatea din New York a pus în evidență faptul că persoanele care locuiesc în imediata apropiere a unei artere rutiere aglomerate au o viață mai scurtă cu peste 20%. Concret, potrivit specialiștilor americani, oamenii expuși la niveluri peste medie de poluare a aerului prezintă un risc cu aproape un sfert mai mare de a muri în următorii 14 ani, în principal din cauza bolilor cardiovasculare. Studiul arată, de asemenea, că ratele atacurilor de cord și accidentului vascular cerebral au crescut cu 17% în rândul celor afectați de viața în preajma drumurilor intens circulate.