de Monica Beleneș şi Claudia Mîţoi
Pierderea funcţiilor locomotorii este un handicap greu de acceptat, dar cu care se poate trăi toată viața. În general, persoanele aflate în această situație suferă de paraplegie. Doctor Ovidiu Tudor (foto), medic neurolog în cadrul spitalului Regina Maria, ne-a spus care sunt cauzele și cum poate evolua în timp această afecțiune.
„Simptomele pot varia ca severitate sau ca semne”
- Ce este paraplegia?
- Paraplegia este termenul medical folosit pentru a descrie incapacitatea sau imposibilitatea de a mișca voluntar părțile inferioare ale corpului. Zonele afectate includ degetele de la picioare, picioarele și uneori abdomenul. Majoritatea persoanelor cu paraplegie au membrele inferioare perfect sănătoase din punct de vedere anatomic, însă problema este la nivelul creierului, al măduvei spinale sau la nivelul ambelor regiuni. Consecința constă în împiedicarea trimiterii de semnale sau comenzi către partea inferioară a corpului.
- De câte feluri este?
- În esență, paraplegia se caracterizează prin paralizia picioarelor, dar există diferite tipuri de paraplegie în care simptomatolgia poate varia ca severitate sau ca semne și simptome asociate. Paraplegia parţială sau incompletă - fie picioarele nu sunt afectate complet, fie sunt afectate asimetric (un picior își pierde în totalitate funcția motorie fiind complet paralizat, în timp ce piciorul opus are o funcţie limitată, dar nu abolită). De asemenea, există situații în care un caz de paraplegie completă poate evolua spre paraplegie parțială ca urmare a măsurilor de terapie recuperatorie iniţiate, dar și situații în care paraplegia incompletă suferă o trecere spre paraplegie completă, cel mai adesea acest lucru putând fi întâlnit în cazul afecţiunilor degenerative. Mai există paraplegia completă - toate funcțiile senzoriale și motorii sunt abolite. Apare, de regulă, în cazul leziunilor totale ale măduvei spinării la nivelul coloanei toracale și lombare. Şi mai este şi paraplegia spastică ereditară - se caracterizează prin slăbiciune musculară progresivă și spasticitate (rigiditate) localizată la nivelul membrelor inferioare. Aceste afecțiuni pot fi moștenite de la unul dintre părinți.
„Abordarea terapeutică face diferența în evoluția bolii”
- Care sunt simptomele specifice?
- Paraplegia are un spectru variabil și interschimbabil. Aceeași persoană poate prezenta simptome care se modifică în timp, uneori imprevizibil, cu schimbări semnificative chiar de la o zi la alta. Cele mai frecvente simptome ale paraplegiei sunt: pierderea sensibilității sub nivelul leziunii care a determinat deficitul. Leziunile de dimensiuni mari vor produce o pierdere mai mare a funcției senzoriale; senzații fantomatice la nivelul corpului, dureri inexplicabile, senzații de șoc electric sau alte manifestări senzoriale cu caracter intermitent în jumătatea inferioară a corpului; pierderea sau scăderea funcției sexuale, a libidoului sau a fertilității; disfuncții sfincteriene la nivelul vezicii urinare și a intestinului; pierderea mobilității sub nivelul leziunii; tulburări de dispoziție și de comportament; infecții localizate în special în jumătatea inferioară a corpului, dintre acestea predominând escarele; creșteri în greutate; disautonomii: bătăi rapide ale inimii, pusee ale tensiunii arteriale sau caracter oscilant al acesteia; durere cronică.
- De ce apare şi când apare?
- Majoritatea pacienților cu paraplegie au picioarele perfect sănătoase. Problema disfuncţiei lor regăsindu-se într-o cu totul altă regiune anatomică şi anume în creier sau în măduva spinării care reprezintă un drum cu dublu sens, având rol în transmiterea semnalelor de la creier spre corp, dar şi în sens invers, în transmiterea informațiilor de la corp către creier. Principalele cauze sunt: leziuni traumatice ale măduvei și creierului (accidente de maşină şi de motocicletă, căderi etc.); leziuni medicale sau chirurgicale; răni prin împuşcare; accidente vasculare cerebrale; hipoxia cerebrală sau la nivelul măduvei spinării din cauza sufocării sau complicațiilor la naştere; tumori cerebrale sau la nivelul măduvei spinării; infarctul măduvei spinării, malformaţiile arteriovenoase, hematoamele extradurale ale coloanei vertebrale; inflamaţia membranei care înconjoară nervii spinali; infecţii la nivelul măduvei spinării sau în jurul acesteia; dracturi ale coloanei vertebrale patologice; scleroza multiplă.
„Pacienții pot dezvolta complicații cu risc vital”
- Cum se poate depista? Ce investigaţii se fac?
- Pentru un diagnostic corect este nevoie de o anamneză amănunţită şi de o evaluare atentă a simptomelor şi semnelor prezentate de pacient. Pentru o diagnosticare e nevoie de o serie de investigaţii care vor cuprinde: imagistică medicală (RMN, Computer Tomograf, Radiografii), electromiografie pentru testarea funcţiei nervilor şi a mușchilor, analize de sânge, puncţie lombară.
- Ce riscuri are un pacient cu paraplegie?
- Dincolo de inabilitatea motorie există o mulţime de alte complicaţii care pot să apară de-a lungul timpului şi pot varia destul de mult, de la ușoare până la complicații cu risc vital. Printre aceste complicații se numără: spasmele musculare, reflexe anormale, tonus muscular crescut, escarele de presiune, tulburări digestive prin afectarea motilității tractului intestinal, ceea ce poate conduce la constipaţie sau la incontinenţă pentru materiile fecale. Același lucru se poate întâmpla şi în cazul vezicii urinare, producând incontinenţă urinară, retenţie urinară cu instalarea globului vezical care necesită intervenţie de urgenţă pentru evacuare, senzaţie de urgenţă urinară sau de emisie incomplete a urinii. Infecții recurente ale tractului urinar, scăderea masei musculare din cauza lipsei de utilizare a musculaturii cu instalarea unor atrofii extinse la nivelul membrelor inferioare, depresie cronică, tulburări circulatorii, sepsis, pneumonie.
„Nu există tratament pentru inversarea afecţiunii“
- Se poate trata sau opera?
- Fiecare pacient este diferit, iar terapia va trebui personalizată în funcţie de cauza care a produs paraplegia. Din nefericire, nu există în prezent un tratament care să producă inversarea praplegiei, însă prevenţia complicaţiilor care pot să apară sau ameliorarea parţială a paraplegiei reprezintă obiective importante în privinţa creşterii calităţii vieţii pacientului. Printre opțiunile terapeutice se regăsesc: chirurgia în cazul tumorilor care produc compresie medulară sau atunci când trebuie redusă presiunea exercitată asupra coloanei vertebrale. De asemenea, chirurgia se foloseşte pentru eliminarea obiectelor incorporate la nivel medular, dar şi pentru stabilizarea coloanei aflată în suferinţă din cauza instabilităţii vertebrale. Se mai poate apela și la: terapia medicamentoasă pentru limitarea riscului de infecție, a cheagurilor de sânge, reducerea fenomenelor inflamatorii, diminuarea spasticității, kinetoterapia, terapia fizică și ocupațională, psihoterapia, exercitii fizice cu impact benefic asupra prognosticului (yoga, ridicarea de greutăți pentru prevenirea atrofiei, exercițiile de aerobic în apă).
- Care este rata de supraviețuire pentru pacienții cu paraplegie?
- Speranța de viață variază foarte mult, în funcţie de severitatea leziunii, de localizarea acesteia, de vârsta pacientului, dar şi de condițiile de îngrijire de care acesta beneficiază. Conform datelor de specialitate, speranţa de viaţă variază de la 1,5 ani pentru un pacient cu vârsta de peste 60 de ani, ventilat mecanic, până la 52,6 ani pentru un pacient cu vârsta de 20 de ani care păstrează un grad de mobilitate la nivelul membrelor inferioare.