Main menu

header

911 12 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Grepfrut, morcovi, vinete, cireșe, cartofi dulci… Legumele și fructele divers colorate sunt adevărate comori de nutrienți, iar regimul care le conține asigură buna funcționare a creierului și ține la distanță disfuncțiile cognitive.

Reduc riscul de Alzheimer

Cercetătorii Academiei Americane de Neurologie au anunțat rezultatele unui studiu de anvergură, derulat timp de două decenii pe un eșantion de 77.000 de persoane de vârstă înaintată și care a evidențiat că alimentele de culoare galbenă sau portocalie - grepfrut, morcovi, pepene galben, dovleac, cartofi dulci etc. - reduc riscul de Alzheimer cu aproape 40%. Această proprietate este generată de conținutul mare de antioxidanți, substanțe care stimulează creierul și țin la distanță declinul cognitiv la vârste înaintate. Mai departe, rezultatele au arătat că un aport ridicat de afine, mure, struguri negri, vinete și vișine are legătură cu o reducere cu 24% a disfuncției cognitive. La rândul lor, fructele roșii - căpșuni, cireșe, mere - se traduce printr-o reducere cu 20% a pericolului instalării bolilor neurodegenerative. „Rezultatele arată că simpla modificare a dietei poate ajuta la prevenirea declinului cognitiv”, explică specialistul Walter Willett, de la Universitatea Harvard.

Relație de protecție între antioxidanți și creier

Există dovezi tot mai certe care sugerează că flavonoizii din aceste alimente au o influență foarte puternică atunci când vine vorba de a împiedica abilitățile de gândire să scadă pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă. Experții americani au mai evidențiat, în cadrul aceluiași studiu, că nu este niciodată prea târziu de a se introduce aceste alimente pline de antioxidanți în dietă pentru a se consemna rezultatele benefice pentru funcționarea creierului. „O dietă colorată este un bun pariu pentru promovarea sănătății pe termen lung a creierului. Am văzut relația de protecție dintre antioxidanți și creier indiferent dacă oamenii consumau aceste alimente în dieta lor acum 20 de ani sau dacă au început să le încorporeze mai recent”, adaugă Willett. Cele mai bune rezultate din acest studiu s-au înregistrat la persoanele care au consumat în medie cel puțin o jumătate de porție pe zi de suc de portocale, portocale, ardei, țelină, grepfrut, mere și pere.

Studiul american este primul care identifică antioxidanții ca fiind cele mai benefice substanțe pentru sănătatea creierului