de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Stau în camerele lor minuscule, în fața computerelor și se întind în timpul zilei. Ies afară doar noaptea și numai dacă este inevitabil. Sunt tinerii afectați de sindromul Hikikomori, care se caracterizează prin izolarea autoimpusă, pentru luni, ani, uneori decenii.
Milioane de oameni care trăiesc cu părinții lor
Hikikomori este derivat din cuvântul japonez care înseamnă „retragere”. Potrivit specialiștilor de la Asociația Germano-Japoneză din München (Deutsch-Japanische Gesellschaft), care îl citează pe psihiatrul japonez Saito Tamaki, profesor la Universitatea Tsukuba, datele oficiale arată că numărul celor afectați de acest sindrom din Japonia, persoane cu vârsta de peste 15 ani, este de 1,75 milioane de oameni, cifra putând chiar depăși două milioane de „retrași”: „Hikikomori sunt definiți ca persoanele care petrec șase luni sau mai mult fără a participa în societate, dar și fără să sufere de o boală mintală”, punctează Saito. Spre deosebire de cei fără adăpost, de exemplu, acești oameni locuiesc în general cu părinții lor. Se estimează că mulți dintre ei își continuă acest stil de viață retrasă chiar și la vârste mai înaintate. Având în vedere extinderea fenomenului, Saito consideră că în realitate numărul celor atinși de acest sindrom ar putea ajunge și la 10 milioane de japonezi în anii următori.
Pierd contactul cu societatea
Specialistul japonez explică acest sindrom mai mult ca pe o stare decât ca pe o boală. Persoanele afectate de Hikikomori sunt oameni care reacționează prin așa-numita „dispariție tăcută”, ca reacție la problemele pe care trebuie să le înfrunte în societate, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, creșterea constantă a vârstei de pensionare și dificultățile pe care le întâmpină la revenirea pe piața muncii după ce au fost forțați să renunțe la job pentru a avea grijă de părinții în vârstă. Toate aceste repere sunt tipice pentru societatea japoneză, dar multe au început să se extindă și în alte părți ale lumii. Odată ce o persoană a intrat în „sistemul Hikikomori” pe termen lung, rămâne blocată într-un cerc vicios - pierd punctele de contact cu familia și societatea, iar pe măsură ce situația se prelungește, devine dificilă întoarcerea doar prin propriile eforturi. Aceasta a fost descrisă drept „problema 80-50”, prin care atât părinții în vârstă, cât și copiii lor de vârstă mijlocie se găsesc izolați.
O formă de dependență
Apariția Hikikomori a fost semnalată în Japonia spre sfârşitul anilor 1990. Dată fiind răspândirea cu repeziciune a fenomenului, Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării din Japonia a lansat un ghid al sindromului, care include o definiție („situația în care o persoană fără psihoză este retrasă în casa sa pentru mai mult de șase luni și nu participă la societate”). Un studiu a pus în evidență faptul că 4,3% dintre cei chestionați aparțineau grupului de izolați social de cel puțin trei luni și 3,8% s-au încadrat la grupa care a depășit această perioadă. „Oamenii care au fost retrași din societate de multă vreme simt că viața lor nu are sens sau valoare și devin extrem de nefericiți. Este prea dureros pentru ei să-și vadă situația ca pe ceva ce se întâmplă din vina lor, așa că încep să-și învinovățească părinții. Odată ce Hikikomori apare, poate escalada ca o formă de dependență”, detaliază Saito.
Extindere globală, din India în SUA
Problema Hikikomori a depășit granițele Japoniei, pentru că pandemia, situația pieței muncii, crizele succesive care afectează aproape toată lumea au generat un fenomen al perpetuării șederii copiilor cu părinții până la vârste tot mai înaintate. În țările cu un puternic simț al individualismului, precum SUA și Marea Britanie, unde este neobișnuit ca tinerii adulți să locuiască cu părinții lor, sindromul Hikikomori este la scară mai redusă, dar, pe de altă parte, există mulți fără adăpost. Dar în statele centrate pe familie, lucrurile stau cu totul altfel. Se estimează că există aproximativ 300.000 de tineri izolați sociali în Coreea de Sud, de pildă. De asemenea, în Italia, societate tradiționalistă, în care familia este centrul relațiilor, autoritățile au instituit un sprijin pentru rudele acestor persoane izolate. În Hong Kong, un sondaj recent a fixat la 1,9% procentul celor izolați. De altfel, acest tip de retragere nu este caracteristică numai tinerilor - aceasta a căpătat multe forme și accente, ajungându-se până acolo încât Marea Britanie a înființat un minister dedicat special persoanelor pe care singurătatea le blochează în casă. Pe de altă parte, datele Oficiului Național de Statistică din Regatul Unit au constatat că aproape 10% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani afirmă că se simt „întotdeauna” sau „frecvent” singuri. Semne ale extinderii sindromului s-au constatat și în SUA și India. Iar psihiatrul spaniol Angeles Malagon-Amor, de la Hospital del Mar, din Barcelona, a descoperit tot mai frecvent pacienți cu perioade lungi de retragere socială.
Consiliere, grup de sprijin, plan financiar
Potrivit specialiștilor, familia este prima chemată să intervină atunci când un membru tânăr manifestă sindromul Hikikomori. Saito exemplifică prin cazul unui tânăr de 21 de ani care fusese retras din societate timp de cinci ani. După ce au participat la consiliere, părinții săi au încetat să intervină. Acest lucru a dus la o îmbunătățire treptată a relațiilor de familie. Patru luni mai târziu, tânărul a mers la un medic, după alți doi ani de la prima vizită a început să urmeze cursuri prin corespondență, iar în final, s-a stabilizat. În ansamblu, membrii familiei sunt sfătuiți să se consulte cu un psihiatru și să fie consiliați, să stabilească o legătură externă, cum ar fi aderarea la un grup de sprijin, să crească în mod constant punctele de contact dintre familie și societate. „Este important, de asemenea, ca părinții cu descendenți de vârstă mijlocie cu Hikikomori să elaboreze un plan financiar pentru aceștia, astfel încât să se poată descurca”, argumentează Saito.
Inteligenţă peste medie
Unii psihiatri sugerează că Hikikomori poate fi generat de tulburări din spectrul autismului și altele care afectează integrarea socială (depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, sindrom posttraumatic, agorafobie sau anxietate socială), dar că sunt modificate de specificul socio-cultural japonez. Până în prezent, sindromul nu a fost inclus în Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale, dar datele de până acum atestă faptul că persoanele care prezintă manifestările Hikikomori au un IQ mai ridicat decât media și percep în alt fel provocările lumii exterioare.