de Georgiana Mihalcea
Vorbim despre infertilitatea unui cuplu atunci când sarcina nu apare după un an de încercări fără folosirea vreunei metode de contracepție. Anumite cauze, mai numeroase și mai cunoscute la femei decât la bărbati, explică această scădere a fertilității. Un cuplu din șapte face investigații pentru o problemă de fertilitate redusă, iar un cuplu din zece urmează un tratament pentru a-și remedia infertilitatea. Doctorul Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate şi reproducere umană asistată, co-fondator al clinicii Genesis din România, explică în detaliu care sunt principalele cauze ale infertilității și cele mai bune soluții.
„Factorii de risc sunt: problemele hormonale, fumatul, excesul de alcool, stresul, obezitatea sau subponderabilitatea”
- De ce unele femei nu pot rămâne însărcinate?
- În majoritatea cazurilor, infertilitatea feminină are drept cauză disfuncționalitățile ovulației. Acestea sunt provocate frecvent de sindromul ovarului polichistic sau de insuficiența ovariană primară (menopauza prematură).
- Există și alte cauze ale infertilității feminine?
- Da și nu sunt deloc de neglijat, printre care trebuie amintite: blocarea sau obstrucționarea trompelor uterine (din cauza unor boli inflamatorii pelvine, a unor tulburări hormonale sau a unor intervenții chirurgicale anterioare); afecțiunile uterului (fibroamele uterine), disfuncțiile anatomice și anomaliile congenitale (distrofiile ovariene, uterul dublu), endometrioza etc.
- Pe lângă aceste cauze fiziologice putem vorbi și despre anumiți factori de risc?
- Factorii care cresc riscul de infertilitate la femei sunt: vârsta, problemele hormonale, fumatul, excesul de alcool, stresul, regimul alimentar nesănătos, obezitatea sau subponderabilitatea și, nu în ultimul rând, bolile cu transmitere sexuală.
- Dar în cazul bărbaților?
- La bărbați, printre cauzele infertilității pot fi menționate: producerea unui număr insuficient de spermatozoizi sau lipsa acestora, anomaliile spermatozoizilor (de formă și structură), obstrucțiile căilor ejaculatorii, ejacularea retrogradă, tulburările hormonale etc.
„Ratele de infertilitate sunt în creștere atât la femei, cât şi la bărbaţi”
- Când se poate spune despre un cuplu că este infertil?
- Un cuplu poate fi considerat infertil atunci când nu poate concepe un copil, după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate. Circa 40% dintre cazurile de infertilitate ale cuplurilor au drept cauză factorul feminin, alte 40% sunt datorate factorului masculin. În 20% dintre cazuri, infertilitatea este atribuită problemelor ambilor parteneri sau nu se pot stabili exact cauzele acesteia (infertilitatea idiopatică).
- Cum arată statisticile în România?
- Amânarea deciziei de a concepe un copil până la vârsta medie a devenit, la rândul ei, una dintre cauzele serioase de infertilitate a cuplului. Vârsta tot mai înaintată de concepție afectează semnificativ șansele de a avea copii și în România. Astfel, circa 30% dintre femeile cu vârste de peste 35 de ani sunt infertile, procentul ajungând la 50% în rândul celor de peste 40 de ani, conform datelor Ministerului Sănătății.
- Ce alte riscuri poate aduce vârsta înaintată a partenerilor?
- Ratele de infertilitate masculină și feminină sunt în creștere nu numai din cauza vârstei cuplurilor care se decid târziu să aibă copii, ci și din cauza incidenței crescute a bolilor cu transmitere sexuală, a modificărilor de comportament alimentar și a disfuncțiilor sexuale masculine și feminine, manifestate într-un mediu socio-profesional tot mai stresant și mai solicitant. Cel mai important pas pentru rezolvarea problemelor de infertilitate este diagnosticarea corectă a acestora și stabilirea unui plan personalizat de tratament pentru fiecare cuplu care se prezintă la clinica noastră.
„În condiții fiziologice normale probabilitatea de fertilizare este de aproximativ 25%”
- Care sunt șansele de fertilizare în condiții normale?
- Ovulul înaintează în lumenul trompei uterine, unde vine în contact cu spermatozoidul, apărând astfel probabilitatea fertilizării. Trebuie reținut că și în condiții fiziologice normale probabilitatea de fertilizare este de numai 1/4, adică de aproximativ 25%, fapt deosebit de important pentru înţelegerea obținerii unei posibile sarcini.
- Mai sunt și alți doi hormoni implicați în obținerea unei sarcini?
- Pe lângă cei binecunoscuți (GnRH, FSH și LH), alți doi hormoni despre care veţi auzi des în tehnicile de reproducere asistată sunt estradiolul (E2) şi progesteronul (P).
„Reproducerea asistată urmărește fixarea embrionului în uter”
- Ce presupune o procedură de reproducere asistată?
- În cadrul procedurilor de reproducere asistată, noi urmărim mărirea posibilității embrionului de a se fixa în uter şi de a dezvolta placenta. Pentru aceasta, de-a lungul perioadei de fertilizare in vitro, după transferul embrionului, administrăm progesteron natural (utrogestan, crinone). Aceeaşi reacţie naturală asupra endometrului, sprijinind dezvoltarea normală a sarcinii, o exercită şi HCG (gonadotropina corionică umană, Pregnyl), pe care o administrăm uneori sub formă injectabilă, după transferul embrionului, cu scopul de a ajuta endometrul.
- Ne puteți descrie în câteva cuvinte procesul de fertilizare?
- Administrarea se efectuează la anumite intervale de timp și nu influenţează testul de sarcină. După această scurtă descriere a funcţionării hormonale a menstruaţiei fiziologice, specificăm în continuare faptul că ovulaţia femeii se realizează o dată pe lună, atunci când ovulul părăseşte foliculul din ovar şi pătrunde în trompa uterină, unde are o perioadă de viaţă cuprinsă între 24 şi 72 de ore. Dacă în această perioadă există contact sexual, spermatozoizii vin în contact cu ovulul. Unul dintre spermatozoizi penetrează ovulul şi astfel se realizează fertilizarea. Fertilizarea se produce în trompa uterină. După două-trei zile, embrionul (care, în cinci-şase zile după fertilizare, se va afla în stadiul de blastocist), va „aluneca” în cavitatea endometrială, unde va începe procedura de implantare.
„Sunt frecvente riscurile privind dezvoltarea unor boli“
- De ce vârsta înaintată scade infertilitatea?
- Pe măsura îmbătrânirii, capacitatea ovarelor de a produce ovule scade substanțial, iar numărul ovulelor disponibile se împuținează. În plus, ovulele respective se dovedesc a fi mai puțin viabile. Pe de altă parte, înaintarea în vârstă antrenează și alte riscuri care dăunează fertilității. Sunt frecvente riscurile privind dezvoltarea unor boli, cele vizând modificarea organelor reproductive interne (micșorarea trompelor și a ovarelor, reducerea greutății uterine, atrofia colului uterin) și, nu în ultimul rând, riscurile de pierdere a sarcinii.