Main menu

header

de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Cinci minute de plimbare scad nivelul glicemiei

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au realizat un studiu care a pus în evidență faptul că o plimbare de doar cinci minute are puterea de a reduce atât nivelul glicemiei, cât și tensiunea arterială. Studiul a relevat, de asemenea, că pauzele de mers pe jos reduc vârfurile de zahăr din sânge cu aproape 60%. După finalizarea tuturor testelor, s-a dovedit că durata optimă de mișcare a fost de cinci minute de mers la fiecare 30 de minute de stat. De asemenea, aceste câteva minute de mers pe jos au scăzut cu cinci puncte tensiunea arterială a voluntarilor care au participat la studiu.

Leziunile hepatice generate de alcool, tot mai frecvente la tineri

Ciroza a fost ceva întâlnit mai ales la oamenii de vârstă mijlocie sau mai în vârstă. Dar din ce în ce mai frecvent, bolile hepatice legate de alcool ucid oameni mai tineri, bărbați și femei cu vârsta între 25 și 34 de ani, care se confruntă cu leziuni hepatice severe și uneori fatale. Un studiu a descoperit  că în SUA, între 2009 și 2016, decesele atribuite cirozei legate de alcool au crescut puternic în rândul celor din grupa respectivă de vârstă, arată datele publicate de Clinical Gastroenterology and Hepatology.

Băuturile cu zahăr, cauză de cădere a părului bărbaţilor

Consumul de băuturi cu mult zahăr poate face bărbații predispuși la căderea părului, potrivit unui nou studiu, publicat în revista MDPI. În timp ce există mai multe tratamente aprobate de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA, studiul a evidențiat creșterea prevalenței de la 21,3%, în 2010, la 27,5%, în 2021, una dintre cauze fiind consumul de băuturi îndulcite cu zahăr. Potrivit Centers for Disease Control, acestea sunt consumate de 63% dintre tinerii americani și de 49% dintre adulți.

Somnul insuficient împinge copiii spre obiceiuri nesănătoase

Oamenii de știință de la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, au dezvăluit că dacă nu dorm suficient, copiii mănâncă mai multe calorii. Studiul a concluzionat că, în plus, și opțiunile alimentare la care recurg acești micuți sunt nesănătoase, în principal dulciuri. Copiii care au pierdut cel mai mult somn au avut și cele mai importante modificări la meniul de prânz, care a constat dintr-o cantitate mai mare de junk food. Prin comparație, copiii care au dormit destul și au făcut mai multă mișcare au mâncat mai puțin și mai sănătos.