de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Lacrimile sunt evacuate în mod normal prin canalele lacrimale și apoi se evaporă. Când se produc prea multe, acestea copleșesc canalele lacrimale și intervine lăcrimarea excesivă - hiperlăcrimarea sau epifora. Dacă în multe cazuri aceasta este doar o neplăcere și trece de la sine, în alte cazuri devine boală cronică și necesită tratament.
Poate fi prezentă la unul sau la ambii ochi
Lacrimile au mai multe roluri-cheie în organism: mențin ochii lubrifiați și ajută la spălarea particulelor străine și a prafului. Mai mult, lacrimile sunt și o componentă a sistemului imunitar, care protejează împotriva infecțiilor. Glandele de sub pielea pleoapelor superioare produc lacrimi, care conțin apă și sare, iar alte glande produc uleiuri care împiedică lacrimile să se evapore prea repede sau să se scurgă din ochi. Dacă intervine lăcrimarea excesivă, poate fi doar un episod trecător sau poate fi vorba despre o afecțiune care necesită control medical și tratament. Hiperlăcrimarea este determinată de hipersecreţia glandei lacrimale sau de imposibilitatea de drenare adecvată a lacrimilor prin intermediul canalelor nazolacrimale şi poate fi prezentă la unul sau la ambii ochi.
Consult oftalmologic dacă intervine durerea
După sinteză, lacrimile sunt drenate la nivel nazal prin intermediul canalelor lacrimale situate în colţul intern al ochilor, de o parte şi de alta a rădăcinii nasului. Hiperlăcrimarea poate fi determinată de expunerea la agenţi iritanţi, infecţii virale sau bacteriene, blocaje sau anomalii de dezvoltare ale ductului lacrimal, care nu poate prelua şi drena eficient secreţia lacrimală fiziologică. În unele cazuri de lăcrimare excesivă pacienţii acuză durere la nivel ocular şi vedere în ceaţă. Alte simptome care pot însoţi hiperlăcrimarea sunt hiperemia conjunctivală (roşeaţa), edemul, dilatarea vizibilă a vaselor de sânge de la nivelul globului ocular. În prezenţa acestei simptomatologii, devine necesar un consult oftalmologic de specialitate, pentru stabilirea cauzei care determină hiperlăcrimare şi stabilirea unui plan de tratament adecvat fiecărui pacient în parte.
De la corp străin la sindromul Sjogren
Corpii străini de la nivelul ocular pot determina apariţia hiperlăcrimării, cu scurgerea lacrimilor pe obraz, şi necesită prezentare la medicul oftalmolog pentru extragerea acestora, respectiv administrarea de tratament care să prevină apariţia complicaţiilor ulterioare. Lăcrimarea excesivă poate fi determinată și de expunerea la alergeni (praf, polen, mucegaiuri), de infecţii oculare virale sau bacteriene, de sindromul ochiului uscat (corpul nu produce destule lacrimi, acestea uscându-se prea repede sau nu au echilibrul corect între apă, uleiuri şi mucus, ceea ce face ca lacrimile să se evapore în exces), de ectropion sau entropion (pleoapa întoarsă către exterior, respectiv către interior), de keratite, de ulcer cornean, de tumori ale canalului nazolacrimal. Alte cauze complexe care pot determina apariţia lăcrimării excesive sunt reprezentate de afecţiunile inflamatorii de tipul sarcoidozei, de paralizia Bell, sinuzita cronică, radioterapia în zona capului, sindromul Sjogren, infecţiile de tract respirator superior, fractura piramidei nazale sau de intervenţiile chirurgicale care determină lezarea accidentală a canalului nazolacrimal.
Afectează calitatea vieţii
Durerea ascuţită la nivel ocular, vederea în ceaţă, edemul şi senzaţia persistentă de corp străin care însoţesc hiperlăcrimarea reprezintă principalele motive de îngrijorare, care necesită examinare şi îngrijiri medicale specializate. Lăcrimarea excesivă poate afecta calitatea vieţii pacientului, în special în situaţiile în care acesta desfăşoară activităţi ce presupun acuitatea sporită a vederii (cum este, de pildă, șofatul). De regulă, tratamentul lăcrimării excesive se adresează cauzei care induce apariţia manifestărilor. De exemplu, obstrucţiile dobândite ale canalului nazolacrimal se pot trata prin irigaţie şi, în ultimă instanţă, se poate interveni chirurgical. În general, în caz de hiperlăcrimare care necesită consult medical, medicul pune întrebări despre leziunile oculare recente și despre condiția generală de sănătate, precum și despre administrarea oricăror medicamente sau suplimente pe bază de rețetă sau fără prescripție medicală. Specialistul poate efectua, de asemenea, un test care determină dacă lichidul poate trece prin canalele lacrimale.
Între picături și intervenţie chirurgicală
În funcţie de recomandările medicului specialist, terapia pentru vindecarea hiperlăcrimării poate presupune administrarea de antibiotice în infecţiile oculare bacteriene, utilizarea picăturilor de ochi cu lacrimi artificiale în cazul pacienţilor care sunt diagnosticaţi cu sindromul ochiului uscat, îndepărtarea corpilor străini ajunşi accidental la nivelul globului ocular şi, dacă este cazul, reconstrucţia chirurgicală a structurilor lezate, repermeabilizarea canalelor nazolacrimale cu ajutorul soluţiilor saline. De asemenea, se poate recurge la blefaroplastie, intervenţie chirurgicală de reconstrucţie a pleoapelor, în cazul în care hiperlăcrimarea este cauzată de ectropion sau entropion.
Determinarea factorilor declanșatori
Unele dintre cauzele foarte răspândite ale hiperlăcrimării sunt reacția la condițiile meteorologice (vântul, frigul, soarele), oboseala ochilor, factori de mediu precum lumina puternică și smogul, răceala și alergiile. În situaţia în care hiperlăcrimarea apare în contextul alergiilor sezoniere este indicată evitarea expunerii la factorii declanşatori - de pildă polenul, în timpul primăverii -, în acelaşi timp fiind administrată medicaţie antialergică, pentru diminuarea răspunsului imun şi remiterea simptomatologiei. Antihistaminicele, decongestionantele, spray-ul nazal şi imunoterapia reprezintă câteva opţiuni terapeutice aplicate cu succes la pacienţii cu hiperlăcrimare de etiologie alergică. Medicamentele alergice ajută la reducerea unui răspuns imun hiperactiv şi la uşurarea simptomelor. Pe de altă parte, majoritatea infecţiilor virale ale ochilor se limpezesc fără tratament. Medicul poate trata o infecţie bacteriană a ochiului sau a pleoapei cu picături sau unguente cu antibiotice.
Abordări terapeutice diverse
Şi copiii pot suferi de hiperlăcrimare. Epifora la nou-născuţi se rezolvă de obicei de la sine. Conductele lacrimogene pentru sugari pot necesita până la câteva luni pentru a se deschide complet. În cazul micuților cu vârsta mai mică de 1 an care prezintă simptome din cauza obstrucţiei congenitale a canalului nazolacrimal medicul poate recomanda compresie manuală blândă, de câteva ori pe zi, pentru îndepărtarea blocajului. Dacă aceste manevre nu au succes, se recomandă intervenţie chirurgicală sub anestezie generală. În cazul copiilor mai mari, conjunctivita este cea mai frecventă cauză de hiperlăcrimare. Ochiul devine roşu, apare senzaţia de mâncărime şi lăcrimarea excesivă. Tratamentul conjunctivitei este prescris obligatoriu numai de medicul oftalmolog.