Main menu

header

de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Severitatea părinţilor scade longevitatea copiilor

Bărbații care au avut părinți severi și autonomie redusă în timpul copilăriei pot avea un risc cu 12% mai mare de a muri înainte de vârsta de 80 de ani, iar în cazul femeilor care au avut un tată supraprotector, riscul poate crește cu 22%. Acestea sunt rezultatele unei cercetări derulate de specialiștii de la Universitatea Federală din Brazilia și de la University College London, din Marea Britanie, după analiza datelor participanților la Studiul longitudinal britanic asupra îmbătrânirii. Potrivit experților, autoritarismul poate avea consecințe negative și pentru dezvoltarea copiilor.

Mişcarea protejează contra degradării nervilor

Vârstnicii care rămân activi fizic au mușchi mai rezistenți la oboseală și mai multe celule stem care își regenerează funcția, relevă o cercetare derulată de specialiștii de la Universitatea din Copenhaga. Studiul a examinat activitatea musculară, a celulelor stem și a nervilor și a constatat că cele mai eficiente tipuri de mișcare pentru adulții trecuți de o anumită vârstă sunt exercițiile de rezistență, jocurile cu mingea, sporturile cu racheta, înotul, ciclismul, alergarea sau canotajul. Practicanții au avut un număr mai mare de „celule satelit”, care joacă un rol major în regenerarea musculară și protejează împotriva degradării nervilor.

Vaccinarea contra COVID-19, eficientă ca imunizarea prin boală

Imunitatea dobândită dintr-o infecție cu virusul care generează COVID-19 oferă o protecție puternică și de durată împotriva celor mai severe rezultate ale bolii, potrivit cercetărilor publicate în The Lancet. Această imunitate este la fel de eficientă cu aceea oferită prin două doze de vaccin ARN, arată o cercetare de amploare, realizată de Institutul pentru Valori și Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington. Analiza a inclus 65 de studii din 19 țări și a comparat riscul de a dezvolta din nou boala la pacienți care și-au revenit după infectare și la persoanele care nu au fost bolnave.

Viaţa lângă trafic intens creşte riscul de tinitus

Într-un nou studiu, care a inclus date de la 3,5 milioane de danezi, cercetătorii de la Universitatea din Danemarca de Sud au descoperit că, cu cât locuitorii danezi sunt expuși la zgomotul din trafic în casele lor, cu atât riscă mai mult să dezvolte tinitus, afecțiune care implică sunete supărătoare în urechi. Potrivit experților, pericolul crește odată cu decibelii din proximitatea locuinței. „Pentru fiecare zece decibeli mai mult de zgomot în casele oamenilor, riscul de tinitus sporește cu șase procente”, arată specialistul Manuella Lech Cantuaria.