Main menu

header

930 15 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

ChatGPT este un sistem de inteligență artificială care a ajuns pe buzele tuturor. Cu abilitățile sale uimitoare, acesta este deopotrivă admirat și contestat. Oamenii de știință au confirmat recent o proprietate medicală remarcabilă a acestui chatbot.

Generează informații ușor de înțeles

Chiar dacă există voci care afirmă că tehnologia ChatGPT merge prea departe, chatbotul bazat pe inteligență artificială a ajuns să fie de folos în sarcini de zi cu zi, cum ar fi scrierea de e-mailuri sau chiar crearea de glume originale. În domeniul asistenței medicale, ChatGPT se dovedește de folos pentru pacienții cu ciroză și cancer hepatic. Un nou studiu, derulat în cadrul Centrului Medical Cedars-Sinai, din Los Angeles, relevă modul în care programul poate genera informații ușor de înțeles despre cunoștințele de bază, intervențiile în stilul de viață și tratamentele pentru aceste afecțiuni. „Pacienții cu ciroză și/sau cancer hepatic și îngrijitorii lor au adesea nevoi nesatisfăcute și cunoștințe insuficiente despre gestionarea și prevenirea complicațiilor bolii lor. Am descoperit că ChatGPT - deși are limitări - poate ajuta la sprijinirea pacienților și la îmbunătățirea alfabetizării în domeniul sănătății”, argumentează Brennan Spiegel, director la Cedars-Sinai.

Cunoștințe de bază, diagnostic, tratament, stil de viață, medicină preventivă

Persoanele cu ciroză au un risc mult mai mare de a dezvolta cancer la ficat, iar afecțiunea necesită adesea intervenții medicale complexe pentru a o menține sub control. „Complexitatea îngrijirii necesare pentru această categorie de pacienți face ca aceștia să nu aibă cunoștințe extinse despre boala lor, care sunt cruciale pentru rezultate optime. Deși în prezent există resurse online pentru pacienți și îngrijitori, literatura disponibilă este adesea lungă și dificil de înțeles pentru mulți, ceea ce le limitează posibilitățile de a lua cele mai bune decizii pentru eficiența tratamentului”, spune specialistul Alexander Kuo. ChatGPT ar putea ajuta la reducerea acestor bariere, oferind pacienților un model personalizat pentru a-i învăța despre boala lor. Pentru a se asigura că modelul ar putea da rezultate, s-au „pus” ChatGPT 164 de întrebări frecvente, de două ori, vizând cunoștințe de bază, diagnostic, tratament, stil de viață și medicină preventivă. Doi specialiști în transplant hepatic au evaluat aceste răspunsuri.

ChatGPT este prietenul cu inteligenţă artificială care poate răspunde majorităţii întrebărilor puse de bolnavii cu cancer hepatic

„Considerăm că ChatGPT este un instrument adjuvant foarte util pentru medici, oferind acces la informații de sănătate fiabile și precise, ușor de înțeles pentru foarte mulți pacienți“ (Brennan Spiegel, Cedars-Sinai, SUA)

Răspunsuri corecte la majoritatea întrebărilor

ChatGPT s-a dovedit pregătit să răspundă corect la aproximativ 77% dintre întrebările puse de specialiști, generând niveluri ridicate de acuratețe în 91 de întrebări din cadrul categoriilor implicate în experiment. Potrivit specialiștilor, 75% dintre răspunsurile pentru cunoștințele de bază, tratament și stilul de viață au fost cuprinzătoare sau corecte. Răspunsurile clasificate ca „amestecate cu date corecte și incorecte” au fost 22% pentru cunoștințele de bază, 33% pentru diagnostic, 25% pentru tratament, 18% pentru stilul de viață și 50% pentru medicina preventivă. În ansamblu, cercetătorii cred că chatbotul ar putea fi o opțiune viabilă pentru îngrijire suplimentară atunci când un pacient se află sub supravegherea unui medic, fără să înlocuiască specialistul în întregime.