Main menu

header

930 14 2de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu

Perioada îndelungată de insecuritate sanitară și nesiguranța pentru viitor au generat o adevărată pandemie „secundară” celei de COVID-19: anxietatea. Odată cu această stare a venit și agravarea unui fenomen care oricum îngrijorează de multă vreme experții: insomnia. O nouă cercetare atestă legătura dintre antrenamentele de rezistență și un somn mai bun.

Depășesc efectele celorlalte tipuri de exerciții

Somnul bun, cu adevărat odihnitor, a devenit o raritate în lumea contemporană. Pe de altă parte, se știe de multă vreme că exercițiile fizice au numeroase avantaje nu doar pentru fizic, ci și pentru psihic, iar printre acestea se numără, potrivit rezultatelor unei cercetări recente derulate de experții de la Universitatea din Iowa, antrenamentele de rezistență. Concret, flotările și ridicarea greutăților sunt în topul pregătirii corespunzătoare pentru un somn mai profund, depășind alte tipuri de exerciții din această perspectivă. „Studiul nostru este unul dintre cele mai mari și mai îndelungate care pun în relație efectele exercițiilor de rezistență și parametrii multipli de somn”, afirmă specialistul Angelique Brellenthin.

Îmbunătățesc starea generală

930 14 3Pornind de la realitatea că somnul este o necesitate, nu un lux, experții americani au reunit sute de adulți supraponderali, cu un stil de viață inactiv și cu tensiune arterială crescută. La finalul sesiunii, grupul care a efectuat exerciții de rezistență și care s-a antrenat timp de un an, cu sesiuni specifice, a înregistrat o durată mai mare cu 40 de minute a somnului, mult mai mult decât rezultatele obținute de celelalte segmente de voluntari. Autorii studiului concluzionează că aceste antrenamente sunt o opțiune mult superioară și pentru îmbunătățirea sănătății generale, fizică și psihică. „Rezultatele noastre arată că exercițiile de rezistență pot fi superioare atunci când vine vorba de obținerea parametrilor de odihnă pe timp de noapte”, conchide Brellenthin.

„Dacă somnul s-a înrăutățit în ultimii doi ani, luați în considerare includerea a două sau mai multe sesiuni de antrenamente de rezistență în rutina zilnică, pentru a vă îmbunătăți sănătatea generală și odihna“ Angelique Brellenthin, Universitatea Iowa, SUA

Planşa şi ridicarea greutăţilor, simple şi eficiente

930 14 4Nu este nevoie de exerciţii foarte complicate pentru a antrena rezistenţa fizică, ci pur și simplu de determinarea de a respecta un program zilnic. Puteți apela la exercițiile de tip planşă, care încep din poziţia de flotare, cu picioarele depărtate, fără a depăşi linia şoldurilor, şi cu braţele întinse paralel. Rămâneți astfel timp de un minut, apoi îndoiți coatele, lăsând greutatea corpului pe antebraţe, şi rămâneți în această poziţie 30 de secunde. În final, stând pe antebraţe, ridicați piciorul stâng de zece ori şi repetați mişcarea cu piciorul drept. Se efectuează exercițiul de patru ori. De asemenea, sunt recomandate exercițiile cu greutăți. Efectuate corect, acestea tonifică musculatura şi cresc anduranţa, favorizând o odihnă care reface organismul. Așezați în poziție de flotare, sprijiniți-vă în pumni, ţinând greutăţile în palme. Din această poziţie, ridicați mâna stângă de pe sol şi duceți în sus greutatea, făcând extensii astfel încât braţul să fie paralel cu trunchiul şi abdomenul. După 15 repetări se poate trece la braţul drept.