Main menu

header

936 12 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Parkinson este boala neurologică având cea mai rapidă creștere din lume. O provocare-cheie în aceste cazuri este urmărirea severității bolii, a progresiei și a răspunsului la medicamente. Metodele existente sunt semisubiective și necesită vizite la clinică. Specialiștii americani au pus la punct un nou sistem, care ușurează urmărirea acestor pacienți la domiciliu.

Algoritmii analizează datele mai eficient decât evaluările la clinică

Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology și de la Universitatea din Rochester au dezvoltat un dispozitiv pentru a monitoriza pacienții cu Parkinson acasă. Colectarea datelor la domiciliu ar putea ajuta la furnizarea unei măsurători mai puțin subiective decât evaluările la cabinetul medicului, care pot fi afectate de factori externi. Tehnologia va ajuta, de asemenea, companiile farmaceutice și de biotehnologie să dezvolte noi terapii pentru această afecțiune. Într-un studiu de un an, algoritmii de învățare automată au demonstrat că pot analiza datele pentru a ajuta clinicienii să urmărească progresia Parkinson și răspunsul la medicamente mai eficient decât evaluările periodice într-o unitate medicală, arată experții americani într-un comunicat de presă.

Măsoară răspunsul la medicamente

Dispozitivul are aproximativ dimensiunea unui router wi-fi și monitorizează în mod constant mișcarea și viteza de mers a pacientului, date care pot fi utilizate pentru a evalua progresia Parkinson și severitatea bolii, precum și răspunsul pacientului la medicamente. „Prin posibilitatea de a avea la domiciliu un dispozitiv care poate monitoriza un pacient și poate spune medicului de la distanță evoluția bolii și răspunsul pacientului la tratament, astfel încât să poată îngriji pacientul chiar dacă acesta nu poate veni la clinică, prin informații reale și de încredere”, detaliază autorul principal al cercetării, specialistul Dina Katabi.

Distinge bolnavul dintre alte persoane

Dispozitivul care se află în casă reflectă semnalele radio de la pacient în timp ce acesta se deplasează - cele de putere foarte scăzută trec prin obiecte solide și pereți, dar „sar” în pacienți grație prezenței apei din corp. Clasificatorul de învățare automată al dispozitivului poate urmări bolnavul printre alte persoane. „Monitorizarea continuă a pacientului în timp ce se mișcă prin cameră ne-a permis să obținem măsurători foarte bune ale vitezei de mers. Acest lucru ne permite să avem date obiective despre modul în care mobilitatea răspunde la medicamente”, arată experții. În cadrul studiului, modificările zilnice ale mersului unui pacient s-au potrivit cu răspunsurile la tratament.

Echipa de experți americani testează în prezent utilizarea unor dispozitive similare la domiciliu pentru a urmări și evalua pacienți cu Alzheimer sau boala Huntington

Extindere a cercetărilor şi metodelor de îngrijire

Cercetătorii au studiat anterior cum să monitorizeze progresia bolii Parkinson folosind interacțiunile unui pacient cu tastatura computerului. „Acest nou senzor de unde radio poate permite mai multor metode de îngrijire și cercetărilor să treacă de la spitale la domiciliu, unde este cel mai necesar. Potențialul său abia începe să fie perceput. Ne îndreptăm către o zi în care putem diagnostica și prezice boala acasă. În viitor s-ar putea chiar să putem preveni evenimente precum atacurile de cord”, consideră Ray Dorsey, profesor de neurologie la Centrul Medical de la Universitatea din Rochester.