de Georgiana Mihalcea
Histeroscopia este utilizată în principal pentru a diagnostica și a trata cauzele sângerării uterine anormale, dar și pentru alte probleme ale aparatului genital. Procedura permite chirurgului să privească în interiorul uterului cu un instrument numit histeroscop. Doctor Cherecheș Raul (foto; 0752.509.419), medic specialist în ginecologie afirmă că această procedură poate fi o parte a procesului de diagnostic, precum și a celui de tratament, fiind o intervenție extrem de sigură pentru paciente. Specialistul poate efectua o histeroscopie în ambulatoriu sau în timpul spitalizării.
„Examinează interiorul uterului, folosind un histeroscop”
- Ce este histeroscopia?
- Histeroscopia, din punct de vedere strict medical, este o procedură chirurgicală utilizată pentru a examina interiorul uterului, folosind un histeroscop. Abstract vorbind, o putem numi „arta endoscopică”. De ce? Pentru că permite vizualizarea interioară a acestui organ - unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ, „leagănul civilizației”. Această capacitate a atras mulți oameni de stiință de-a lungul anilor, astfel încât ei au inventat histeroscopul - un tub subțire, fix sau flexibil, echipat cu o cameră video și o sursă de lumină, care permite medicului să vizualizeze direct interiorul uterului, fără să fie nevoie să îl deschidă. Deși prima histeroscopie a fost descrisă în anul 1869, sunt dovezi că și egiptenii, și chinezii în Antichitate foloseau tehnici similare endoscopiei.
- Când se recomandă această investigație?
- În primul rând, trebuie să vorbim despre faptul că avem mai multe tipuri de histeroscopie (diagnostică sau operatorie). Această intervenție poate fi folosită în foarte multe situații în care e absolut imperios să vizualizăm cavitatea uterină direct din interior. Indicațiile histeroscopiei le putem împărți în funcție de localizare, într-un mod etajat. La nivelul vaginului: se recomandă complementar colposcopia pentru viziune panoramică, dacă există sept vaginal (pentru diagnostic, dar și pentru tratament) sau pentru a identifica o malformație congenitală. La colul uterin, pentru diagnostic dar și pentru tratament, dacă există suspiciunea de polip endocervical; stenoza cervicală; de sept uterin cu implicarea colului uterin. Problemele apărute în cavitatea uterină pot fi evaluate și tratate cu ajutorul acestei proceduri: septul uterin; malformații ale formei uterine uter în T / uter în Y / uter arcuate; resturi după un avort (pentru diagnostic, dar şi pentru tratament); sinechie uterină / Asherman; nodul fibromatos sau polip endometrial; sterilet inclavat / malpoziționat. În cazul ostiumurilor tubare, se poate realiza cu ajutorul histeroscopiei verificarea permeabilității regiunii proximale a trompelor sau sterilizare chirurgicală (metodă de contracepție). Dacă vorbim despre miometru, se poate pune diagnosticul și asigura tratamentul pentru un uter malformat bicorn / unicorn. Și, în final, la nivelul endometrului, histeroscopia este utilă dacă există sângerări uterine disfuncţionale (pentru biopsie și ablație); atrofie endometrială (diagnostic și tehnici de rejuvenare); endometrită (diagnostic); hiperplazie endometrială (biopsie); cancer endometrial (pentru biopsie).
„Se poate efectua și ambulatoriu”
- În ce constă pregătirea pacientei?
- Pregătirea pentru histeroscopie implică stabilirea indicației corecte evitând contraindicațiile, evaluarea istoricului pacientei cât mai complet, consiliat pacienta despre procedură (riscuri, avantaje, alternative), cultura din colul uterin pentru a evita o infecție, consilierea pacientei despre tipurile de anestezie care se pretează. Contraindicațiile sunt infecția, boala inflamatorie pelvină, sarcina, cancerul de col uterin sau vaginal.
- Necesită sau nu internare?
- Depinde! O histeroscopie diagnostică sau minim operatorie, pentru un polip, spre exemplu, se poate efectua în ambulatoriu, fără a necesita internare sau maxim o internare de zi - adică pacienta poate reveni acasă în aceeași zi a procedurii.
- Cum se realizează?
- Intervenția constă în introducerea histeroscopului prin vagin - prin canalul cervical în uter. Acesta este conectat la o pompă care introduce lichid, constant la un debit controlat, pentru a destinde organele și a favoriza o vedere panoramică de ansamblu, dar și pentru a avea spațiu pentru chirurgie. Odată ce am pătruns cu camera în interiorul uterului, aşteptăm ca acesta să se destindă prin umplerea cu lichid, după care inspectăm întreaga cavitate uterină, punem un diagnostic și intervenim, după caz.
„Durează între 15 și 30 de minute”
- Ce instrumente medicale sunt folosite?
- Așa cum am precizat și mai devreme, histeroscopul este instrumentul principal care este conectat la o sursă de lumină, la o pompă și la un semnal vizual (monitor). Histeroscopia la rece presupune folosirea instrumentelor precum forcepsuri, grasper, foarfecă, în timp ce histeroscopia la cald foloseşte electrocauterul pentru a trata problemele identificate în timpul procedurii.
- Cât durează?
- Durata histeroscopiei poate varia, dar de obicei procedura durează între 15 și 30 de minute, în funcție de complexitatea situației. Există și o limită de timp, din cauza faptului că introducem mult lichid în interiorul uterului și, implicit în corpul pacientei, nu ne putem lungi foarte mult cu procedura, pentru că riscurile cresc proporțional cu durata procedurii. De aceea, uneori realizăm histeroscopia în doi timpi (mai ales pentru nodulii fibromatoși).
- Se face cu sau fără anestezie?
- Histeroscopia poate fi realizată cu anestezie locală sau generală, în funcție de necesități și preferințele pacientei. Histeroscopia diagnostică se poate face cu anestezie locală - sunt diverse tehnici și instrumente foarte fine (eg 1,5 mm) care ne permit să realizăm histeroscopia chiar și într-un cabinet - ambulator.
„După intervenţie pot apărea dureri moderate sau crampe“
- De ce trebuie să ținem cont în orele/zilele de după această procedură?
- Aceasta este, de obicei, o procedură foarte sigură. Cele mai multe femei au sângerări după intervenție, similare cu o menstruație, timp de două până la şapte zile. S-ar putea să existe un anumit disconfort, asemănător cu durerea menstruală sau crampe. Dacă aveți febră, dureri severe, scurgeri vaginale neobișnuite sau sângerări abundente, ar trebui să consultați un medic. Eu recomand evitarea băilor de șezut, a contactului sexual și realizarea de eforturi fizice mari. Recuperarea este imediată, pacienta poate să-și reia activitatea în următoarea zi.