Main menu

header

de Cătălina Rafailă

Regimul alimentar echilibrat şi eliminarea sau reducerea alcoolului din obişnuinţele zilnice pot fi căi de a combate afecţiuni grave ale ficatului. Pentru a adopta un stil de viaţă mai sănătos este nevoie însă de identificarea primelor semne de apariţie a unei boli hepatice.

Un organ ce se regenerează
Cântărind în medie un kilogram şi jumătate, ficatul este cea mai mare glandă din corp şi unul dintre organele interne ce se regenerează rapid dacă o parte din el este afectată. Peste 25% din ficat poate fi extirpat şi, în maximum cinci luni, va creşte la loc în forma şi dimensiunea iniţială. Acest lucru este posibil graţie unei vascularizări foarte bogate, ce îi permite să îşi îndeplinească sarcinile principale, de a elimina toxinele din organism. Deşi se poate regenera rapid, alimentaţia necorespunzătoare şi stresul cotidian dăunează funcţionării lui, provocând afecţiuni grave cum ar fi ciroza sau hepatita C.

Epuizarea, primul semn de boală
Sentimentul de epuizare persistent, ce pare disproporţional cu energia depusă poate indica prezenţa unei boli de ficat şi, automat, necesitatea unor schimbări majore în stilul de viaţă. O perioadă de somn adecvat, de exerciţii fizice regulate, de controlare a stresului şi de dietă echilibrată va rezolva majoritatea cazurilor de oboseală şi va ajuta ficatul să îşi îndeplinească funcţiile corespunzător. Totuşi, dacă fatigabilitatea este persistentă şi limitează constant activităţile zilnice, este necesară verificarea de specialitate, pentru a diagnostica precis afecţiunea care vă supără ficatul.

Hepatitele acute debutează cu îngălbenirea pielii şi chiar a ochilor. În momentul în care afecţiunea a debutat, ideală ar fi consultaţia de specialitate, urmată de analiza transaminazelor, pentru a observa dacă în ficat are loc un proces de inflamare. Dacă analiza transaminazelor depistează peste 1.000 de unităţi, atunci este evident că pigmentul gălbui este provocat de o afecţiune hepatică şi trebuie urmat tratamentul adecvat, recomandat de medicul curant.

Greţurile şi vărsăturile, îngrijorătoare

Greţurile şi vărsăturile pot fi primele simptome în cazul hepatitei A şi sunt urmate, în general, de colorarea urinei şi de febră. De asemenea, sunt prezente şi în cazul afecţiunilor legate de bilă sau de pancreas, organe aflate în strânsă legătură cu ficatul. În general, aceste stări debutează atunci când s-a realizat un exces alimentar sau alcoolic.