de Cristina Tache
Tot mai mulţi copii petrec ore întregi în faţa calculatorului, iar o parte dintre ei manifestă chiar o dependenţă faţă de această preocupare. Semnele vizibile ale ataşării excesive de calculator sunt: petrecerea unui timp îndelungat în propria cameră, izolarea de familie şi de prieteni, notele mici la şcoală, ignorarea orelor de masă.
Academia Americană de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului a introdus dependenţa de calculator în manualele despre boli psihice. Conform unor studii recente, dependenţa apare în principal în cazul celor care încep să se joace pe calculator de la vârste fragede. Psihiatrii afirmă că se confruntă cu tot mai multe cazuri în care copiii se joacă în exces pe calculator, unii ajungând chiar să uite să mănânce, să facă duş sau să doarmă. Cercetătorii susţin că diagnosticarea dependenţei de calculator ca afecţiune psihică ar putea fi un lucru bun, deoarece ar atrage atenţia asupra gravităţii acestui comportament. Excesul înregistrat în cazul jocurilor video poate fi şi simptomul pentru alte afecţiuni precum anxietatea sau depresia.