Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

V-aţi întrebat vreodată de ce vara aveţi de-a face mai des cu migrene, nervozitate, lipsa poftei de mâncare, ameţeli sau chiar căderi de calciu? Ei bine, medicii pun aceste simptome, cel mai frecvent, pe seama temperaturile ridicate, principalele vinovate pentru „starea de rău” din această perioadă. În timp ce unele persoane sensibile au parte doar de astfel de tulburări pe caniculă, cardiacii trebuie să fie şi mai atenţi, pentru că lor căldura în exces le poate fi fatală.

Principala cauză de deces la nivel mondial
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial. Mai ales vara, persoanele care au probleme cu inima trebuie să fie foarte atente, deoarece canicula influenţează în mod negativ starea organismului şi dăunează grav inimii. Aşadar, medicii atenţionează că numărul accidentelor vasculare, al cazurilor de insuficienţă cardiacă ori de infarct miocardic creşte pe timpul verii, din cauza căldurii, al presiunii atmosferice ridicate şi a umidităţii. În plus, în acest sezon tot mai multe persoane acuză dificultate în respiraţie, accelerarea bătăilor inimii, palpitaţii şi chiar ameţeli.

Stresul şi alcoolul duc la boli de inimă
Printre bolile cardiovasculare se numără: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, boala arterială periferică, miocardita, angina (dureri în piept) şi aritmii (ritm anormal al cordului). Cei care se plâng de aceste neplăceri trebuie să ştie că nu doar căldura poate declanşa sau înrăutăţi bolile. Sunt predispuse la aceste tipuri de afecţiuni persoanele care fumează, care au nivelul colesterolului ridicat sau hipertensiune arterială, cele sedentare, obeze sau diabetice. Pot contribui şi stresul, consumul de alcool, dar şi vârsta şi moştenirea genetică. Bolile cardiace şi problemele vasculare pot fi prevenite prin: supravegherea greutăţii corporale, îndepărtarea factorilor de risc mai sus menţionaţi, practicarea exerciţiilor fizice de tonifiere şi multă voinţă în a vă controla corpul şi sănătatea lui.

Hipertensiunea arterială, reglată cu usturoi şi sfeclă roşie
Hipertensiunea arterială reprezintă creşterea exagerată a presiunii sângelui. Valorile normale ale acesteia trebuie să fie cuprinse între 140 (mm Hg) cu 80 şi 160 cu 95 în cazul persoanelor vârstnice. Cei care au tensiune oscilantă e bine să consume următoarele alimente: usturoi, ceapă, praz, salată, urzică, hrean, sfeclă roşie, cireşe, coacăze, lămâi, vişine sau struguri. De asemenea, toţi cardiacii trebuie să renunţe definitiv la tutun, alcool şi sare, să doarmă minimum opt ore pe noapte şi cel puţin o oră-două ziua, să facă plimbări în aer liber şi să nu stea prea mult la soare sau afară, în căldură. Infuzia din talpa gâştei, din rozmarin, coada-şoricelului ori traista-ciobanului ajută şi ele în aceste cazuri.